2018-05-22 13:20


Corlăţean - Lavrov: Întâlnire profitabilă, rezultat incert. Scutul american desparte Bucureştiul de Moscova

 |  19:36
Corlăţean - Lavrov: Întâlnire profitabilă, rezultat incert. Scutul american desparte Bucureştiul de Moscova

Problema scutului antirachetă rămâne un motiv de profundă nemulţumire pentru oficialii ruşi, dar – în ciuda unor diferende - Moscova şi Bucureştiul vor încălzirea relaţiilor dintre cele două state. Acestea sunt concluziile discuţiilor de marţi dintre miniştrii de Externe Titus Corlăţean şi Serghei Lavrov. Pe agenda întânirii, un subiect important a fost Republica Modova, despre care Lavrov a susţinut, la nivel oficial, că trebuie să îşi păstreze integritatea.

Rusia şi NATO nu au rezolvat problema scutului antirachetă, a punctat ministrul rus de Externe, Serghei Lavrov, la finalul întâlnirii cu omologul său român. „În cursul discuţiilor am făcut un schimb de opinii cu privire la actualizarea sistemelor stabilităţii şi securităţii în Europa şi ne-am concentrat asupra apărării antirachetă”, a declarat Lavrov, conform Itar-Tass. El a subliniat: „Aceasta este una dintre problemele care rămân nerezolvate. Sunt în curs consultări”. „Însă observăm rezultate pozitive în interacţiunea noastră cu NATO, în lupta împotriva terorismului, cu privire la Afganistan şi în alte probleme”, a adăugat şeful diplomaţiei ruse.

Viitorul Moldovei şi libera alegere

În privinţa situaţiei Republicii Moldova, Serghei Lavrov a declarat că Rusia continuă să sprijine integritatea teritorială a acestui stat, care ar trebui să îşi menţină suveranitatea. „Poziţia Rusiei pe această temă este binecunoscută. Ne exprimăm sprijinul continuu pentru integritatea teritorială a Republicii Moldova, pentru ca aceasta să rămână un stat suveran”, a declarat Lavrov, citat de agenţia rusă. „Acestea sunt principiile după care se ghidează Rusia în soluţionarea conflictului transnsitrean”, a adăugat el. Ministrul rus de Externe a menţionat faptul că împărtăşeşte opinia lui Titus Corlăţean, potrivit căruia viitorul Republicii Moldova ar trebui decis prin liberă alegere de poporul moldovean. El a adăugat că România va respecta decizia, indiferent care va fi ea.

Dificultăţile din ultimii ani

„Am avut convorbiri constructive şi pline de conţinut”, a afirmat ministrul rus. „Ambele părţi şi-au confirmat disponibilitatea de a îmbunătăţi atmosfera relaţiilor ruso-române, pentru crearea unei agende pozitive, pentru depăşirea unor dificultăţi care s-au observat în relaţiile noastre în ultimii ani”, a fost concluzia discuţiilor exprimată de şeful diplomaţiei ruse. El a insistat că Rusia vede în România un partener important în sud-estul Europei. Mai mult, Rusia este interesată ca relaţiile bilaterale să se dezvolte într-o manieră „stabilă şi previzibilă”, a mai subliniat Lavrov. Cei doi înalţi demnitari şi-au exprimat mulţumirea în legătură cu intensificarea dialogului politic ruso-român, inclusiv pe linia instituţiilor de politică externă, precum şi în cadrul ONU, OSCE, în Consiliul Europei şi în Consiliul NATO-Rusia. După cum a menţionat Lavrov, un impuls suplimentar pentru aprofundarea interacţiunii dintre cele două state îl va da Planul de consultări la nivel de instituţii diplomatice pe 2013-2014, semnat marţi la Moscova.

Problemele investitorilor ruşi în România

Conform declaraţiilor făcute de purtătorul de cuvânt al diplomaţiei ruse, Aleksandr Lukaşevici – înaintea întâlnirii dintre cei miniştri de Externe -, părţile urmau să discute „perspectivele dezvoltării relaţiilor bilaterale”, iar „o atenţie considerabilă” urmând să fie „acordată comerţului şi cooperării economice”. „Planificăm să discutăm şi problemele complexe cu care se confruntă investitorii ruşi în România”, a adăugat Lukaşevici, citat de presa rusă. Declaraţiile oficiale nu au făcut, însă, nici o menţiune despre acest subiect.

Bucureştiul a încercat să calmeze Moscova. Corlăţean: „Românizarea” R. Moldova, o abordare greşită

Ministrul român de Externe, Titus Corlăţean, a încercat să calmeze Moscova, în cadrul vizitei sale în capitala rusă, argumentând că scutul antirachetă este amplasat „pentru legitimă apărare şi în linie cu normele internaţionale şi Carta ONU”.

Corlăţean - Lavrov: Întâlnire profitabilă, rezultat incert. Scutul american desparte Bucureştiul de Moscova
zoom

Ministrul român de Externe a subliniat, într-un amplu interviu publicat luni de agenţia rusă Interfax, citată de Mediafax, că este o eroare să se vorbească despre „românizarea” R. Moldova în contextul în care „avem o istorie, cultură, tradiţii comune cu majoritatea populaţiei acestei ţări, vorbim aceeaşi limbă”.

Corlăţean a explicat că România, în calitate de stat european şi membru NATO, a amplasat interceptorii fără încărcătură nucleară care „nu sunt în nici un caz îndreptate împotriva Rusiei”, adăugând că „cele mai solide garanţii au fost deja prezentate de Alianţă şi incluse în Declaraţia Summitului Nord Atlantic la Chicago”. Şeful diplomaţiei româneşti a adăugat că, deşi, „din păcate”, relaţiile româno-ruse „s-au dezvoltat neuniform în ultimii ani”, însă pe parcursul anului trecut, au început să se vadă „tendinţe pozitive”.

Totodată, ministrul român a afirmat că identitatea R. Moldova trebuie abordată echilibrat, ascultând istoricii, lingviştii şi academicienii. Acesta a menţionat că „România şi R. Moldova au un numitor comun - transformările politice şi la nivelul societăţii, legate de integrarea europeană”, cu obligaţia de a respecta voinţa Chişinăului şi alegerea liberă a populaţiei din această ţară, „indiferent cum va fi această alegere”. Oficialul român susţine abolirea regimului de vize dintre cele două ţări şi consolidarea dialogului cultural şi diplomatic.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2013-07-09

TAGURI: corlatean, Lavrov, scut, antiracheta, Moscova





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova