2018-11-20 22:32


CSM: În dosarul de candidatură al lui Lazăr nu există o rezoluţie de clasare ce îl viza pe preşedintele Iohannis

 |  13:38
CSM: În dosarul de candidatură al lui Lazăr nu există o rezoluţie de clasare ce îl viza pe preşedintele Iohannis

Consiliul Superior al Magistraturii îi transmite procurorului general, Augustin Lazăr, că în dosarul cu propunerea de numire a sa la conducerea Parchetului General nu există niciun document care să facă referire la "o rezoluţie de clasare care privea preşedintele României în funcţie".

Augustin Lazăr a solicitat Direcţiei resurse umane şi organizare din cadrul CSM, ca urmare a Raportului privind activitatea managerială a procurorului general al României iniţiat de ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, să i se elibereze o copie a "rezoluţiei de clasare care privea preşedintele României în funcţie", document ce s-ar fi aflat la dosarul din 2016 cu propunerea de numire a sa în funcţie.CSM i-a transmis lui Augustin Lazăr că la dosar nu există un astfel de document."Urmare a adresei dumneavoastră (...), vă aducem la cunoştinţă că în urma verificării documentaţiei ataşate la lucrarea noastră (...) (având ca obiect avizarea propunerii ministrului Justiţiei de numire în funcţia de procuror general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, a domnului Augustin Lazăr, procuror general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Alba Iulia), nu a fost identificat niciun document cu obiectul invocat în solicitarea dumneavoastră", se arată în documentul transmis de CSM lui Augustin Lazăr.Ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, a anunţat săptămâna trecută că a declanşat procedura de revocare din funcţie a procurorului general al României, Augustin Lazăr.În Raportul privind activitatea managerială se precizează că preşedintele Klaus Iohannis nu ar fi verificat regularitatea procedurii de numire a lui Augustin Lazăr în funcţia de procuror general al României, propunerea fiind făcută de ministrul Justiţiei de la acea dată cu nerespectarea prevederilor legale."Nu cunoaştem dacă motivul acestei scăpări are vreo legătură cu faptul că în dosarul de candidatură al actualului procuror general era tocmai o rezoluţie de clasare care privea preşedintele României în funcţie", se menţionează în Raport. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-29

TAGURI: csm, lazar, augustin lazar, iohannis, presedinte iohannis, dosar,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...