CSM: Rapoartele IJ efectuate în urma sesizărilor privind posibilele presiuni ale şefei DNA, DISCUTATE
2018-08-14 18:40


CSM: Rapoartele IJ efectuate în urma sesizărilor privind posibilele presiuni ale şefei DNA, DISCUTATE

 |  13:16
CSM: Rapoartele IJ efectuate în urma sesizărilor privind posibilele presiuni ale şefei DNA, DISCUTATE

Consiliul Superior al Magistraturii discută joi rapoartele Inspecţiei Judiciare în urma verificărilor efectuate cu privire la pretinsele presiuni pe care şefa DNA, Laura Codruţa Kovesi, le-ar fi făcut asupra inspectorului Mihaela Focică, dar şi pentru cercetări în legătură cu înregistrarea de la IJ şi modul de comunicare a conducerii acestei instituţii cu ceilalţi inspectori.

Pe 21 septembrie 2017, plenul CSM a decis sesizarea din oficiu a Inspecţiei Judiciare în vederea efectuării de verificări care să stabilească dacă a fost încălcată independenţa funcţională şi operaţională a inspectorilor judiciari şi instituţiei pe care o reprezentau, în realizarea atribuţiilor de serviciu, în raport de informaţiile apărute în presă în legătură cu verificările realizate la DNA, dacă au existat situaţii de încălcare a independenţei IJ prin presiuni interne şi externe şi dacă au existat situaţii de încălcare a independenţei inspectorilor judiciari prin presiuni interne sau externe.

Inspecţia Judiciară a mai trebuit să stabilească modul de comunicare a conducerii instituţiei cu ceilalţi inspectori, exclusiv prin prisma aspectelor ce ţin de independenţa inspectorului judiciar, precum şi dacă a existat o înregistrare a unei convorbiri, data pretinsei convorbiri, momentul în care conţinutul acesteia a fost adus la cunoştinţa inspectorului şef, motivele eventualei întârzieri şi orice alte aspecte relevante.

Plenul CSM a aprobat, totodată, în urma sesizării formulate de Asociaţia Magistraţilor din România (AMR) şi Uniunea Naţională a Judecătorilor din România (UNJR), ca Inspecţia Judiciară să efectueze verificări privind posibila afectare a independenţei întregului sistem judiciar faţă de pretinsele presiuni pe care procurorul şef al DNA le-ar fi făcut asupra inspectorului Mihaela Focică, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori anticorupţie.

La aceeaşi dată, UNJR şi AMR au cerut CSM să se sesizeze "de îndată" în vederea apărării independenţei justiţiei în cazul pretinselor presiuni care ar fi fost exercitate de procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, asupra unui procuror inspector.

Potrivit UNJR şi AMR, procurorul inspector Mihaela Focică, desemnată să cerceteze eventuale abateri disciplinare ale unor procurori anticorupţie, ar fi fost supusă unor presiuni de către şefa DNA.

"Solicitarea vine ca urmare a publicării unei înregistrări ambientale a unui dialog dintre procurorul Gheorghe Stan, inspector-şef adjunct al Inspecţiei Judiciare, şi procuroarea Mihaela Focică, procuror inspector care a făcut verificări la DNA, unde aceasta din urmă ar recunoaşte că 'procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, ar fi făcut presiuni asupra ei în lucrarea care îi era desemnată şi în care cerceta trei procurori DNA cu privire la eventuala săvârşire de către aceştia a unor abateri disciplinare' ", arăta sursa citată.

Cele două asociaţii profesionale menţionau în scrisoarea către CSM că, dacă faptele se confirmă, ele reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei Justiţiei.

De altfel, se preciza că imixtiunea este recunoscută şi definită ca atare chiar de către procurorul Gheorghe Stan în cursul acelei conversaţii.

"Dacă faptele menţionate în acea înregistrare se confirmă, acestea reprezintă încălcări extrem de grave ale independenţei Justiţiei, prin imixtiuni şi presiuni ale procurorului şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, în activitatea Inspecţiei Judiciare, prin care se încalcă nu doar independenţa acestui procuror inspector, dar şi independenţa sistemului judiciar în ansamblul său'', susţineau UNJR şi AMR în scrisoarea către CSM.

De asemenea, acestea au cerut efectuarea unei anchete, dar şi audierea în şedinţă publică a plenului CSM a tuturor persoanelor implicate şi întocmirea unui raport în care să se clarifice toate aspectele menţionate în acea înregistrare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-05-24

TAGURI: CSM, rapoarte ij, presiuni sefa dna, kovesi,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


TRADATORI DE TARA
24 Mai 2018

UN FLEAC V-AM CIURUIT . A DUS TRATATIVE LEANA DE PLESCOI , IAR ACUM A FACUT-O SCAPATA SI SUTE DE MILIOANE IN CONT . NU A LUAT NIMIC DE LA EA . SA FURAT 100 MILIARDE EURO , NICI UN VINOVAT . IAR DE RECUPERAT PREJUDICIU , A FOST ZERO . TOATA ECONOMIA SI MINEREURILE VINDUTE , L-EA DAT TOATE RESURSELE PETROLIERE , TOATE RESURSELE DE GAZE NATURALE SI NU A LUAT NICI UN LEU REDEVENTE . MAI RAU DECIT UN RAZBOI MONDIAL . AU FUGIT 5 MILIOANE DE CETATENI SI ARE 600 - 700 DE PARLAMENTARI , SOFERI , 10 CONSILIERI FIECARE SI 5 SECRETARE . NICI NU MAI STIE CITE PASAPOARTE DIPLOMATICE SI FAMILIILE LOR , ARE TARA . SAU AMINAT DOSARE PINA SAU PRESCRIS SAU DISTRUS . NU ESTE NIMENI OM NEMURITOR .
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...