2016-12-10 03:21

EVENIMENT


Cu Ion Diaconescu despre familie şi speranţă

 |  21:00
Cu Ion Diaconescu despre familie şi speranţă

Într-o perioadă în care istoria României este scrisă de Băsescu, Antonescu sau Ponta, ziarul „Puterea“ vă aminteşte de Ion Diaconescu. E viu, poate mai viu decât toţi politicienii actuali. L-am vizitat ieri pe preşedintele de onoare al Partidului Naţional Ţărănesc cu ocazia zilei sale de naştere.

La 94 de ani, “moş Diaconescu”, cum îi spun unii răutăcioşi, printre telefoanele de felicitare, ne-a depănat amintiri preţ de un ceas.

„Am avut o copilărie mai întortocheată, am început-o la tatăl meu de naştere, preotul Popescu, între timp am fost adoptat de preotul Diaconescu din Boţeşti. Sunt nepotul doamnei Mihalache, soţia lui Ion, care era verişoară cu mama. Mihalache a pornit-o de jos, ca învăţător, pe urmă, după război, a înfiinţat Partidul Naţional Ţărănesc şi în primul rând s-a sprijinit pe familie. Toţi cei din familie, care nu erau cu liberalii, erau cu social-democraţii şi cu conservatorii. Totul se baza numai pe legăturile de familie, că altfel, ca doctrină, partidul era mai apropiat de liberali”, şi-a început Diaconescu povestea.

Speranţa din anii de puşcărie

Timp de 17 ani, între 1947 şi 1964, Diaconescu a fost în închisoare ca deţinut politic. Doar speranţa că Occidentul va ajuta în cele din urmă România l-a făcut să reziste.

„În puşcărie m-a ţinut în viaţă speranţa, convingerea că lucrurile se vor schimba în ţară şi în lume. Ştiam că toată lumea occidentală dorea această Europă civilizată, unită, iar partidele noastre se aliniaseră la această politică, dar ţara era condusă de Partidul Comunist. Noi trăiam în acele vremuri cu speranţă, şi pe undeva era bine motivată căci sub raportul forţei materiale mai tari erau cei din Vest, că până la urmă această lume a Occidentului ne va ajuta să ieşim din haos. Şi acum trăim tot cu speranţă, să vedem până când”, spune liderul ţărănist.

Familia e sfântă

Puţini ştiu că dragostea şi respectul pentru valorile familiei l-au determinat pe Ion Diaconescu să înfiinţeze „Asociaţia Sufletească a lui Nicolae şi Paraschiva Popescu” şi zâmbeşte când vorbeşte despre ea: „Nicolae şi Paraschiva, bunicii noştri, au fost nişte oameni înstăriţi pe vremea aceea şi ne-au crescut în spiritul ăsta, al unităţii familiei, spirit care există şi astăzi la întâlnirile anuale. În 1946, pe malul Dâmboviţei, după parastasul de la Bărbuleşti pentru mama, le-am citit rudelor statutul asociaţiei, practic atunci s-a înfiinţat. Mi-a făcut mare plăcere, când, venind de la puşcărie, după 17 ani, să mă aştepte cu acel statut scris de mine”.

În 2011, peste 200 de oameni, membrii Asociaţiei, au dus mai departe tradiţia familiei, la Constanţa. Unul dintre ei, prezent şi ieri la aniversare, şi-a scris, sub forma unui Curriculum Vitae, pe eticheta unei sticle de vin, povestea vieţii sale: „Sunt Popescu Corneliu, zis Ney (nu de la mareşalul lui Napoleon, ci de la Corneille).

Sunt născut la 26 iunie 1921, ca fiu al lui Popa Ionel şi al Preotesei Vilica şi fac parte din neamul Cerceilor din Dobreşti. În anii de liceu am locuit şase ani cu Ion Mihalache, iar ca student, tot şase ani, am locuit în camere mobilate cu Ion Diaconescu; masa o serveam la cantine, pensiuni, birturi, accesul la căminele studenţeşti fiindu-ne intezis, ca fiind chiaburi.

Am fost arestat o lună la Interne şi o lună la Văcăreşti – odată cu arestarea lotului Coposu-Diaconescu şi eliberat după condamnarea acestora. Nu am pretins recompensă pentru acest periplu.

Am fost şi am rămas un democrat de stânga, pentru că în copilărie am trăit în mediu ţărănist, mai aproape de cei oropsiţi, atunci şi acum, de cei lacomi de putere”.

Din informaţiile noastre, este singura asociaţie familială din România care s-a întrunit anual, chiar şi sub comunism.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639256-09-16

Mai multe imagini:
Cu Ion Diaconescu despre familie şi speranţă
zoom
Cu Ion Diaconescu despre familie şi speranţă
zoom
Cu Ion Diaconescu despre familie şi speranţă
zoom




Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

ASANACHESCU ALEXANDRU
26 Aug 2011

Mandria noastra este ca suntem contemporani cu acest martir.Neamul romanesc are multi astfel de oameni.Sa ne traiti!

Adauga un comentariu

Random image