2017-11-19 06:55


Cum plănuiește STATUL să poprească mai repede conturile DATORNICILOR la Fisc. Ce schimbări vor fi în privința sumelor indisponibilizate

 |  14:39
Cum plănuiește STATUL să poprească mai repede conturile DATORNICILOR la Fisc. Ce schimbări vor fi în privința sumelor indisponibilizate

Ministerul Finanțelor Publice (MFP) vrea să reglementeze încheierea unui protocol de colaborare între ANAF și Asociația Română a Băncilor (ARB) prin care să se facă mai repede popririle bancare, reiese dintr-un referat de aprobare al unui proiect Ordin privind stabilirea mijloacelor electronice de transmitere la distanță a actelor de executare și a procedurii de comunicare a acestora publicat pe site-ul MFP.

„Astfel, prin acest proiect de ordin, a fost stabilită platforma informatică prin care se va realiza comunicarea către instituțiile de credit a actelor de executare emise de organele fiscale centrale, respectiv sistemul informatic pus la dispoziție acestora de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în spațiul privat de pe portalul Agenția Națională de Administrare Fiscală, un sistem informatic prin care utilizatorii fac upload și download de documente”, se arată în documentul citat de Agerpres.

Potrivit acestuia, prin acest sistem informatic se realizează în prezent furnizarea de informații de către instituțiile de credit, în baza prevederilor art. 61 din Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală, cu modificările și completările ulterioare.

„De asemenea, a fost reglementată încheierea unui protocol de colaborare între Agenția Națională de Administrare Fiscală, Asociația Română a Băncilor și instituțiile de credit, prin care se urmărește definirea unui cadru de colaborare pentru stabilirea condițiilor privind implementarea sistemului automat, care să asigure, într-o primă etapă, comunicarea actelor de executare emise de organele fiscale centrale către instituțiile de credit prin intermediul mijloacelor electronice de transmitere la distanță, iar ulterior schimbul de informații între părți cu privire la actele de executare comunicate, precum și urmărirea sumelor ce fac obiectul popririlor bancare, în mod operativ, astfel încât, pe de o parte, ridicarea popririlor să se realizeze în timp real, iar, pe de altă parte, sumele existente în conturile bancare să fie indisponibilizate de către instituțiile de credit în limita sumei ce face obiectul popririi, în funcție de informațiile transmise de instituțiile de credit cu privire la sumele existente în conturile bancare”, menționează sursa citată.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-04-21

TAGURI: popriri, banci, arb, anaf, mfp, conturi, datornici, fisc, sume



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova