2016-12-08 22:30

EVENIMENT


Dan Suciu este ipocrit

 |  21:00
Dan Suciu este ipocrit

Ca mulţi alţi jurnalişti şi artişti, Dan Suciu, noul purtător de cuvânt al Guvernului Ungureanu, este în proces cu o decizie de impozitare a drepturilor de autor. Mai precis, dacă sumele brute obţinute depăşesc într-un an 35.000 de euro, atunci beneficiarul este obligat la plata TVA, dar, atenţie, în anumite condiţii!

DEX: IPOCRIT -tă (-ţi, -te) şi substantivul (despre persoane): Care este lipsit de sinceritate, prefăcut, făţarnic, duplicitar.

IPOCRIT s., adj. 1. s. făţarnic, mincinos, perfid, prefăcut, şiret, viclean, fariseu, tartuf, trombonist. 2. adj. duplicitar, fals, machiavelic, machiavelistic, zugrăvit.

În prima sa conferinţă de presă ca purtător de cuvânt al Guvernului Ungureanu, Dan Suciu a fost întrebat dacă va continua procesul cu statul pe tema drepturilor de autor: „Da, voi continua procesul deoarece eu consider că nu sunt avocatul Guvernului, ci purtătorul de cuvânt al Guvernului...”, apoi a explicat că respectiva lege a fost dată în 2004 (greşit, este vorba de Legea 571/2003) şi a fost retoric şi flegmatic. „Despre ce Guvern vorbim?” (El făcea referire la Guvernul Năstase.) Suciu a vrut, astfel, să puncteze că nu este în conflict de interese aşa cum a fost un alt membru al guvernului Boc, aceeaşi speţă, resepctivul se află în proces cu un minister din guvernul din care făcea parte.

Ei bine, Dan Suciu este în conflict de interese, DEOARECE decizia Expresă de control asupra celor care sunt plătiţi pe drepturi de autor a fost impusă de Sorin BLEJNAR, şeful ANAF - adică un membru al Guvernului actual! Decizie luată în baza Codului fiscal aprobat de guvernul Boc, Cod în exerciţiu, care explică şi completează ce se înţelege prin drepturi de autor dependente - scutite de la plata TVA, indiferent de suma obţinută şi drepturi de autor independente - nescutite de la plata TVA, dacă se depăşeşte suma brută de 35.000 de euro pe an. După cum se ştie, Blejnar a cerut inspectorilor să considere că toţi ziariştii ar fi primit drepturi de autor independente - de aici şi procesul respectiv.

Evident, şeful ANAF a încălcat Regulamentul funcţionarilor publici, care spune foarte clar că trebuie să i se aducă la cunoştinţă celui controlat toate drepturile şi articolele din Codul fiscal care îl protejează. Or, nici un inspector ANAF nu a atenţionat vreun beneficiar de drepturi de autor că, în cazul în care a îndeplinit cel puţin unul din cele 4 criterii, aşa cum sunt exprimate în Codul fiscal la Capitolul III - Definiţii, atunci el a fost remunerat pe drepturi de autor dependente - fiind scutit de la plata TVA indiferent de suma încasată pe an!!! (Adică: 1. Locul de muncă, programul impus de angajator; 2. Foloseşte baza material a angajatorului - calculatoare, telefon etc; 3. Deplasarea în interes de serviciu achitată de angajator; 4. Indemnizaţii de concediu de odihnă şi pentru incapacitate temporară de muncă suportate de angajator.)

Fără să-l întrebăm pe Dan Suciu retoric şi fără nici o nuanţă flegmatică spunem: „Despre ce guvern vorbim?”. Vorbim despre guvernele Boc şi Ungureanu, despre şeful ANAF în exerciţiu la data demarării controlului şi în prezent - Sorin Blenjar. Conflictul de interese este clar, este cristal, deoarece Dan Suciu este în proces cu departamentul condus de Sorin Blejnar, căruia trebuie să-i „poarte cuvântul”.

Să te faci că nu ştii că şeful ANAF - un membru al Guvernului pe care îl reprezinţi - a pornit un război perfid şi degenerant cu jurnaliştii, pe motive politice impuse de partidul aflat la putere (PDL), să te faci că ai uitat că l-ai blamat în emisiuni tv şi l-ai chemat în justiţie se cheamă că eşti ipocrit.

Aşadar, din coroborarea explicaţiilor din DEX şi a răspunsului oferit la o întrebare precisă putem concluziona: ipocritul Dan Suciu ne-a arătat că este făţarnic, mincinos, prefăcut, duplicitar şi trombonist, sub faţa de înalt funcţionar public de tip american care acceptă să i se vorbească „la pertu” în public.

Dan Suciu va fi cel mai manipulator purtător de cuvânt pe care l-au avut Guvernul şi Preşedinţia. Informaţiile lui vor fi trunchiate excesiv, vom primi explicaţii exhaustive la probleme complexe, iar la întrebări decente şi de interes public vom avea parte ori de răspunsuri insipide, ori de evazivul „no comment”.

După lecţia de ipocrizie oferită cu nonşalanţă de Dan Suciu este desuet să mai creadă cineva că respectivul purtător de cuvânt îşi va depune demisia de onoare într-o ţarăîn care minciuna, lipsa de respect şi de ruşine sunt considerate calităţi umane!


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-06-18

TAGURI: dan suciu, ipocrit



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image