2018-04-22 00:11


Dăncilă, reclamată la CNCD după ce a spus că cei care critică România "sunt autişti". Reacţia preşedintelui CNCD

 |  10:28
Dăncilă, reclamată la CNCD după ce a spus că cei care critică România "sunt autişti". Reacţia preşedintelui CNCD

Premierul Viorica Dăncilă i-a numit, miercuri seară, "autişti" pe europarlamentarii români care, în dezbaterea din Parlamentul European, au criticat îndepărtarea autorităţilor de la Bucureşti de valorile europene. Asociaţia Autism România o critică pe Viorica Dăncilă într-o scrisoare deschisă pentru folosirea jignitoare a termenului.

"Aceşti oameni, să mă exprim elegant, dezinformează şi ştiu realitatea, dar nu vor să o accepte şi nu vor să o vadă. Aceşti oameni cred că sunt autişti şi nu văd şi nu aud ceea ce este vizibil pentru toţi cei de bună credinţă", a calificat premierul Viorica Dăncilă, într-o emisiune tv, atitudinea europarlamantarilor români care s-au exprimat critic vizavi de respectarea statului de drept de către coaliţia PSD-ALDE aflată la guvernare.

Reclamaţie la CNCD

Preşedintele Asociaţiei Autism Europa, Ana Dragu, a sesizat, pe Facebook, Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării, pentru declaraţia premieruluii Dăncilă.

"Consiliul National pentru Combaterea Discriminarii Romania, aceasta este o sesizare prin care Asociația Autism Europa Bistrița vă solicită să luați măsurile impuse de lege pentru demnitari care jignesc mii de pacienți cu autism și utilizează un limbaj care instigă la dispreț și desconsiderare, lezând demnitatea uimană", a scris Ana Dragu.

Sesizarea este legată de declaraţia premierului Viorica Dăncilă.

"În timp ce părinții copiilor cu autism se dau de ceasul morții încercând să limiteze repercusiunile falimentului social și uman în care ne-au adus infractorii din Parlamentul României, majoritatea lipsiți de orice urmă de principii, iată ce declară premierul României la TV: "Acești oameni cred că sunt autiști și nu văd și nu aud..."", a mai scris Ana Dragu.

Declaraţiile premierului au atras şi reacţia Asociaţiei Autism România, organizaţiea părinţilor care au copii cu autism. Ei au înaintat o scrisoare deschisă în care protestează faţă de calificativul dat de Viorica Dăncilă şi spun că folosirea cuvântului "autist" este jignitoare în contextul oferit de premier.

"Este regretabil faptul că la interviul din pe care l-ați acordat la o televiziune în seara zilei de 15 februarie ați spus „Acești oameni cred că sunt autiști și nu văd și nu aud..”. O astfel de afirmație este jignitoare pentru persoanele cu autism și familiile lor, îi stigmatizează și mai mult pe acești oameni. Este absolut regretabilă, mai ales că vine din partea unui demnitar de cel mai înalt rang, din partea Primului Ministru al țării. Un demnitar care ar trebui să-i privească și respecte pe toți cetățenii țării în mod egal și nu să îi compare pe unii cu alții. Iar termenul cel „rău” al comparației este reprezentat, în cazul dvs., de noi, „autiștii”, adică de copiii noștri, soții, părinții, frații noștri, pe care îi priviți ca fiind de condiție inferioară.

Din nefericire, nu sunteți primul politician care folosește termenul de autism în sens negativ, peiorativ, în răfuieli politice, în contexte care nu au nici o legătură cu problematica, nevoile și situația persoanelor cu autism din România. Acest lucru este foarte îngrijorător și arată nivelul de înțelegere de către politicieni a autismului și a problematicii oamenilor cu această condiție, nivelul real de empatie și aplecare al demnitarilor față de nevoile acestor cetățeni", se arată în scrisoarea deschisă a Asociaţiei Autism România.

Reacţia CNCD

Contactat de News.ro în legătură cu postarea Anei Dragu şi întrebat şi în legătură cu eventuala autosesizare a Consiliului, preşedintele CNCD, Csaba Asztalos a declarat că se va consulta cu colegii săi.

Semnatarii scrisorii arată că 1% dintre români suferă de afecţiuni din spectrul autist şi că este o problemă foarte serioasă pentru familiile afectate de acest lucru.

"1 din 100 de români are o tulburare din spectrul autismului. Așadar, există aproape 200.000 de „autiști” (plus familiile lor), și ei tot cetățeni români, care așteaptă să fie tratați cu respect de către reprezentanții statutului român.

Noi, persoanele cu autism și părinții, ne-am aștepta de la un Prim-Ministru, mai ales dacă este nou în funcție, ca prima dată când rostește public termenul de autism, să fie într-un moment în care anunță, de exemplu, crearea unei strategii naționale sau a unui program național pentru aceste persoane. Așa ar fi potrivit într-un context în care situația a aproape 200.000 de persoane cu autism este dramatică. Lipsa serviciilor specializate este cronică, părinții sunt disperați, ei trebuie să susțină copilul (copil, tânăr sau adult) doar cu propriile forțe fizice, psihice, emoționale, să asigure din propriile resurse toate terapiile și serviciile de care copiii lor au nevoie, iar noile schimbări legislative - așa-zisa revoluția fiscală- înrăutățesc și mai mult lucrurile, dărâmă și ONG-urile de părinți, singurele care îi mai ajută pe aceștia în lupta lor", mai precizează Asociaţia.

UPDATE: Viorica Dăncilă îşi cere scuze pentru declaraţia pe care a făcut-o joi seară în care a folosit termenul ”autişti” cu referire la unii europarlamentari. Premierul a susţinut joi seară că vrea să aibă o abordare transparentă cu liderii europeni şi că Monica Macovei a făcut mult rău României prin atitudinea ei şi prin faptul că „şi-a pârât propria ţară” în Parlamentul European, cerând, referitor la legile Justiţiei, să fie judecată de alte 27 de ţări. Premierul i-a catalogat drept „autişti” pe cei care „dezinformează UE, în ciuda faptului că stiu adevărul”.

Premierul şi-a cerut scuze vineri dimineaţa.

”Premierul Viorica Dăncilă îşi cere scuze public pentru declaraţia făcută în cadrul unei emisiuni televizate şi precizează că prin comparaţia făcută nu a dorit să aducă jigniri persoanelor cu tulburări din spectrul autismului. «Îmi declar sprijinul ferm pentru persoanele cu dizabilităţi, indiferent de natura acestora. Sunt oameni care au nevoie de grija şi de susţinerea noastră. Avem datoria să dovedim înţelegere şi umanitate, să le respectăm drepturile, să le apărăm demnitatea», a afirmat prim-ministrul Dăncilă”, precizează un comunicat al Guvernului.

Şeful Executivului subliniază că doar printr-o atenţie constantă acordată persoanelor cu dizabilităţi putem contribui la integrarea acestora în societate şi punerea în valoarea a calităţilor lor.

”M-am implicat activ în tot ceea ce înseamnă promovarea şi apărarea drepturilor persoanelor cu dizabilităţi. Ca prim-ministru, voi folosi toate pârghiile legale pentru a pune în practică, în cel mai scurt timp, măsuri active destinate rezolvării dificultăţilor pe care le întâmpină semenii noştri”, a subliniat Viorica Dăncilă, citată în comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-16

TAGURI: dancila, autisti, cncd,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova