2018-07-23 16:27


Darius Vâlcov, judecat în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă

 |  14:24
Darius Vâlcov, judecat în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influenţă

Darius Vâlcov va fi judecat în stare de arest preventiv în dosarul în care este acuzat de trafic de influență, potrivit unei decizii a Înaltei Curţi de Casație și Justiție (ICCJ).

Fostul ministru al Finanţelor a fost trimis în judecată miercuri de DNA pentru trafic de influență, spălare de bani, efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale, în formă continuată.

La primul termen al procesului desfășurat vineri un judecător de cameră preliminară a verificat măsurile preventive dispuse anterior în acest dosar și a decis ca Darius Vâlcov să rămână în arest.

Alături de Darius Vâlcov au fost deferiți justiției Lucian Petruț Șușală (fost șofer al lui Darius Vâlcov), Minel Prina, primarul municipiului Slatina, Petre Bogdan Timofte și Constantin Tomescu.

Anchetatorii susţin că, în cursul anului 2009, Theodor Berna l-a contactat pe Darius Vâlcov, primar la acea vreme al municipiului Slatina, căruia i-a propus ca, în schimbul oferirii sprijinului în influențarea factorilor de decizie în vederea câștigării unor licitații de lucrări pentru obiective situate în municipiul Slatina, orașele Scornicești, Piatra Olt și Drăgănești, să îi dea 20% din valoarea sumelor încasate (fără TVA).

În luna noiembrie 2008, a fost aprobat proiectul "Extinderea și reabilitarea sistemelor de apă și apă uzată în județul Olt", al cărui beneficiar final este SC Compania de Apă Olt SA.

Cu ocazia derulării procedurilor de licitație, membrii comisiei au procedat, la îndemnul lui Vâlcov, în mod abuziv, la eliminarea din caietul de sarcini a unor condiții de eligibilitate în scopul favorizării firmei Tehnologica Radion, potrivit DNA.

Theodor Berna și Darius Vâlcov au stabilit ca sumele de bani să fie remise acestuia din urmă, în numerar, în lei și numai la sediul firmei respective.

DNA mai susținea că, în urma înțelegerilor, Darius Vâlcov a primit, în perioada 2010 — 2013, aproximativ 2 milioane de euro, o parte din această sumă fiind primită în mod direct, în numerar, iar 2.480.000 lei a primit prin intermediul unor firme.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-22

TAGURI: darius, valcov, judecat, stare, arest, preventiv, dosar, este, acuzat, trafic, influenta





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri









Apa Nova