2018-04-24 04:18


De ce au fost AMENDATE zeci de companii de TAXI din toată ţara

 |  14:36
De ce au fost AMENDATE zeci de companii de TAXI din toată ţara

Consiliul Concurenţei a sancţionat cu amenzi usturătoare zeci de companii de taxi din întreaga ţară. Totul pentru înţelegeri tacite între companii pentru dictarea tarifelor de călătorie. Conform Legii Concurenţei, sunt interzise orice înţelegeri între companii, decizii ale asociaţiilor de companii şi practici concertate, care au ca obiect sau au ca efect împiedicarea, restrângerea sau denaturarea concurenţei pe piaţa românească sau pe o parte a acesteia, în special cele care: stabilesc, direct sau indirect, preţuri de cumpărare ori de vânzare sau orice alte condiţii de tranzacţionare, conform News.ro.

Şapte companii de pe piaţa serviciilor de transport local de persoane în regim de taxi şi a serviciilor conexe din Iaşi, precum şi ”Camera Naţională a Taximetriştilor din România” – Filiala Iaşi, cu amenzi de totale 165.364 lei (aproximativ 36.000 euro) pentru constituirea unui cartel.”În cadrul unor întâlniri ale asociaţiei ”Camera Naţională a Taximetriştilor din România” – Filiala Iaşi, companiile (Imbat Delta Taxi, Lux Taxi, Auto Wad RD, Euro Taxi Iaşi, Parma-Tax, RVR Taxi şi Unreal SRL) s-au înţeles să practice un tarif unic pentru transportul în regim de taxi de 1,99 lei/km pentru cursele efectuate pe parcursul zilei şi de 2,19 lei/km pentru cele efectuate noaptea”, a informat joi autoritatea de concurenţă.

Apoi, majoritatea transportatorilor autorizaţi din municipiul Iaşi s-a aliniat tarifului stabilit, fiind eliminată orice formă de concurenţă prin preţ între aceştia, în perioada ianuarie 2013 şi până în septembrie 2017, spun oficialii Consiliului Concurenţei.

De asemenea, autoritatea de concurenţă a sancţionat cu amenzi în valoare totală de 2.264.875 lei (505.021 euro) opt companii de transport de persoane în regim de taxi şi dispecerat din Bucureşti şi judeţul Ilfov, pentru participarea la un cartel având ca obiect fixarea tarifului de transport de persoane în regim de taxi.

Consiliul Concurenţei a mai sancţionat, pentru practici similare, 36 de companii din Constanţa, Timişoara, Baia Mare, Târgu-Mureş şi Râmnicu Vâlcea cu amenzi totale de 1.639.877 lei (365.000 euro) pentru participarea la înţelegeri pentru stabilirea tarifelor. Aceste decizii au fost contestate în instanţă, care însă a menţinut amenzile aplicate de autoritatea de concurenţă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-25

TAGURI: companii taxi, amenzi, consiliul concurentei, tarife





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


BENZINA
25 Ian 2018

Dar pe firmele petro de ce nu le amendeaza?ati vazut preturile uriase la benzina si motorina?
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova