2018-04-27 11:26


Decizia JUDECĂTORILOR în cazul arestării lui Radu Mazăre

 |  20:15
Decizia JUDECĂTORILOR în cazul arestării lui Radu Mazăre

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie decide pe 10 ianuarie când va discuta cererea de arestare în lipsă a fostului primar Radu Mazăre, au declarat miercuri, pentru AGERPRES, surse judiciare.

Potrivit surselor citate, DNA a cerut emiterea unui mandat de arestare în lipsă pe numele lui Radu Mazăre, în cadrul unui proces în care fostul edil este judecat pentru luare de mită, abuz în serviciu şi conflict de interese, în care mai sunt inculpaţi fostul deputat Eduard Martin şi omul de afaceri Gabriel Strutinsky.Termenul în acest proces era stabilit pentru 23 ianuarie, însă instanţa ar putea decide pe 10 ianuarie dacă judecă mai repede cererea procurorilor.Pe 30 decembrie, IGPR a anunţat că Radu Mazăre, care se afla sub control judiciar, nu s-a prezentat la Poliţia din Constanţa pentru semnarea graficului de prezenţă, fostul edil informându-l pe ofiţerul de caz că se află pe teritoriul statului Madagascar, unde face demersuri pentru a obţine azil politic."Conform procedurii, poliţiştii constănţeni au sesizat Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Menţionăm că măsura privind controlul judiciar nu prevedea interdicţia de a părăsi ţara. Pe toată perioada existenţei măsurii preventive a controlului judiciar, poliţiştii nu au constatat încălcări ale obligaţiilor impuse", menţiona IGPR.Radu Mazăre a fost trimis în judecată în mai multe procese. Într-unul dintre aceste dosare, care vizează retrocedări ilegale de terenuri, el a fost condamnat, în primă instanţă, la 4 ani închisoare cu suspendare. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-03

TAGURI: iccj, procurori, arestare, radu mare





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
03 Ian 2018

pana pe 10 ianuarie o sa mai fuga cativa mafioti.....pe modelul oMAR HAISSAM-Ghitza-MAZARE...............ca doar nu sunt fraieri sa astepte linistiti condamnarile//au sute de milioane de euro dusi afara si vor sa se bucure de banii furati
ANONIM
04 Ian 2018

Fuga în Madagascar a lui MAZARE cel mai mare gunoi uman, A LUI GHITA cel mai mare politruc mafiot IN SERBIA , A LUI Elan Schwartzenberg cel mai mare bandit IN ISRAEL, A LUI MARTA NU STIM UNDE, etc explica existenta STATULUI MAFIOT DIN RO.
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova