2018-04-25 00:10


Decizie CCR: Legea securității naționale, parțial NECONSTIȚIONALĂ

 |  17:15
Decizie CCR: Legea securității naționale, parțial NECONSTIȚIONALĂ

Curtea Constituţională a admis parţial, miercuri, o excepţie de neconstituţionalitate referitoare la Legea 51/1991. Actul normativ priveşte securitatea naţională a României, judecătorii CCR considerând problematică sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români”, cuprinsă în art.3 lit.f) din legea menţionată.

În ziua de 28 februarie 2018, Plenul Curții Constituționale, învestit în temeiul art.146 lit.d) din Constituţia României, al art.11 alin.(1) lit.d) și al art.29 din Legea nr.47/1992 privind organizarea şi funcţionarea Curţii Constituţionale, a luat în dezbatere excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3, art.10, art.11 şi art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României, în forma anterioară modificării prin Legea nr.255/2013, precum şi a dispoziţiilor art.13 din acelaşi act normativ, în forma în vigoare.

În urma deliberărilor, Curtea Constituțională, cu unanimitate de voturi, a respins, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.3 lit.a)-e) și g)-m), art.10, art.11 alin.(1) lit.d) și art.13 din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României, precum și a dispozițiilor art.13 din același act normativ, în forma anterioară modificării prin Legea nr.255/2013.

De asemenea, Curtea Constituţională, cu majoritate de voturi, a admis excepția de neconstituționalitate și a constatat că sintagma „aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români” cuprinsă în art.3 lit.f) din Legea nr.51/1991 privind securitatea națională a României este neconstituțională.

Dispozitiile art.3 lit.f) Legea nr.51/1991 privind securitatea naţională a României au următorul cuprins: „Constituie ameninţări la adresa securităţii naţionale a României următoarele: f)subminarea, sabotajul sau orice alte acţiuni care au ca scop înlăturarea prin forţă a instituţiilor democratice ale statului ori care aduc atingere gravă drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale cetăţenilor români sau pot aduce atingere capacităţii de apărare ori altor asemenea interese ale ţării, precum şi actele de distrugere, degradare ori aducere în stare de neîntrebuinţare a structurilor necesare bunei desfăşurări a vieţii social-economice sau apărării naţionale.”


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-02-28

TAGURI: ccr, legea securitatii nationala, neconstitutionala





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
01 Mar 2018

Ziceți ceva și de zona de colectare Recicleta!https://www.recicleta.ro/sustine-recicleta/.Ajutați,oameni buni,să se extindă zona de colectare Recicleta pentru toate scările de bloc din capitală!
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova