2018-04-26 23:56


Decizie DEFINITIVĂ în dosarul lui Vlad şi Mircea Cosma. În primă instanţă au primit câte cinci şi opt ani de închisoare

 |  10:58
Decizie DEFINITIVĂ în dosarul lui Vlad şi Mircea Cosma. În primă instanţă au primit câte cinci şi opt ani de închisoare

UPDATE: Instanţa supremă a amânat pronunţarea deciziei pentru 22 martie.Hotărârea Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie va fi definitivă. Magistraţii instanţei supreme vor pronunţa luni decizia definitivă în dosarul în care fostul preşedinte al Consiliului Judeţean (CJ) Prahova Mircea Cosma a fost condamnat în primă instanţă la opt ani închisoare, iar fiul acestuia, fostul deputat Vlad Cosma, a primit cinci ani închisoare. Ei sunt acuzaţi de procurorii DNA că ar fi primit de la administratorii unor firme care au contracte cu CJ Prahova aproximativ un milion de euro pentru acordarea unor contracte de lucrări în care beneficiar este Consiliul Judeţean.

La ultimul termen al procesului de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, care a avut loc în 19 februarie, Mircea Cosma a negat toate acuzaţiile şi le-a prezentat magistraţilor planşe cu banii pe care i-ar fi economisit la derularea contractelor de la Consiliul Judeţean Prahova.

"Resping toate acuzaţiile. Judeţului Prahova i se spune în glumă al 53-lea stat al SUA. Volumul de investiţii a dus la crearea a 11 parcuri industriale cu un total de 46.000 de angajaţi. Ar fi trebuit să primesc o decoraţie pentru asta", a declarat Mircea Cosma în instanţă.

La rândul său, fostul deputat Vlad Cosma a afirmat, la instanţa supremă, că nu îi este frică pentru că dosarul are la bază probe false. La ultimul termen al procesului de la ICCJ a ajuns şi Andreea Cosma, care a spus că a venit pentru a-şi susţine familia, dar şi pe alţi cetăţeni care au reclamat abuzuri ale procurorilor, precum Sebastian Ghiţă, care aşteaptă de la ea, în calitate de deputat, să le apere drepturile.

Ea a spus că are încredere în înţelepciunea magistraţilor instanţei supreme, afirmând că la prima instanţă, care a dispus condamnarea lui Vlad şi Mircea Cosma, era altă situaţie - procurorul Mircea Negulescu era în funcţie, iar multor martori le era teamă să vorbească.

O nouă înregistrare audio a lui Vlad Cosma a fost difuzată duminică seara de Antena 3, în care ar fi discuţii între procurori de la DNA Ploieşti şi fostul deputat, acesta fiind învăţat ce să spună în dosarul fostului primar al municipiului Ploieşti, Andrei Volosevici.

În 1 noiembrie 2016, fostul preşedinte al Consiliului Judeţean Prahova Mircea Cosma a fost condamnat la opt ani de închisoare, iar fiul său, deputatul Vlad Cosma, a primit cinci ani de închisoare, în timp ce omul de afaceri Răzvan Alexe a primit o condamnare de doi ani şi jumătate de închisoare. În acelaşi dosar, Daniel Alixandrescu, directorul Direcţiei "Patrimoniu" din CJ Prahova, la data faptelor, a fost condamnat la şase ani de închisoare.

În aprilie 2014, preşedintele Consiliului Judeţean Prahova, Mircea Cosma, a fost trimis în judecată pentru luare de mită şi abuz în serviciu, fiul său, deputatul PSD Vlad Cosma, pentru trafic de influenţă, directorul Direcţiei "Patrimoniu" din CJ Prahova, Daniel Alixandrescu, pentru luare de mită şi abuz în serviciu, iar Răzvan Alexe, pentru trafic de influenţă şi dare de mită.

Vlad şi Mircea Cosma au fost trimişi în judecată de DNA fiind acuzaţi că ar fi cerut şi primit peste 4,4 milioane de lei de la trei oameni de afaceri prahoveni, denunţători în cauză, ale căror firme au avut numeroase contracte cu CJ Prahova.

Firmele controlate de cei trei sunt, la rândul lor, trimise în judecată într-un dosar de evaziune fiscală şi spălare de bani cu un prejudiciu de 35 de milioane de euro, dosar în care sunt inculpaţi Răzvan Alexe, dar şi fostul angajat al Secretariatului general al Guvernului, Marcel Păvăleanu, alături de alţi oameni de afaceri din Prahova.

"Sumele de bani au fost pretinse în schimbul intervenţiei la factorii de decizie din cadrul Consiliului Judeţean Prahova, pe lângă care cei doi aveau influenţă, respectiv preşedintele CJ Prahova, Cosma Mircea (tatăl inculpatului Cosma Vlad Alexandru), astfel încât societăţile respective să obţină de la instituţia publică lucrări şi servicii curente supraevaluate, de întreţinere a drumurilor publice sau a drumurilor judeţene pe timp de iarnă, dar şi decontarea, cu prioritate, a unor lucrări deja efectuate în temeiul unor contracte anterioare” notau procurorii DNA în 2014, atunci când a început urmărirea penală în acest dosar.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-05

TAGURI: vlad cosma, mircea cosma, proces, dna,





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
05 Mar 2018

DUMNEZEU INCA NE IUBESTE. INCOMPETENTA CRASA,DEMAGOGIA EXACERBATA SI MAFIOTISMUL MANIFESTAT CU CRUZIME AU CONDUS LA DECREDIBILIZAREA TOTALA A CLASEI POLITICE POSTCOMUNISTE. ACTIUNEA DE ANVERGURA mediatico-judiciară a operațiilor “MANI PULITE” din ROMANIA a fost declansata de catre cei care au lansat TEORIA STATULUI PARALEL existent in tara noastra si va continua pana la SCHIMBAREA IN TOATALITATE A CLASEI POLITICE IMPOSTOARE MAFIOTIZATE formata in ultimii 28 de ani din grupari infractionale de crima organizata. Ancheta ESTE deschisă împotriva corupției, în special din rândul oamenilor politici, care in ultima instanta nu au mai acceptat nu sa fie TRANSPARENTI sau de BUNA CREDINTA, etc , ci nici SPP-ul ori Jandarmeria Romana sa le fie aproape , sa le ofere securitate. AU REFUZAT SI LOCUINTELE DE LA RAPPS ca demnitari ai statului locuiesc unde vor muschii lor ( CAPII MAFIEI) pentru a nu fi monitorizati.
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova