2016-12-06 14:22

EVENIMENT


Desfiinţarea judeţului Constanţa, în coadă de peşte

 |  18:03

Preşedintele Consiliului Judeţean Constanţa, Nicuşor Constantinescu (foto), susţine că procesul-verbal cu rezultatele referendumului, care arată o prezenţă la vot de 43,85%, nu este semnat până când Institutul Naţional de Statistică nu trimite numărul de alegători rezultaţi din recensământ, susţinând că numărul real de alegători este mai mic decât cel de pe listele de vot.

Nicuşor Constantinescu a spus, ieri, că, potrivit datelor de la recensământul din 2002, judeţul Constanţa are o populaţie de aproximativ 769.000 de persoane, iar conform datelor preliminare de pe site-ul INS, populaţia judeţului este acum de aproximativ 680.000 de persoane. El susţine că a scăzut, astfel, numărul de alegători, iar în aceste condiţii referendumul ar putea fi validat întrucât ar fi mers la vot jumătate plus 1 din numărul real de alegători ai judeţului.

Preşedintele CJ Constanţa a mai susţinut că la referendum s-au prezentat 275.000 de persoane, 96 la sută dintre acestea votând împotriva desfiinţării judeţului Constanţa, iar numărul celor prezenţi la vot reprezintă 43,85 la sută din numărul de alegători conform recensământului din 2002.

Constantinescu mai spune că numărul persoanelor care s-au prezentat la vot se raportează la cifra reală de alegători din prezent, estimată de el la aproximativ 550.000 de persoane, ceea ce ar însemna că referendumul ar fi validat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639265-08-13



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DELETED
08 Noi 2011

cine este matahala asta din poza? nu cumva ala care dormea in masina mort de beat? el este un betiv cu suncile cit muntele timpa.

Adauga un comentariu

Random image