2019-05-22 00:44


Deţinutul evadat dintr-un penitenciar din Timiş, prins după două săptămâni

 |  09:01
Deţinutul evadat dintr-un penitenciar din Timiş, prins după două săptămâni

Gavril Bogdan, al doilea deţinut evadat de la secţia semi-deschisă din Buziaş a Penitenciarului Timişoara a fost prins de către poliţişti după două săptămâni de căutări.

Reprezentanţii Penitenciarului Timişoara au anunţat că, luni seara, un echipaj al IPJ Timiş a reuşit să îl captureze pe Gavril Bogdan, care a evadat pe 27 iulie din secţia Buziaş a Penitenciarului Timişoara împreună cu un alt deţinut.

„În această perioadă, atât personalul penitenciarului Timişoara, cât şi personalul din cadrul IPJ Timiş, IPJ Caraş, IJJ Timiş, IJJ Caraş şi Inspectoratul Teritorial de Frontieră Timiş au acţionat şi acordat sprijin pentru capturarea celor doi deţinuţi. Menţionăm că părăsirea fără autorizare a punctului de lucru, aflat în interiorul secţiei de deţinere, este asimilată infracţiunii de evadare şi se pedepseşte, conform prevederilor articolului 285 din Codul Penal, cu închisoare de la şase luni la trei ani. În acest context, imediat după producerea evenimentului, am sesizat Parchetul de pe lângă Judecatoria Lugoj, iar la nivel intern dispunem măsurile disciplinare prevăzute de legislaţia în vigoare pentru astfel de situaţii, precum şi analizarea celor doi deţinuţi în cadrul comisiei de individualizare în vederea schimbării regimului de executare într-unul mai sever”, au precizat reprezentanţii Penitenciarului Timişoara.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-08-09

TAGURI: detinut, evadat, penitenciar, timis, prinde, doua, saptamana
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






STARBAG