2018-11-21 08:36


Directorul general al Societăţii Naţionale a Sării, Dumitru Matei, va renunţa la mandat, din noiembrie

 |  15:29
Directorul general al Societăţii Naţionale a Sării, Dumitru Matei, va renunţa la mandat, din noiembrie

Societatea Naţională a Sării, singurul producător de sare din România, a anunţat joi că Dumitru Matei va renunţa la mandatul de director general al companiei, începând cu data de 8 noiembrie 2018.

Dumitru Matei a ocupat această poziţie începând cu data de 1 noiembrie 2016, selecţia sa făcându-se în temeiul OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă.

”În cei aproape doi ani de mandat, Dumitru Matei a iniţiat şi a pus în aplicare măsuri care au contribuit la procesul de modernizare a companiei, iar pe planul performanţei financiare au condus la o dublare a profitului în anul 2017 comparativ cu anul precedent, rezultatele financiare foarte bune continuând şi în anul curent”, arată compania.

Consiliul de Administratie va demara procedurile de recrutare pentru ocuparea funcţiei de director general, în conformitate cu prevederile OUG 109/2011 privind guvernanţa corporativă, aprobata prin Legea 111/2016.

Societatea Naţională a Sării este unul dintre primii zece producători de sare din Europa. Societatea Naţională a Sării este o societate pe acţiuni cu capital majoritar de stat (51%), capitalul privat fiind deţinut de către Fondul Proprietatea (49%).

Salrom a înregistrat anul trecut un profit net de 74,29 milioane lei, de 2,5 ori mai mare decât în anul anterior.

Cifra de afaceri netă a înregistrat o creştere cu 25% faţă de anul precedent ajungând la valoarea de 371,49 milioane lei.

De asemenea, numărul de vizite turistice în salinele Salrom a ajuns în 2017 la 1,6 milioane, fiind în creştere cu aproape 6% faţă de anul precedent.

Producţia totală de sare obţinută a fost de 2,34 milioane de tone (plus 12% faţă de cantitatea extrasă în 2016) şi de calcar de 1,27 milioane de tone (plus 16% faţă de cantitatea extrasă în 2016).


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-16

TAGURI: salrom, renunta la mandat, dumitru matei,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...