2018-11-19 03:16


DNA a trimis în judecată un fost deputat PNL. Acuzații de MITĂ de peste 5 milioane de euro

 |  21:57
DNA a trimis în judecată un fost deputat PNL. Acuzații de MITĂ de peste 5 milioane de euro

Procurorii DNA au dispus trimiterea în judecată a lui Marin Anton, fost deputat PNL și fost secretar de stat în Ministerul Transporturilor, acuzat de luare de mită. În dosar este acuzat și Adrian Mihai Ionescu, fost director general adjunct al Direcției de Coordonare și Monitorizare Autostrăzi din cadrul Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri din România SA și fost consilier al ministrului transporturilor și infrastructurii.

În calitate de vicepreședinte al Consiliului Tehnico-Economic în cadrul Ministerul Transporturilor, în perioada iunie – noiembrie 2009, Marin Anton ar fi primit de la reprezentantul filialei în România a companiei internaționale care se ocupa de modernizarea Aeroportului Internațional Henri Coandă suma de 22.760.654 lei (aproximativ 5,3 milioane euro la cursul de schimb din acea perioadă), ce reprezenta un comision de 3,5% din valoarea cu care urma să se suplimenteze contractul de execuție a lucrărilor.

„Banii respectivi au fost primiți de inculpat pentru a aviza, în perioada 15 iunie - 17 iulie 2009, documentația privind obiectivul de investiții «Dezvoltare și Modernizare Aeroport Internațional București – Otopeni (…)», nota de fundamentare și proiectul de hotărâre de guvern privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici reactualizați ai obiectivului de investiții menționat mai sus, precum și aprobarea continuării lucrărilor și a finanțării obiectivului respectiv. Ca urmare a acestor demersuri, proiectul de hotărâre de guvern a fost adoptat, fiind emisă Hotărârea de Guvern nr. 852/2009, act administrativ necesar pentru încheierea actului adițional nr. 10 din data de 21.08.2009 la contractul din data de 30.04.1992 pentru Dezvoltarea și Modernizarea Aeroportului Internațional București – Otopeni, având ca părți Compania Națională Aeroportul Internațional Henri Coandă – București și societatea omului de afaceri”, arată DNA într-un comunicat de presă.

Anchetatorii mai susțin că Marin Anton ar fi beneficiat de ajutorul lui Adrian Mihai Ionescu. Acesta, în luna iunie 2009, cu ocazia unei întâlniri pe care a avut-o cu reprezentantul companiei internaționale, ar fi transmis „pretențiile” lui Marin Anton, precum și modalitatea de remitere a banilor.

„Astfel, între compania internațională și societatea controlată de inculpatul Anton Marin a fost încheiat un contract de subantrepriză, suma de 22.760.654 lei fiind achitată prin transfer bancar, în perioada 23 iulie – 20 noiembrie 2009, și reprezenta contravaloarea unor lucrări de organizare șantier care nu au fost executate în realitate”, mai arată DNA.

În cauză, procurorii au dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra mai multor imobile ce aparțin fostului deputat PNL, în prezent lider al PNL Giurgiu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-01-08

TAGURI: pnl, dna, judecata, mita, marin anton
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
09 Ian 2018

"Un mediator este cineva care hrăneşte un crocodil, sperând că va fi ultimul care urmează să fie mâncat." -- Winston Churchill "Singura condiţie pentru triumful răului este pasivitatea oamenilor de bine." -- Edmund Burke
ANONIM
09 Ian 2018

Este OARE poporul roman un popor de sinucigasi…??? Numai o REVOLTA POPULARA GENERALA ca in Coreea de Sud intreprinsa in anii ’90 mai poate NORMALIZA viata publica si cea sociala din Ro. Atunci sud – coreenii au optat, luptat si infaptuit o republica prezidentiala. I-au condamnat prin JUDECARE PUBLICA pe POLITICIENII, GUVERNANTII, DEMNITARII si pe cei cu FUNCTII PUBLICE vinovati de MAREA CORUPTIE intretinuta de acestia cateva decenii. Totodata au dispus si confiscarea averii acestora pana la rude de gradul doi. De atunci gradul de fericire al poporului sud-coreean creste constant. HAIDETI ROMANI la REVOLTA POPULARA GENERALA cat mai avem oportunitatea necesara, adica cat mai avem si noi romanii TARA, sa inlocuim HAZNAUA sau TROACA POLITICA din Ro PLINA de ZOI, LATURI , GUNOAIE si REZIDUURI UMANE cu ELITE adevarate ,progresiste, NATURALE si DEMNITATI umane de CARACTER si cu HAR DUMNEZEESC si de VOLUNTARIAT care sa aduca fericirea mult asteptata de secole si BINE meritata poporului roman. Ro din 1990 este capturata de MAFIOTI, BANDITI, TALHARI, DERBEDEI, etc si trebuie recuperata daca mai putem si cat mai avem ce. Numai o diagnosticare profunda si riguroasa a cauzelor nocive, toxice existente in calea PROGRESULUI NATIEI ROMANE ne va conduce la ELABORAREA unor STRATEGII si PROGRAME eficiente DE DEZVOLTARE in interes general-national. UNDE SUNTETI VOI ADEVAR si DREPTATE PODOABE SFINTE ALE EXISTENTEI UMANITATII PENTRU CA OCHII ROMANILOR PLANSI si TRISTI DE VEACURI VOR SA VA VADA…???… Romania este condusa si dupa zeci de ani, de catre CRIMINALI-REVOLUTIONARI(cu merite deosebite) pentru ca DOSARELE, LOVITURII DE STAT din dec 1989 SI MINERIADELOR din anii ‘90 SUNT IN ADORMIRE in fisetele PROCURATURII tarii platita cu “bani grei” din bugetele saracilor ……………
MIKIM
09 Ian 2018

Mai intelighentilor anonimi ! Iesiti in Piata Victoriei, nu va mai ascundeti dupa monitor !
MIKIM
09 Ian 2018

Mai intelighentilor anonimi ! Iesiti in Piata Victoriei, nu va mai ascundeti dupa monitor !
Random image



Ultimele stiri






loading...