2018-07-23 08:46


DNA: Alexander Adamescu a fost ARESTAT la Londra. Cum s-a întâmplat totul

 |  17:24
DNA: Alexander Adamescu a fost ARESTAT la Londra. Cum s-a întâmplat totul

Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat joi că Alexander Adamescu, fiul lui Dan Adamescu, a fost arestat în Marea Britanie, după ce el a prezentat unei instanţe din Londra, în cursul judecării procedurii de extrădare, un document emis în aparenţă de Administraţia Naţională a Penitenciarelor, document neasumat însă de această instituţie.

Potrivit unui comunicat al DNA transmis joi, pe 6 iunie 2016, Curtea de Apel Bucureşti a emis un mandat european de arestare faţă de Alexander Adamescu, cercetat de procurorii anticorupţie pentru săvârşirea a două infracţiuni de dare de mită.În baza mandatului european de arestare emis de autorităţile din România, având în vedere că Alexander Adamescu se afla pe teritoriul Marii Britanii, a fost iniţiată procedura de predare a acestuia, astfel încât să fie asigurată prezenţa sa în faţa organelor judiciare române.DNA mai spune că, la începutul lunii martie, avocaţii lui Adamescu au prezentat unei instanţe din Londra un document emis în aparenţă de ANP, însă această din urmă instituţie nu l-a asumat, iar judecătorii britanici au dispus arestarea lui Alexander Adamescu."Din informaţiile primite de la autorităţile britanice a rezultat că, în cursul judecării procedurii de executare a mandatului european de arestare de către o instanţă din Marea Britanie, la data de 31 ianuarie 2018, apărătorii inculpatului Adamescu Bogdan Alexander ar fi prezentat în faţa instanţei de judecată din Londra un document care ar fi fost emis, în aparenţă, de o instituţie din România, respectiv Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Documentul nu a fost însă asumat de Administraţia Naţională a Penitenciarelor. Ca urmare a acestei situaţii, la termenul din data de 2 martie 2018, în cadrul procedurii de executare a mandatului european de arestare, instanţa de judecată din Londra a dispus faţă de Adamescu Bogdan Alexander înlocuirea măsurii controlului judiciar cu cea a arestării preventive. În data de 23 martie, instanţa britanică a analizat cererea inculpatului Adamescu Bogdan Alexander de înlocuire a măsurii arestării preventive cu eliberarea pe cauţiune, dar, nefiind convinsă de explicaţiile oferite în legătură cu prezentarea acelui document, instanţa a respins cererea. Decizia finală privind executarea mandatului european de arestare a inculpatului urmează a fi luată de aceeaşi instanţă", arată DNA, citată de Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-03-29

TAGURI: dna, alexander adamescu, arestat, londra, anp





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CUCUVEAUA ROZ-BOMBON
29 Mar 2018

asa-i trebuie...daca e prost si fuge la Londra,trebuia sa fuga in Costa Rica,Madagascar sau Serbia/HA HA HA stupid people
Random image



Ultimele stiri









Apa Nova