2018-12-16 20:39


DNA reacționează după ADOPTAREA Codului de Procedură Penală

 |  18:08
DNA reacționează după ADOPTAREA Codului de Procedură Penală

DNA apreciază, într-un comunicat, că unele modificări ale Codului de procedură penală aprobate de Parlament, îngreunează anchetele, în timp ce altele pot da naștere la interpretări în favoarea inculpatului.

DNA explică, de exemplu, ce înseamnă eliminarea dintre mijloacele de probă a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, dar care nu au fost făcute de persoanele implicate. „Dacă o persoană filmează un viol sau momentul în care o persoană primește mita, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă pentru că filmarea nu este realizată de una din părțile din dosar”, susțin procurorii.

Cât despre dreptul dat suspectului și inculpatului de a asista la audierile martorilor, DNA arată că „în numeroase situații, martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție”.

Comunicatul integral al DNA:

„Ca urmare a adoptării a recentelor modificări la Codul de procedură penală – instrument esențial pe care procurorii îl au la îndemână pentru a contribui la descoperirea și tragerea la răspundere a persoanelor care comit infracțiuni - procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție au realizat o evaluare a impactului pe care aceste modificări le vor avea asupra investigațiilor penale, în situația în care aceste modificări vor intra în vigoare.

A. Exemple de modificări ce vor îngreuna anchetele penale

1. Modificarea art. 139 Cod procedură penală conduce la eliminarea, dintre mijloacele de probă, a înregistrărilor realizate cu respectarea legii, ceea ce va îngreuna dovedirea infracțiunilor

Articolul 139, alineatul (3) stabilește că ”înregistrările prevăzute în prezentul capitol, efectuate de părți și de subiecții procesuali principali, constituie mijloace de probă când privesc propriile convorbiri sau comunicări pe care le-au purtat cu terții” eliminându-se astfel posibilitatea de a folosi ca probe orice alte înregistrări dacă nu sunt interzise de lege.

Prin această modalitate se elimină un mijloc de probă important, fiind încălcat art. 131 alin. (1) Constituție privind ordinea de drept și interesele generale ale societății. Prin limitarea înregistrărilor efectuate doar de părți și subiecți procesuali principali sunt excluse înregistrările efectuate de alte persoane decât cele expres și limitativ prevăzute de lege. Spre exemplu, dacă o persoană filmează un viol sau momentul în care o persoană primește mita, acea filmare nu va putea fi folosită ca probă pentru că filmarea nu este realizată de una din părțile din dosar.

2. Modificarea art. 83 Cod procedură penală în sensul de a da drept suspectului și inculpatului să asiste la audierile martorilor va îngreuna efectuarea urmăririi penale, având în vedere că, în numeroase situații, martorii vor fi intimidați de prezența autorului infracțiunii, mai ales în situațiile în care se află în relație de subordonare față de acesta, cum se întâmplă în situația infracțiunilor de abuz în serviciu și corupție.

În prezent, legea dă dreptul avocatului să asiste la aceste audieri, garanție absolut suficientă pentru dreptul la apărare al persoanei cercetate;

Articolul 83 litera b1), prevede că inculpatul are ”dreptul de a fi încunoștințat de data și ora efectuării actului de urmărire penală ori a audierii realizate de judecătorul de drepturi și libertăți.”

Astfel, toată urmărirea penală se va efectua în prezența inculpatului, inclusiv audierea părților vătămate, părților civile, efectuarea unor percheziții sau alte acte.

Sunt contrazise orice principii elementare ale investigației penale prealabile judecații, transformându-se activitatea de investigație penală într-o activitate publică și lipsită de orice confidențialitate. Spre exemplu, procurorul va trebui să încunoștințeze inculpatul despre faptul că va efectua o percheziție domiciliară la un alt inculpat sau o altă persoană fără a exista nici o garanție de păstrare a confidențialității.

În același timp este încălcat art. 21 alin. (3) din Constituția României referitor la dreptul la un proces echitabil, în condițiile în care persoana vătămată sau partea civilă nu beneficiază de un drept similar.

Prevederea nu era necesară, în condițiile în care în reglementarea actuală avocatul suspectului/inculpatului poate participa la toate actele de urmărire penală, la fel ca avocatul părții civile, iar prin această reglementare se face mai dificilă obținerea de mărturii corespunzătoare adevărului din partea unor persoane care, deși nu se află în situațiile strict prevăzute de lege pentru acordarea unor măsuri de protecție, pot fi intimidate de prezența suspectului/inculpatului.

Această consecință poate aduce atingere art. 131 alin. (1) din Constituția României potrivit căruia, în activitatea judiciară, Ministerul Public apără ordinea de drept, întrucât face mai dificilă sarcina procurorilor de a apăra ordinea de drept prin investigarea infracțiunilor comise.

3. Modificarea art. 61 alineatul (1) referitor la actele încheiate de unele organe de constatare prevede că ”ori de câte ori există probe sau indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni, aceste organe sunt obligate să întocmească un proces-verbal despre împrejurările constatate”.

Astfel, organele de control și cele ale autorității publice (inspectorii A.N.A.F. sau controlorii financiari ai Curții de Conturi) sunt organe de constatare care vor administra probe înaintea începerii urmăririi penale, deci în afara procesului penal, deși acest atribut al administrării probelor aparține organelor judiciare.

4. Articolul 305 impune clasarea cauzei dacă, în termen de un an, procurorul nu începe urmărirea penală față de persoană

Articolul 305 alineatul 11 prevede că: ”În termen de maximum un an de la data începerii urmăririi penale cu privire la faptă organul de urmărire penală este obligat să procedeze fie la începerea urmăririi penale cu privire la persoană, dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru a dispune aceasta măsură, fie la clasarea cauzei.”

Aceste dispoziții sunt de natură să încalce prevederile constituționale referitoare la legalitatea procesului penal.

Introducerea unei limite maxime de un an, în care organele de urmărire penală sunt obligate fie să dispună începerea urmăririi penale cu privire la persoană, fie să claseze cauza, aduce o atingere gravă posibilității de a investiga infracțiunile grave, a căror complexitate nu permite strângerea tuturor probelor necesare pentru dovedirea vinovăției în acest interval.

În practica organelor judiciare există numeroase situații în care autorii unor infracțiuni extrem de grave (omor, viol, evaziune fiscală) nu au fost identificați în termen de un an de la începerea cercetărilor.

Clasarea cauzei într-o asemenea situație înlătură posibilitatea continuării cercetărilor și elimină practic dreptul fundamental al părții vătămate prin infracțiune de a obține tragerea la răspundere penală a autorului și repararea prejudiciului, ceea ce echivalează cu negarea obligației statului de a realiza o anchetă efectivă tocmai cu privire la infracțiunile care aduc cele mai grave atingeri intereselor sociale ocrotite de lege.

5. Modificarea articolul 143 restrânge dreptul organelor de urmărire penală de a folosi comunicații înregistrate obținute legal pentru constatarea la timp și în mod complet a faptelor ce constituie infracțiuni

Articolul 143 alineatul (41) stabilește că: ”...În cazul în care, pe parcursul derulării activității de interceptare sau înregistrare a convorbirilor, comunicărilor sau conversațiilor rezultă indiciile săvârșirii și a altor infracțiuni, poate fi cerută completarea mandatului și cu privire la acele infracțiuni. Convorbirile, comunicările sau conversațiile interceptate și înregistrate, pot fi folosite numai pentru probarea faptei ce formează obiectul cercetării ori contribuie la identificarea ori localizarea persoanelor pentru care s-a solicitat autorizarea de la judecătorul de drepturi și libertăți.”

Sunt încălcate exigențele constituționale de claritate și previzibilitate a legii, în condițiile în care face referire la o procedură de completare a mandatului care nu este reglementată nicăieri în cuprinsul actului normativ.

De exemplu, dacă se descoperă că o persoană cercetată pentru săvârșirea unui omor fusese interceptată într-un alt dosar, de un alt organ judiciar, în perioada în care fusese ucisă victima, înregistrările nu pot fi folosite pentru a stabili dacă autorul s-a aflat în locul săvârșirii faptei.

Prevederile referitoare la completarea mandatului nu acoperă aceste ipoteze, având în vedere că textul nu prevede care este organul judiciar care poate solicita completarea, care este termenul, care este instanța competentă sau dacă solicitarea poate fi formulată și după soluționarea cauzei, dacă datele referitoare la săvârșirea noii infracțiuni au fost obținute ulterior acestui moment.

6. Articolele 146 și art. 153 reduc competențele proprii procurorului, deja limitate, în materia obținerii datelor privind tranzacțiile financiare.

Astfel, articolul 153 alineatul 1 indice 1 C.P.P., încalcă principiul legalității procesului penal, în condițiile în care prevede că ”datele privind situația financiară a persoanelor pot fi folosite ca probe numai împotriva persoanelor care au fost indicate în solicitarea procurorului,” ceea ce împiedică folosirea unor probe obținute în mod legal pentru dovedirea unor infracțiuni.

Spre exemplu, dacă datele financiare obținute în baza autorizării judecătorului cu privire la un om de afaceri dovedesc că acesta a dat mită unui funcționar public, probele nu pot fi folosite împotriva acestuia. Această restrângere a posibilității aflării adevărului nu are nicio justificare obiectivă și împiedică organele judiciare să își îndeplinească atribuțiile stabilite de Constituție.

Orice mijloc de probă administrat în mod legal trebuie să poată fi folosit pentru dovedirea oricărei împrejurări de fapt, indiferent de persoana vizată.

7. Articolul 159 introduce restricții nejustificate referitoare la efectuarea perchezițiilor care pot zădărnici obținerea unor probe esențiale

Articolul 159 alineatul 8 indice 1 stabilește că: ”neindicarea obiectelor sau a persoanelor căutate împiedică efectuarea percheziției de către organul judiciar. Refuzul persoanei percheziționate de a preda persoanele sau obiectele căutate, precis identificate, se menționează în procesul-verbal de percheziție. Lipsa acestei mențiuni din procesul-verbal de percheziție, precum și continuarea percheziției fără a fi solicitate sau dacă au fost predate se sancționează cu nulitatea absolută. Probele obținute în baza unui proces-verbal nul pentru aceste motive nu pot fi folosite în cadrul procesului penal.”

Prin această reglementare se încalcă art. 131 alin. (1) din Constituție (ordinea de drept și interesele generale ale societății). O percheziție se poate dispune și în cazul descoperirii unor obiecte despre care organele judiciare nu dețin informații precise. De exemplu se cunoaște că la o adresă există documente, facturi ale unei firme, dar nu se știe exact care sunt acestea, numărul și data lor, suportul material pe care se află (computer, hard-disk-uri, stick-uri de memorie etc.). Sunt situații în care obiectele căutate pot fi indicate doar generic.

8. Modificarea articolul 168 va duce la imposibilitatea de a folosi, într-o altă cauză, rezultatele unei percheziții informatice și va îngreuna dovedirea unor infracțiuni, fără nici un argument obiectiv. Nu se poate justifica excluderea unor probe care au fost administrate cu respectarea legii și în baza autorizației unui judecător

Articolul 168 alineatul 15 indice 1 prevede că: ”datele obținute dintr-un sistem informatic sau dintr-un sistem de stocare a datelor informatice care nu au legătură cu infracțiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția în acea cauză se șterg definitiv din copiile efectuate în baza alin. (9) și nu pot fi folosite în alte cauze penale și pentru dovedirea altor fapte, pentru care nu există mandate de percheziție. In cazul în care, pe parcursul percheziționării sistemului de stocare a datelor informatice, se descoperă indicii din care rezultă suspiciuni de săvârșire a altor fapte penale, se poate solicita mandat de percheziție informatică și în legătură cu acele fapte sau persoane.”

Prin această modificare se elimină posibilitatea folosirii datelor care se obțin în urma unei percheziții informatice în alte cauze care nu au legătură cu infracțiunea pentru care se efectuează urmărirea penală și pentru care a fost autorizată percheziția.

Nu este clar dacă solicitarea unui nou mandat de percheziție informatică se face în același dosar, sau trebuie întocmit un alt dosar pentru fapta nouă descoperită.

Mai mult, dacă din date reiese săvârșirea iminentă a unei infracțiuni care nu are legătură cu cauza în care a fost emis mandatul, nici măcar motivul urgenței pentru prevenirea săvârșirii acelei infracțiuni nu mai poate justifica folosirea acestor date.

9. Articolul 170 limitează situațiile în care procurorii pot ridica documente sau înscrisuri necesare în investigații penale

Articolul 170 alineatul 1 prevede că: ”În cazul în care există probe sau indicii temeinice cu privire la pregătirea sau săvârșirea unei infracțiuni și sunt temeiuri de a se crede că un obiect ori un înscris poate servi ca mijloc de probă în cauză, organul de urmărire penală sau instanța de judecată poate dispune persoanei fizice sau juridice în posesia căreia se află să le prezinte și să le predea, sub luare de dovadă.”

Prin această modificare se introduce condiția existentei de probe sau indicii temeinice pentru simpla solicitare de predare a unor obiecte sau înscrisuri. În multe cazuri, nu există decât o sesizare penală, pentru a cărei verificare sunt necesare înscrisuri, cum este spre exemplu o sesizare legată de atribuirea unui contract sau folosirea ilegală a unor fonduri europene, însă sesizarea conține doar informații și nu probe ori indicii temeinice. În astfel de situații nu se vor mai putea ridica documente.

10. Articolul 249 limitează luarea măsurilor asigurătorii în vederea confiscării speciale doar cu privire la bunurile obținute din activități infracționale, iar în situația în care aceste bunuri nu se mai găsesc, nu mai este prevăzută posibilitatea de a sechestra alte bunuri de aceeași valoare.

Articolul 249 alineatul 4 prevede că: ”măsurile asigurătorii în vederea confiscării speciale sau confiscării extinse se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului ori ale altor persoane în proprietatea sau posesia cărora se află bunurile ce urmează a fi confiscate dacă există probe sau indicii temeinice că bunurile în cauză au fost obținute din activități infracționale. Măsurile asigurătorii nu pot depăși o durată rezonabilă și vor fi revocate dacă această durată este depășită sau dacă temeiurile avute în vedere la luarea măsurilor asigurătorii nu mai subzistă.”

Prin această modificare se încalcă prevederile constituționale referitoare la respectarea tratatelor internaționale la care România este parte, având în vedere că pune organele judiciare în imposibilitatea aplicării efective a confiscării prin echivalent.

Spre exemplu, art. 31 alin. 1 și 2 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției prevăd obligația statelor membre de a lua măsurile necesare pentru a permite confiscarea produsului infracțiunilor de corupție sau a bunurilor a căror valoare corespunde cu cea a produsului.

Astfel, dacă un funcționar transferă în străinătate sumele de bani primite, organele de urmărire penală nu ar mai putea sechestra în vederea confiscării alte bunuri deținute de acesta pe teritoriul României.

Totodată, această modificare lipsește de eficiență confiscarea specială și confiscarea extinsă prin obligația probei ca acele bunuri provin din activități infracționale.

11. Articolul 249 condiționează luarea de măsuri asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune de efectuarea unei expertize evaluatorii sau stabilirii valorii bunurilor în baza grilelor utilizate de Camera Notarilor Publici

Articolul 249 alineatul 5 prevede că: ”măsurile asigurătorii în vederea reparării pagubei produse prin infracțiune și pentru garantarea executării cheltuielilor judiciare se pot lua asupra bunurilor suspectului sau inculpatului și ale persoanei responsabile civilmente până la concurența valorii probabile a acestora. In vederea stabilirii valorii bunurilor asupra cărora se vor institui măsuri asigurătorii, organele judiciare care instituie măsura au obligația dispunerii unei expertize evaluatorii sau stabilirii valorii bunurilor în baza grilelor utilizate de Camera Notarilor Publici.”

Aceste dispoziții încalcă prevederile constituționale referitoare la înfăptuirea justiției și separarea puterilor, impunând obligativitatea folosirii unui anumit mijloc de probă, respectiv a expertizei, pentru stabilirea valorii bunurilor asupra cărora se vor institui măsuri asigurătorii.

Magistratului trebuie să îi fie garantată libera apreciere asupra utilității probelor, iar în ipoteza dată, dacă există suficiente alte mijloace de probă pentru a determina valoarea bunurilor sechestrate nu există niciun argument obiectiv pentru a-i limita libera apreciere asupra modului de soluționare a cauzei și a-i impune efectuarea expertizei, indiferent de utilitatea acesteia.

Totodată, efectuarea unei expertize anterior instituirii măsurii asigurătorii presupune un interval de timp semnificativ până la finalizarea evaluării, timp în care dreptul de dispoziție asupra bunului nu este restricționat în niciun mod, iar persoana vizată de această măsură poate înstrăina bunul, lipsind astfel de finalitate întreaga procedură și împiedicând confiscarea efectivă a produsului infracțiunii.

12. Articolul 290 limitează în mod nejustificat termenul în care o persoană poate să denunțe o infracțiune pentru a beneficia de reducerea limitelor de pedeapsă.

Articolul 290 alineatul (11) și (12) prevăd:

„(11) Pentru ca o persoană să beneficieze de dispozițiile referitoare la reducerea limitelor de pedeapsă denunțul trebuie să fie depus într-un termen de maximum 1 an de la data la care persoana a luat cunoștință de săvârșirea infracțiunii.”

Aceste dispoziții sunt de natură să încalce prevederile constituționale referitoare egalitatea în drepturi.

Nu există niciun argument obiectiv care să justifice diferența de tratament dintre o persoană care denunță o infracțiune în interiorul termenului de 1 an prevăzut de lege și beneficiază de reducerea limitelor de pedeapsă, în comparație cu o altă persoană care denunță o infracțiune similară după un an și o lună de la data la care a luat cunoștință de aceasta, însă nu beneficiază de același tratament sancționatoriu.

Se încalcă principiul legalității procesului penal, în sensul că organele judiciare nu vor mai putea să respecte obligația de a cerceta toate infracțiunile și toți infractorii.

13. Articolul 125 restrânge nejustificat posibilitatea acordării statutului de martor amenințat

Articolul 125 alineatul 1 prevede: ”În cazul în care există probe sau indicii temeinice că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a martorului ori a unui membru de familie al acestuia ar putea fi puse în pericol ca urmare a datelor pe care le furnizează organelor judiciare sau a declarațiilor sale, organul judiciar competent acordă acestuia statutul de martor amenințat și dispune una ori mai multe dintre măsurile de protecție prevăzute la art. 126 sau 127, după caz.”

Prin această modificare se restrânge nejustificat posibilitatea acordării statului de martor amenințat fiind necesar să existe ”probe sau indicii”, față de modalitatea existentă acum care prevede ”suspiciune rezonabilă”.

B. Neclarități care pot da naștere la interpretări în favoarea inculpatului

- Articolul 10, alineatul (2) introduce obligația de a asigura suspectului/inculpatului și avocatului ”timpul necesar pregătirii apărării, care nu poate fi mai mic de 3 zile, cu excepția luării sau judecării măsurilor preventive, când termenul nu poate fi mai mic de 6 ore și înlesnirile necesare pregătirii apărării, prin punerea la dispoziție și comunicarea întregului material de urmărire penală în formă electronică.”

Acesta este în contradicție cu art. 94, alineatele (1), (4) şi (7) care va avea următorul cuprins:

(7) În vederea pregătirii apărării, avocatul inculpatului are dreptul de a lua cunoştinţă de întreg materialul dosarului de urmărire penală în procedurile desfăşurate în faţa judecătorului de drepturi şi libertăţi privind măsurile privative sau restrictive de drepturi, la care avocatul participă.

Judecarea cererilor privind măsurile preventive nu poate începe până la momentul la care avocatului nu i se asigură timpul necesar pregătirii apărării şi numai după ce judecătorul se asigură că acesta a avut suficient timp pentru parcurgerea întregului material al dosarului de urmărire penală, dar nu mai puţin de 4 ore. Încălcarea acestui drept atrage nulitatea absolută a încheierii de dispunere a măsurii preventive.”

Textele sunt așadar neclare deoarece nu se specifică momentul în care suspectul, inculpatul și avocatul au dreptul să primească întreg material de urmărire penală.

- Articolul 172 alineatele (4) și (7) prevăd că: ”expertiza se efectuează de către experți autorizați sau recunoscuți din țară sau din străinătate”.

Noțiunea de ”expert recunoscut” nu este definită.

- Articolul 211 alineatul 5 stabilește că ”instanța de judecată, în cursul judecății, poate dispune luarea măsurii controlului judiciar față de inculpat, dacă sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin. (1) pe o perioadă de cel mult 30 de zile care poate fi prelungit cu cel mult 150 de zile.”

Aceste dispoziții, precum și pct. 126 din lege, care modifică art. 2151 alin. 7 și 8 C.P.P., încalcă exigențele constituționale de claritate și previzibilitate a legii, în condițiile în care normele se contrazic, fiind imposibilă punerea lor în aplicare.

Astfel primul text prevede că în cursul judecății măsura controlului judiciar se poate lua pe o perioadă de cel mult 30 de zile și poate fi prelungită cu 150 de zile, iar cel ce-al doilea stabilește o durată a controlului judiciar în cursul judecății de 60 de zile, cu posibilitatea prelungirii până la 5 ani de la momentul trimiterii în judecată.

Totodată, art. 211 C.P.P. reduce nejustificat termenul pentru care poate fi luată măsura preventivă a controlului judiciar, dar și termenul maxim al acesteia.

Cele mai recente modificări aduse Codului de procedură penală de către Parlament au fost adoptate fără a ține seama de observațiile și propunerile formulate de către Consiliul Superior al Magistraturii și de asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor, fără a exista o consultare și o colaborare reală cu instituțiile judiciare învestite cu aplicarea legislației penale”.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-06-22

TAGURI: dna, reactie, kovesi, codul de procedura penala
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ALENNA ALISON
26 Iun 2018

Mă simt atât de binecuvântată din nou în căsnicia mea după ce doctorul ODUMODU mi-a adus soțul care sa separat de mine pentru un an bun. Am ALENNA după numele din ROMÂNIA. Chiar dacă am guri peste tot corpul meu, nu va fi suficient să-i mulțumesc doctorului ODUMODU pentru ajutorul său asupra vieții mele. Soțul meu sa separat cu mine de un an și am fost în dureri și agonie fără el. Deci, am căutat ajutor peste tot, dar nimic nu a funcționat până când am vrut să spun doctorul ODUMODU. Mi-am explicat situația și mi-a promis că soțul meu se va întoarce la mine în 48 de ore, până când inima mea încă mai bate pentru el. Am crezut în el și mi-a pregătit un soț   ma sunat exact când doctorul ODUMODU saicompelld. El a pledat și a spus că are nevoie de mine înapoi și acum trăim fericit din nou pentru ultimele 9 guri. Toți cei de acolo care citesc articolul meu care are nevoie de ajutor ar trebui să-l contacteze ... Emil: drodumodusolutions@gmail.com
Random image



Ultimele stiri






loading...