2016-12-02 20:03

EVENIMENT


Doar moartea e gratis

 |  21:00

Anual, în România mor peste 46.000 de persoane bolnave de cancer. În momentul de faţă, aproximativ 10.000 de oameni, dintre care 4.500 sunt copii, care nu mai răspund la tratamentul standard, se află pe lista de prioritizare de la CNAS, pentru a beneficia de alte scheme de tratament, diferite, care sunt mult mai scumpe. Unii dintre ei vor rămâne pe lista de aşteptare până vor muri, pentru că în acest moment există o limită de maximum 3.600 de dosare ce se aprobă pentru acordarea tratamentului.

Cu atât este mai gravă situaţia pentru bolnavii de cancer care sunt diagnosticaţi tardiv. Programele de screening, care ar ajuta la diagnosticarea timpurie a cancerului şi la prescrierea tratamentului cu citostatice necesar supravieţuirii, lipsesc de cele mai multe ori.

„Nu avem screening pe nici o formă de cancer, de aceea sunt descoperite multe cazuri în fază tardivă. Nu avem capital uman, disponibil să facă acest lucru. Nu avem recoltori, tehnicieni, medici suficienţi”, declară Cezar Irimia, preşedintele Federaţiei Asociaţiei Bolnavilor de Cancer (FABC).

Circuit închis pentru citostatice

Faptul că citostaticele injectabile se distribuie exclusiv în circuitul închis, adică în spitale şi în farmaciile spitalelor, duce la scăderea speranţei de viaţă a pacienţilor, care sunt nevoiţi să aştepte după bugetul spitalelor, care uneori există, alteori lipseşte. „Noi beneficiem de citostaticele injectabile doar prin circuit închis. Astfel creşte riscul de deces, pentru că depindem de bugetul spitalelor. Uneori există, uneori nu. Nu putem să le cumpărăm din farmaciile cu circuit deschis. În plus, bolnavii de cancer mai au nevoie şi de alte medicamente, în afară de citostatice, pentru a ţine boala sub control, iar acestea nu sunt gratuite”, spune Ioana Cristea, o pacientă bolnavă de cancer, preşedinta Asociaţiei Bolnavilor de Cancer „Pheoenix”.

Bugetul alocat tratamentului cancerului în România este de 179 milioane de euro, în timp ce consumul real de medicamente se ridică la aproximativ 300 milioane de euro.

Fără buget pe februarie

Cel mai concludent exemplu este situaţia bugetelor spitalelor din luna februarie a acestui an. „În data de 21 februarie, nici un spital nu avea filă de buget. Astfel, nu se pot organiza licitaţii pentru procurarea medicamentelor, iar februarie devine lună pierdută pentru pacienţi”, adaugă preşedintele FABC.

Unii au fost mai prevăzători şi s-au organizat pentru a acoperi cât de cât aceste lipsuri. Este şi cazul Spitalului „Marie Curie”. „E adevărat că nu s-au mai organizat licitaţii. La noi au mai rămas medicamente pentru lunile februarie şi martie“, spune Cristian Scurtu, prof. dr. în oncologia pediatrică la Spitalul „Marie Curie”.

„Statul ar trebui să acorde un procent mai mare din PIB programelor naţionale de sănătate, respectiv 6%, iar CNAS să fie colectorul banilor, dar să treacă sub control parlamentar şi să aibă o conducere apolitică, pentru o mai mare transparenţă cu privire la fondurile alocate sănătăţii. La noi s-a investit în asfalt şi în frunze, în loc de sănătate şi educaţie”, a conchis Irimia.

Cine are prioritate

Lista de prioritizare de la CNAS este una şi aceeaşi cu lista de aşteptare pe care figurează bolnavii de cancer, în stadii avansate, ce nu mai răspund tratamentelor standard, cărora statul trebuie să le asigure alte scheme de tratament, mult mai scumpe. Oficialii CNAS au decis redenumirea acesteia din listă de aşteptare în una de prioritizare, pe motiv că nu „suna bine” în prima variantă. Medicii care au în evidenţă bolnavii decid trecerea acestora pe listă. Prioritari sunt pacienţii care aşteaptă de mai mult timp. Din păcate, din aproximativ 10.000 de bolnavi, doar pentru 3.600 se găsesc bani. În România sunt astăzi 430.000 de bolnavi de cancer, din care 98.000 beneficiază cu dificultate de tratamentul standard cu citostatice în lipsa unui program naţional.

Morfină cu banii jos

Guvernul a alocat din Fondul de rezervă suma de 750.000 de lei pentru achiziţionarea necesarului de morfină cu acţiune rapidă, medicament ce lipseşte momentan după de importatorul a anunţat că se retrage din România. Oficialii au solicitat companiei Mundipharma să se ocupe de achiziţionarea, în cel mai scurt timp, a medicamentelor morfinice. Compania va apela la un distribuitor din ţările vecine, cel mai probabil Ungaria sau Bulgaria, în al cărui stoc există medicamentul, pentru a asigura necesarul României pentru următoarea perioadă. „Ni s-a cerut facilitarea unui import de urgenţă de morfină către România, cu plata pe loc. Vor să asigure necesarul pentru două luni, până se reglementează situaţia de la noi din ţară”, a declarat, pentru ziarul „Puterea”, dr. Mihai Bundoi, director pentru România al Mundipharma.

„Sperăm ca în maximum trei zile să avem importul comandat. Faptul că am avut o singură companie ce a importat acest tip de medicament a dus la situaţia asta. Ritmul de import şi organizarea sunt de vină”, a menţionat Vasile Cepoi, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Premierul a cerut ca, în interval de o săptămână, Ministerul Sănătăţii să prezinte o analiză cu privire la construirea unei rezerve naţionale în care să fie incluse toate medicamentele pentru situaţiile de urgenţă.

Citeşte şi

Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-07-10

TAGURI: COPAC, Cezar-Irimia, CNAS, PIB, Europa, cancer



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

LIA
24 Feb 2012

Adica pacientii cu cancer carora li se da morfina sa inteleg ca vor sta 3 zile fara ea ? Poate nu stiti ca efectul trece repede iar oamenii aceia au niste dureri ingrozitoare. Am avut o vecina careia ii faceam morfina injectabil de 2 ori pe zi. Cu 5 minute inainte de a-i incepe durerile ma suna la telefon sa fie sigura ca vin. Ar fi fost in stare sa-mi dea tot din casa: bibelouri, bijuterii, bani, etc. Nu am putut sa iau nimic de la ea, m-ar fi urmarit toata viata vaietele ei la telefon si halul in care arata. Imi pare rau ca o spun dar oamenii aceia bolnavi de cancer tot mor curind, de ce sa nu le alinam putin suferinta pentru ca oricind se poate intimpla oricui cancer: Ministrului Sanatatii, Presedintelui CNAS, membrilor Guvernului, lor sau rudelor. Nu le doresc asta va rog sa ma credeti.

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Campania anuală împotriva cancerului pulmonar Federația Asociațiilor Bolnavilor de Cancer (FABC) alături de Societatea de Medicina Familiei... 22 Noi 2016 | (0)
CNAS plătește pentru diagnosticarea sistemului informatic mai mult decât înainte! Document PUTEREA a intrat în posesia unor documente care dovedesc, fără dubiu, că vom plăti mai scump... 17 Noi 2016 | (1)