2018-04-25 11:19


Doi asociaţi ai Alfredo Foods, reţinuţi pentru evaziune de 12 milioane euro

 |  14:51
Doi asociaţi ai Alfredo Foods, reţinuţi pentru evaziune de 12 milioane euro

Mihai Cristian Dărmănescu şi Florin Daniel Nistor, asociaţi şi administratori ai Alfredo Foods, alături de alte două persoane, respectiv Mihael Voicu şi Cătălin Leonte, au fost reţinuţi pentru evaziune fiscală de 12 milioane de euro.

Procurorii DIICOT Bucureşti au dispus, marţi, reţinerea celor patru persoane, ele urmând să fie prezentate, miercuri, judecătorilor de la Tribunalul Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

În acelaşi dosar, anchetatorii au dispus cercetarea sub control judiciar a lui Hesham Hussein Ahmed Soliman, Murat Pasa, Al Madfai A H Jankeer, Cem Karatas, Fakdet Tadal, Muzaffer Kerkutlu, Elena Daniela Bîsceanu, Daniela Mihaela Nica şi Mirela Iolanda Secelean.

Procurorii fac cercetări şi cu privire la alte persoane, inclusiv în calitate de suspecţi, urmând să stabilească participaţia penală şi vinovăţia fiecărui membru al grupului infracţional investigat în acest dosar.

Cercetările penale sunt efectuate în dosarul în care, marţi, au fost făcute 23 de percheziţii domiciliare şi la sediile sociale ale unor societăţi comerciale de pe raza municipiului Bucureşti, judeţelor Ilfov, Constanţa şi Bacău. Oamenii legii au vizat destructurarea unui grup infracţional organizat, specializat în infracţiunile de evaziune fiscală şi spălare de bani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-27

TAGURI: doi, asociat, alfredo, foods, retinut, evaziune, 12, milion, euro, darmanescu, nistor, administrator





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri







Apa Nova