2018-12-19 14:32


Efectul Colectiv. Patriarhul Daniel şi-a schimbat purtătorul de cuvânt

 |  17:58
Efectul Colectiv. Patriarhul Daniel şi-a schimbat purtătorul de cuvânt

La mai mult de două săptămâni de la incendiul care a devastat clubul Colectiv, lăsând în urmă 56 de morţi şi aproape 150 de răniţi, patriarhul Daniel, care a şi-a cerut de alfel public iertare pentru modul defectuos în care Biserica şi el personal au comunicat după această tragedie, a decis numirea unui nou purtător de cuvânt al Patriarhiei Române.

Este vorba despre consilierul patriarhal Vasile Bănescu, care a anunţat deja o serie de priorităţi ale echipei sale. "Se poate conta pe o înnoire a comunicării, pe promptitudine, pe o implicare mai mare a Bisericii în zona comunicării. Asta este limpede. Dorim să ne extindem echipa de comunicare, inclusiv prin cooptarea unor buni comunicatori. Suntem, ca să spun așa, în fața unui nou început", a declarat marți Bănescu, pentru Agerpres.

"Evident, a fost o schimbare necesară, probabil că trebuia făcută de mai demult. Orice înnoire e binevenită atunci când nu trece mult timp de așteptare. Schimbarea unei persoane nu înseamnă vinovăția persoanei precedente. Dar înnoirea e mereu firească", a precizat Bănescu.

El a menționat că se lucrează la noua strategie, care urmează să fie supusă unei dezbateri la nivelul Patriarhiei. "Aceasta va presupune inclusiv organizarea, din când în când, cu o anumită ritmicitate, a unor conferințe de presă la care să participe și Părintele Patriarh", a mai spus noul purtător de cuvânt.

Părintele consilier patriarhal Constantin Stoica, fostul purtător de cuvânt, precum și părintele consilier patriarhal Ciprian Apetrei,  își vor desfășura în continuare activitatea în cadrul Biroului de presă al Patriarhiei Române, împreună cu părintele inspector eparhial Bogdan Teleanu. "În viitorul apropiat, la începutul lunii decembrie, intenționăm să organizăm o întâlnire informală cu toți colaboratorii din media ai Patriarhiei Române", se precizează într-un comunicat al Biroului de presă, citat de Agerpres.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-17

TAGURI: incendiu, colectiv, patriarhul daniel, purtator de cuvant
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
17 Noi 2015

Patriarhul Daniel si cu turma lui de POCAITI INCHIPUITI sa-şi schimbe nu purtătorul de cuvânt ci NARAVUL (pacatul ) LACOMIE si al RAUTATII umane.
Random image



Ultimele stiri






loading...