2017-12-15 23:50


Elevii vor învăţa după manuale vechi de 15 ani

 |  21:00
Elevii vor învăţa după manuale vechi de 15 ani

Elevii vor avea şi în anul şcolar următor tot cărţi vechi. Ministerul Educaţiei nu-şi permite să înlocuiască manualele de dinainte de 2000. Astfel, elevii vor învăţa în continuare că România se învecinează cu Iugoslavia şi vor citi din cărţi care nu respectă noile prevederi ale dicţionarului. Fostul ministru Daniel Funeriu a aprobat însă cheltuirea a peste 17 milioane de lei pentru retipărirea ediţiilor vechi ale manualelor şcolare. Editurile spun că această sumă nu este suficientă nici măcar pentru înlocuirea a 20% din cărţile deteriorate raportate de unităţile şcolare. Cât despre manuale noi, s-ar putea discuta abia din 2018.

Elevii vor învăţa şi în anul şcolar următor tot după manuale şcolare vechi, atrage atenţia Uniunea Editorilor din România (UER). Reprezentanţii editurilor care publică manuale au trimis adrese ministrului interimar al educaţiei, Liviu Pop, şi secretarului de stat pe învăţământ preuniversitar din cadrul MECTS, Stelian Fedorca, prin care solicită o întâlnire pentru a discuta problema cărţilor şcolare. Întâlnirea a fost aprobată, în cele din urmă, pentru ziua de luni.

Secretarul de stat pe învăţământ preuniversitar din cadrul MECTS, Stelian Fedorca, asigură că elevii din învăţământul obligatoriu (n.r. - până în clasa a X-a) vor avea manuale noi, ediţii vechi, retipărite, la începutul anului şcolar viitor. „A fost emis un Ordin al ministrului educaţiei, pe 17 februarie 2012, prin care se alocă peste 17 milioane de lei pentru retipărirea manualelor şcolare pentru învăţământul obligatoriu. Elevii vor avea din toamnă manuale noi”, a declarat, pentru PUTEREA, Stelian Fedorca. Şansele ca elevii să aibă manuale conforme cu noile programe şcolare începând cu anul şcolar 2012-2013 sunt însă mici. „Vom avea manuale retipărite până în clasa a X-a. Nu vor fi tipărite anul acesta manuale după noile programe”, ne-a mai spus Fedorca. Conducerea MECTS încă mai analizează noile programe şcolare elaborate pentru învăţământul primar. „Să nu uităm că a fost schimbată conducerea Ministerului Educaţiei. Trebuie analizată activitatea. Este târziu pentru a schimba manualele”, ne-a declarat Stelian Fedorca.

La gimnaziu, manualele nu au mai fost schimbate din 1997. În unele cazuri au fost retipărite ediţiile vechi, dar există şi şcoli unde elevii învaţă pe manuale neînlocuite de şase sau opt ani.

Prea puţini bani

Editorii spun însă că sunt şanse mici şi ca ediţiile vechi să fie retipărite pentru a ajunge pe băncile şcolilor. Acest lucru se datorează banilor puţini oferiţi de Ministerul Educaţiei. „Suma aprobată de vechea conducere a ministerului, aceste 17 milioane, nu ajunge nici măcar pentru retipărirea a 20% din numărul de manuale solicitat de şcoli. În plus, nu este normal coeficientul de indexare de 0,89% aprobat de vechea conducere a ministerului pentru manuale. Dacă dânşii cred că, într-un an, preţul la hârtie sau la benzină a crescut doar cu 0,89%, atunci nu mai avem ce discuta. Nimeni nu poate obliga editurile să publice sub preţul pieţei. Nici o editură nu va accepta să elaboreze manuale fără să obţină măcar un profit de 1%”, ne-a declarat preşedintele Uniunii Editorilor, Claudiu Istrate. Acesta spune că, în cazul în care actuala conducere a MECTS nu va publica noile programe şcolare pentru toate nivelurile de studiu, până cel târziu în luna august, elevii nu vor avea parte de manuale noi decât cel mai curând în 2018. „Ca elevii să aibă manuale noi începând cu anul şcolar 2013-2014, programele trebuie publicate cel târziu în luna august, iar examinarea lor să aibă loc în februarie 2013. În caz contrar, vor fi cărţi noi abia în 2018, pentru că ar dura cinci ani ca aceste manuale să parcurgă toate etapele legale pentru a ajunge pe băncile elevilor”, ne-a mai explicat Istrate.

Probleme la geografie, istorie, matematică, română

Faptul că manualele şcolare sunt depăşite este evident la limba română, dar mai ales la istorie şi geografie. Elevii învaţă, de exemplu, că România se învecinează cu Iugoslavia sau că ţara noastră este în curs de aderare la NATO. În plus, există numeroase materii şcolare, în special din sfera tehnologică, unde nu există manuale.

Mai mult, manualele de limba şi literatura română nu sunt adaptate la Dicţionarul Ortografic şi Ortoepic (DOOM 2), cu toate că la examenul de bacalaureat, absolvenţilor de liceu li se cere să respecte prevederile noului dicţionar. În manualele de matematică, problemele ce trebuie rezolvate de elevi sunt cu sume în lei vechi.

Dreptul la gratuitate, inexistent

Articolul 69 din Legea educaţiei naţionale 1/2011 introduce obligativitatea ca atât elevii, cât şi profesorii să aibă dreptul la manuale şi materiale auxiliare gratuite. Noţiunea de „materiale auxiliare” este însă ambiguă, dar ar putea include manualul profesorului, îndrumătoare, culegeri sau caiete speciale. Acest lucru ar presupune o cheltuială şi mai mare pentru Ministerul Educaţiei care, în prezent, nu-şi permite nici măcar schimbarea manualelor vechi cu ediţii noi.

Programele şcolare, în dezbatere

Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului (MECTS) a publicat, marţi, pe www.edu.roprogramele şcolare pentru ciclul inferior din învăţământul primar (clasa I şi clasa a II-a).„Documentele sunt supuse dezbaterii publice, astfel încât toţi cei interesaţi au posibilitatea de a contribui în scris, cu sugestii şi propuneri constructive, fie la adresa de e-mail , fie prin poştă, pe adresa MECTS (str. General Berthelot nr. 28-30, Bucureşti, sector 1, cod 010168)”, spun reprezentanţii MECTS. Opiniile pot fi transmise timp de două săptămâni. În anul şcolar 2013 - 2014 se va lucra la clasă pe baza noilor manuale şi a ghidurilor pentru profesori care vor acompania aceste manuale (elaborate conform unui nou plan de învăţământ şi pe baza noilor programe şcolare) doar la clasa pregătitoare, clasa I, clasa a II-a, clasa a V-a şi anul I al şcolii profesionale, informează ministerul. „În ceea ce priveşte planul de învăţământ şi noile programe şcolare pentru clasa a IX-a - ruta liceală, deşi Legea educaţiei naţionale este în vigoare din luna februarie 2011, s-a constatat că, în tot acest timp, la nivelul MECTS nu au fost parcurşi paşii necesari elaborării acestor documente. Drept urmare, ministrul Liviu Marian Pop a solicitat măsuri urgente din partea departamentelor responsabile din minister pentru remedierea în timp util a acestei disfuncţionalităţi”, mai precizează MECTS.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-11-07

Mai multe imagini:
Elevii vor învăţa după manuale vechi de 15 ani
zoom

TAGURI: manual, elevi, vechi, minister, curricula, program, edituri, carti, tiparire





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova