2016-12-03 08:51

EVENIMENT


Elisabeta Lipă: „Nu regret nici o secundă ceea ce am sacrificat”

 |  21:00
Elisabeta Lipă: „Nu regret nici o secundă ceea ce am sacrificat”

Moldoveancă get-beget şi cu stele „grele” pe umeri, canotoarea Elisabeta Lipă a ajuns, la 39 de ani, să aibă sub comandă o întreagă structură a aparatului administrativ central. Şi nu doar al statului. Clubul Dinamo îi este „subordonat” în totalitate. Fire optimistă şi veselă, deschisă să împărtăşească oricând şi oriunde marile adevăruri ale vieţii, multipla campioană olimpică şi naţională la canotaj şi-a adjudecat tot ce a visat şi şi-a dorit de la viaţă: aur, familie şi o slujbă frumoasă!

Ce mai fac moldovenii, doamna Lipă? Se tot vorbeşte despre ei într-un anume fel şi nu întotdeauna la modul cel mai plăcut?

Să tacă din gură cei care vorbesc urât de moldoveni! S-a văzut foarte clar că Moldova a dat somităţi în cultură, în artă, în sport, în politică şi în orice alt domeniu. Normal, pădure fără uscături nu se poate, dar asta nu înseamnă că trebuie să uităm partea frumoasă a Moldovei şi să ne luăm doar de cei care mai greşesc din când în când sau foarte des.

Pe cine admiraţi cel mai mult din zona asta?

Pe toată lumea! Nu pot să spun că admir pe cineva anume, fiindcă cineva care şi-a făcut un nume cunoscut a făcut în primul rând ceva pentru ţara asta şi, în al doilea rând, pentru locul de unde provine.

Cum s-a prezentat sportul românesc în 2011 şi ce sanşe sunt ca anul acesta să nu se repete cu cel care tocmai s-a încheiat?

Avem toate şansele ca 2012 să fie mai prost decât 2011! Ultimul an a fost, din punctul meu de vedere, foarte prost. Am şase participări la jocurile olimpice, fără 2008. Am fost de două ori portdrapelul României la JO şi când simţeam avalanşa aceea de sportivi şi de tehnicieni în spatele meu, parcă trăiam acelaşi sentiment ca atunci când am ieşit campioană olimpică. Stau acum şi mă întreb, sportivul care va fi portdrapelul României la JO de anul acesta, ce va simţi când la ora actuală avem numai 60 de sportivi calificaţi la JO. Aşadar, va fi o delegaţie foarte, foarte mică. Nici măcar nu pot să o compar cu participarea României din 1984, când am fost singura ţară comunistă participantă la JO. Sau nu pot să o compar cu Olimpiada din 1988 când, la fel, vorbim de alte vremuri, alt regim. E vorba de Seul, unde normal căutai să-i duci pe cei mai buni care chiar să ia medalii, pentru că nu îţi permiteai să închiriezi două avioane. Acum cred că am putea să închiriem două aeronave să ne ducă la Londra, dar nu avem cu cine să le umplem.

Spuneţi că ar exista bani, dar nu există sportivi!?

Da, ar exista bani, dar nu există sportivi.

Din ce cauză nu există sportivi?

Pentru că sportivii care sunt calificaţi la JO deja au o performanţă în spate. Sunt foarte multe cauze. Lipsa asta de interes pentru sport. Lipseşte o strategie la nivel naţional. Dar până la urmă trebuie să faci în aşa fel încât să atragi copiii să vină. De acasă, din grădiniţă, din şcoală trebuie să i se cultive chestia asta. La noi acasă nu se învaţă, la grădiniţă nu se învaţă, la liceu nici atât, iar la facultate au şi dispărut campionatele universitare. În alte ţări, din sportul universitar se face chiar o bază de selecţie. La noi este inexistent. Toate acestea se văd în sportul de performanţă.

Ce sporturi sunt calificate?

Aproape toate! Cei care sunt mai noi, nepuşi pe vatră, sunt foarte puţini. Vine Olimpiada, vine Londra şi noi de gândim la Rio de Janeiro. Cu cine mergem la drum?

Sunt oameni care cumpără aur pentru a-şi face tot felul de rezerve. Dvs. nu aţi avut niciodată nevoie să vă cumpăraţi aur, pentru că l-aţi primit primit pur şi simplu. L-aţi primit pentru recunoaşterea unor merite..

..şi a unei munci titanice. Mi-aş dori să vină cineva să îmi calce pe urme.

Dar mai ţineţi minte când aţi primit prima medalie?

Normal! E ca şi cum aş fi primit-o ieri. Prima medalie de aur din viaţa mea am primit-o foarte repede. Eu am făcut sport şi în generală şi în liceu. Am început cu atletism, am făcut baschet. După un an, de la baschet am trecut la canotaj, apoi am venit în Bucureşti.

Aţi simţit că aceea e direcţia, canotajul?

Nu pot să spun că am simţit că aia e direcţia, canotajul. Dar câştigând tot felul de competiţii la vârsta aceea, adică la 16 ani, când nu prea poţi să spui că te canalizezi pe o direcţie sau alta, fiindcă eşti copil. Au apărut competiţiile pe Herăstrău, sâmbătă de sâmbătă. Câştigam o şapcă, un pahar, o ciocolată. Ştiau cum să facă să ne placă sportul chiar dacă e un sport greu, care cere multă rigoare şi stai în cantonament 10 sau 11 luni din an. Stând acasă poţi să faci agrement şi nicidecum performanţă. În următorul an am ajuns în lotul olimpic, în lotul cu Valeria Răcilă, Sanda Toma ş.a.m.d. Numai nume în canotajul românesc.

Şi aţi ajuns să le depăşiţi!

Uşor, uşor, am ajuns la mondialele de juniori, de seniori, şi imediat la Olimpiada la de Los Angeles. Acolo a fost prima medalie de aur olimpică. Aveam 19 ani!

Câţi oameni vă priveau atunci?

Sute de mii de oameni. Fremăta tribuna. Lacul acela era împânzit de americani dornici să vadă finalele.

Românii unde erau? Pe ce loc a fost România?

Am fost atunci pe locul I ca şi număr de medalii. La fete o singură probă am pierdut. Atunci au învăţat americanii imnul românesc. S-au săturat să se tot ridice în picioare şi să se aşeze. Noi veneam dintr-un regim, iar un sportiv nu putea să spună că nu a avut ocazia să iasă în lumea civilizată. Dar să ajungi în America la 19 ani, acolo unde eram păziţi mai ceva decât Bush (când a fost în vizită în România – n.r.). Pază la uşa de la dormitor, pază peste tot. Comuniştii se temeau să nu ni se întâmple ceva. Este olimpiada mea de suflet! A fost ceva ce nu am mai întâlnit la nici o altă olimpiadă de după.

Vă mai aduceţi aminte ce bani aţi primit după acea olimpiadă?

Am primit banii după un an şi jumătate. Cred că vreo 15.000 de lei.

După cât timp aţi luat a cincea medalie de aur?

După 20 de ani. Am făcut record! Adică la 39 de ani! Pentru mine olimpiada devenise o ambiţie. Nu mai era ceva nou. Devenise o obişnuinţă deja!

Când aţi încheiat cariera?

Cariera mea s-a încheiat în 2004. Am luat această decizie pentru că toţi prietenii îmi ziceau: „Hai încă una, hai încă una!”. Atunci m-am gândit şi am zis oare până când? Am revenit în 2004 pentru că mi-am dorit să devin chestor în Ministerul de Interne (general – n.r.).

A fost ambiţia dvs. profesională?

Da. A fost ambiţia mea!

Ce aţi făcut pentru a fi chestor în MAI?

În 1985 am plecat de la gradul de sergent major. Am trecut prin toate gradele posibile.

Ţin minte că se dădeau o dată la 4 ani!

Da, dar în funcţie de rezultate, dacă luai excepţional obţineai gradele mai devreme.

Pentru Olimpiada de la Sydney ce grade aţi obţinut?

Am primit două grade într-o lună, iar asta nu era pe vremea Ceauşeştilor. Se întâmpla în 2000, ministrul de atunci fiind Constantin Dudu Ionescu de la PNŢCD. Parcă şi acum văd. Eram la club, în Floreasca, şi ministrul venise cu o lună înainte de eveniment să ne ureze succes. Atunci ministrul mi-a promis că, dacă ies olimpică, la întoarcere voi mai primi o stea. Eu i-am spus că poate să înceapă să facă actele încă de pe atunci fiindcă eram sigură că vin cu titlul de campioană olimpică (râde în hohote – n.r.). Aşa s-a şi întâmplat, iar ministrul s-a ţinut de promisiune. Primisem gradul de colonel. Normal că bariera aceasta de la colonel la general nu a spart-o nimeni. Ca să faci nişte fapte eroice să ajungi la acest grad e cam greu de înfăptuit. Însă la 40 de ani, după şase olimpiade câştigate cu aur, nu aveam cum să nu iau acest grad. Pe 1 decembrie 2004 am fost avansată la gradul de general. În 2005 am hotărât să pun cheile în cui şi să devin un om normal, că noi aşa spunem. Fiindcă sportivii sunt anormali în tot ceea ce fac. Am vrut să merg şi eu la muncă ca orice om normal, să am biroul meu. Pe scurt, să am o slujbă. Aşa se face că de 3 ani lucrez în Clubul Dinamo.

Deci sunteţi general de 8 ani!

Da, de 8 ani sunt general.

De mică aţi fost aşa înaltă?

1,83 cm cât am acum e înălţimea pe care o aveam şi la liceu. Am rămas la această înălţime, nu am mai crescut.

Cine vă este cel mai drag din Clubul Dinamo?

Toţi, pentru că aici sunt ca acasă. Sportul e o familie.

La Cornel Dinu pe uşă de ce scrie: „Cornel Dinu (Atât)”?

Atât a vrut Cornel Dinu! (râde în hohote)

Ştiaţi că vă lipseşte declaraţia de avere de pe site-ul clubului? De ce?

Da??? Nu cred!

Chiar nu este!

Nu există! Noi am reactualizat site-ul şi e foarte bine că mi-aţi semnalat fiindcă „o să împing” pe cine trebuie să rezolve problema.

Cât câştigă un general de poliţie în acest moment?

Depinde.

100.000 de milioane?

Ei, nu câştigă 100 de milioane de lei. Mult sub această sumă. Cu tăierile de acum...

Vorbiţi-mi puţin despre familia dvs. Cum a fost când s-a născut fiul dvs.?

Familia mea este una foarte numeroasă. Una bucată soţ, şi una bucată copil. Copilul a fost conceput între două olimpiade. Am stat 1 an şi 4 luni lângă copil, după care am revenit în pregătire pentru Olimpiada de la Sydney.

Are mai multă grijă tatăl lui de Silviu (băiatul Elisabetei – n.r.)?

Avea atunci. Fiind mic, am găsit o bonă, ba chiar l-am avut şi după mine în cantonament. Una peste alta a stat mai mult acasă cu tatăl său. A trecut timpul şi a ajuns la 14 ani.

E important pentru un mare sportiv să aibă copii?

E important pentru că familia îţi dă stabilitate, liniştea de care ai nevoie ca să te pregăteşti. Un copil nu îţi face rău. Un copil te ajută! Altele sunt priorităţile în viaţa ta când apare un copil, iar tu te ţii de sport. Aveam momente când plecam la Snagov plângând, iar băiatul meu a rămas cu o sensibilitate crescută. E băiat şi e normal. Eu îmi doresc să nu mai fie atât de mămos, adică să nu mai fie dependent de mamă. Că nu e bine. E un copil bun, reuşit, de care sunt mândră. Chiar zilele trecute discutam cu el şi mi-a zis că vrea să se facă judecător.  

Aţi traversat momente grele în familie?

Un moment foarte greu a fost când cumnatul meu s-a prăpădit la 48 de ani. A fost un adevărat şoc pentru mine. Nu mai zic pentru sora mea, pentru mama, tata. Noi nu prea am avut decese în familie. Viaţa merge mai departe, fiecare dintre noi s-a consolat, dar oricum îi simţim lipsa.

Ce vă place să faceţi în viaţă?

De toate. Pentru că aşa e normal. Viaţa e aşa de scurtă şi trebuie să profităm de toate momentele.

Ce aţi vrea să faceţi din ce nu aţi făcut?

Nu ştiu dacă aş vrea să fac ceva anume, dar dacă mi se oferă o cine ştie ce posibilitate nu zic nu. Pentru că am stat peste 20 de ani în cantonament, nu regret nici o secundă ceea ce am sacrificat, fiindcă am sacrificat tot. Dar la fel de bine am zis că am timp să recuperez după ce mă retrag. Să te culci seara devreme, să ştii ca a doua zi nu ai unde să te duci fiindcă ai antrenament, e greu. Acum am timp şi de nunţi, şi de botezuri, şi de distracţii...

Aveţi prieteni pe care îi număraţi pe degetele de la o mână sau aveţi prieteni „infiniţi”?

Am foarte mulţi prieteni, dar prieteni pe care să mă pot baza îi număr pe degetele de la o mână. De fapt, nu, e prea mult o mână! Prieten adevărat nu este cel pe care îl simţi că e doar de faţadă, la distracţii sau la cine ştie ce alte activităţi. Când îţi este greu şi ai nevoie de ajutor, ăla îţi este prieten!  Nu ştiu dacă cineva poate să spună că are prieteni cinstiţi mai mulţi decât are degetele de la o mână.

Ce credeţi că îi lipseşte acum României?

Avem o ţară atât de frumoasă! Eu am avut ocazia să umblu în toată lumea asta, sau în aproape toată lumea asta. Nu suntem cu nimic mai prejos decât alţii, ca ţară, ca regiune, ca zonă geografică. Noi nu ştim să punem în valoare ceea ce avem. Nu că nu ştim, ci nu vrem! Nu se poate să treacă 22 de ani de la Revoluţie şi noi să nu avem autostrăzi, infrastructură pentru care alţii dau bani grei ca să meargă acolo, plajele de pe malul mării, şi nu mă duc prea departe de vecinii noştri, să nu avem mentalitatea că decât să câştigăm mult dând tunuri, mai bine să câştigăm corect şi continuu. România are nişte preţuri vara la mare, iarna la munte, care concurează cu preţurile ţărilor cu adevărat civilizate. Ce oferim noi celui cărui îi cerem acei bani, mă întreb şi eu? Realizăm că trebuie să facem, dar nimeni nu face.

Din cauza corupţiei se întâmplă toate astea?

Probabil că şi din cauza corupţiei...

Şi atunci cum îi vedeţi pe români?

Românii în ziua de astăzi sunt trişti, sunt abătuţi, se gândesc la ziua de mâine. Eu văd şi aici la mine, la colegii mei. Eu pot să spun că sunt privilegiată, că am făcut sport atâţia ani şi beneficiez de o rentă viageră care îmi asigură un trai decent. Sunt însă colegi de-ai mei care stau pe 1.000, 1.500 de lei pe lună, cu familii, cu copii, cu credite. Cum să zâmbească omul ăla? Cum să se gândească să se ducă undeva într-un weekend la munte sau în altă parte? Lumea e tristă şi amărâtă! Şi după cum ne îmbrăcăm exprimăm tristeţe şi prevestim nenorocirea asta care s-a abătut asupra noastră. Am fost în Noua Zeelandă acum vreo 2 ani şi ţin să vă spun că toate prostiile şi le pun în valoare, să mă ierte Dumnezeu! Fiecare obiect, lucru are o legendă. Cert e că nu e bine şi că România trebuie să se trezească!

CV Elisabeta Lipă

S-a născut în1964, în judeţul Suceava.

A debutat la vârsta de 19 ani la Jocurile Olimpice de vară de la Los Angeles, California.

A obţinut cinci medalii de aur, două de argint şi una de bronz la şase olimpiade, a fost de 25 ori campioană a României. În anul 2000 a fost declarată cea mai bună canotoare a secolului de către Federaţia Internaţională de Canotaj. Este maestră emerită a sportului. În prezent este preşedinte al Federaţiei Române de Canotaj şi preşedinte al Clubului Sportiv Dinamo Bucureşti.

La data de 1 decembrie 2004, a obţinut gradul de chestor de poliţie (echivalent cu cel de general). În anul 2008 a fost declarată Cetăţean de Onoare al oraşului Siret, locul său de naştere.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639554-03-06

TAGURI: elisabeta lipa



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

TICU
14 Feb 2012

Felicitări Elisabetei Lipă pentru tot ceea ce a făcut și face pentru sportul românesc. Felicitări, de asemenea, pentru că este prima femeie chestor din Poliția Română.
ALEX
14 Feb 2012

Felicitari pentru ce ai facut in sport. Felicitari si pentru functia pe care o ai in Politia Romana. Numai ca m-as fi asteptat sa gandesti altfel situatia acelor care spui ca iau doar 1000-1500 lei. La cat de putin fac pentru respectarea legilor in Romania cred ca si acesti bani sunt multi. Mai mult intr-o tara precum Romania unde sunt atatia bugetari e greu sa le asiguri salarii. de ce s-au ingramadit atatia in sectorul bugetar??? pentru ca acolo,... se munceste putin, si....se castiga mult mai ales din spagile pe care le primesc. Nemotivarea tinerilor in a face sport se regaseste in lenea de mai tarziu, cand prefera statutul de asistat social decat acela de intreprinzator sa spunem. Corect????
ALX
14 Feb 2012

ce e asta general? a fost razboi si noi nu stim? si cate jeguri ca asta sunt.
ION
14 Feb 2012

alx esti un jeg si nu-ti dai seama. Elisabeta Lipa a facut cinste tarii, este declarata sportiva secolului la canotaj si tu intrebi ce-a facut pt ca sa merite gradul ? Pai a facut armata in cantonamente dure, reale, instructie adica zi de zi. Ia dat Dumnezeu forta, talent, putere, minte si ea a lucrat si n-a trandavit. Pentru merite a primit gradul. Daca ar trebui sa se dea grade doar pe timp de razboi ar fi armele fara conducatori cand ar veni razboiul. Alx, lasa-te de comentarii tampite, gandeste inainte sa scrii.
ION
14 Feb 2012

erata: I-a dat
GEORGE
16 Feb 2012

alex nu imi vine sa cred ca exista oameni ca tine, dar acum imi explic cum "romani" ca tine au reusit sa isi bata joc de toate valorile nationale. Ne meritam soarta daca nu condamnam mitocania acestor personaje toxice, precum este alex. Nu imi aduc aminte ca vre-un razboi al romanilor sa aduca atata prestigiu si imagine pozitiva tarii noastre pe cata au adus sportivii care au castigat in fata celor mai mari forte mondiale, chiar la ei acasa. Suntem datori cu recunostiinta noastra acestor modele sociale precum Elisabeta Lipa, Nadia Comonici, Ivan Ptaichin si multi altii.

Adauga un comentariu

Random image