2016-12-10 20:34

EVENIMENT


Exclusiv. Agenţia Naţională pentru Romi s-a dotat cu calculatoare de o jumătate de milion de lei

 |  20:09
Criza economică ocoleşte,în această perioadă, Agenţia Naţională pentru Romi, instituţie aflată însubordinea Guvernului, care a cheltuit de curând peste cinci miliarde de leivechi pentru a-şi dota cu calculatoare de ultimă generaţie cele 210 birouriampasate în cadrul primăriilor din teritoriu. Contractul, atribuit la sfârşitullunii septembrie, a fost câştigat de o firmă care numai în ultimul an a încheiatafaceri similare cu SRI, Banca Naţională a României sau Ministerul Educaţiei şiInovării.

Agenţia Naţionalăpentru Romi şi-a asigurat, astfel, suportul informatic pentru proiectulautointitulat de reprezentanţii acestei minorităţi drept “reţeaua Naţională aexperţilor locali romi, mecanism de sprijin în implementarea măsurilor deincluziune socială a romilor, grup vulnerabil supus excluziunii sociale”.Proiectul sună pompos, drept pentru care Administraţia Naţională pentru Romi ascos din fondurile sale nu mai puţin de 477.220 lei, fără TVA, pentru achiziţiade calculatoare personale, respectiv 210 unităţi centrare de calculator, prevăzutecu plăci de bază, procesoare, memorii, căşti şi echipamente IT de ultimă generaţiepentru dotarea celor 210 puncte de lucru ale instituţiei pe lângă primăriiledin teritoriu. Alte patru calculatoare au intrat în posesia punctului de lucrual Agenţiei Naţionale pentru Romi, situat în sectorul 6 al Capitalei.

Pentru această achiziţie,Agenţia Naţională pentru Romi a organizat, luna trecută, o licitaţie deschisă, înurma căreia contractul a fost atribuit, pe data de 22 septembrie 2010, firmeiMaguay Impex SRL, cu sediul în Bucureşti. Deşi, în anunţul de atribuirepublicat de autoritatea contractantă pe site-ul SEAP, privind achiziţiilepublice, se stipulează faptul că sursa de finanţare a acestui contract nu arelegătură cu fondurile comunitare, în cuprinsul caietului de sarcini care a însoţitaceastă licitaţie, organizatorii prevedeau că sursa de finanţare este asiguratădin fonduri nerambursabile structurale, puse la dispoziţie de către FondulEuropean.

Alte contracte alefirmei Maguay

Potrivit arhiveilicitaţiilor publice organizate de către instituţiile publice, rezultă că numaiîn ultimul an, firma agreată de către Agenţia Naţională pentru Romi a mai încheiatcontracte grase şi cu alti contractanţi bugetari.

Astfel, la data de 16august 2010, Universitatea de Sţiinţe Agronomice şi Medicină Veterinară Bucureştia încheiat cu societatea comercială Maguay Impex SRL un contract în valoare de89.449.90 lei fără TVA, pentru achiziţie de tehnică de calcul.

La data de 9 iulie2010, Ministerul Apărării Naţionale a încheiat cu societatea Maguay Impex SRLun contract, în valoare de 279.000 de lei fără TVA, pentru achiziţia unuisubsistem pentru stocarea informaţiilor geospaţiale – servere de fişiere.

La data de 1septembrie 2010, Universitatea de Medicină şi Farmacie “Gr. T. Popa” din Iaşi aatribuit firmei Maguay Impex SRL un contract în valoare de 239.400 de lei, învederea achiziţionării unui sistem informatic.

La data de 6 august2010, Institutul Naţional de Cercetare-Dezvoltare pentru Textile Bucureşti aatribuit aceleeaşi firme, în urma unei licitaţii publice, un contract învaloare de 855.000 de lei fără TVA pentru furnizarea de echipamente IT,servere, calculatoare şi laptopuri de administrare.

Ministerul Educaţiei şiInovării a încheiat cu firma Maguay Impex SRL, numai anul acesta, treicontracte. Primul, semnat la data de 12 mai 2010, are o valoare de 251.40 lei fărăTVA, şi priveşte achiziţia de echipamente IT. Al doilea a fost semnat la datade 12 martie 2010, are o valoare de 248.456,53 lei fără TVA, şi priveşte achiziţionareade echipamente IT pentru proiectul “Profesorul – creator de soft educaţional). Înfine, al treilea contract a fost încheiat de Maguay Impex SRL cu MinisterulEducaţiei şi Inovării la data de 12 martie 2010, având o valoare de 248.456,63lei cu TVA inclus şi vizează furnizarea de echipamente IT pentru proiectul“Profesionişti în management educaţional preuniversitar”.

Societatea MaguayImpex SRL a mai primit, la data de 11 iunie 2010, în urma unei licitaţii, uncontract în valoare de 39.742 lei fără TVA pentru furnizarea de servere cătreInstitutul pentru Tehnologii Avansate, aflat în subordinea Serviciului Român deInformaţii.

La finalul anuluitrecut, aceeaşi societate a încheiat o altă afacere importantă cu Banca Naţionalăa României. Instituţia condusă de Mugur Isărescu a atribuit firmei, la data de9 noiembrie 2009, un contract în valoare de 220.000 de euro fără TVA pentrufurnizarea de calculatoare portabile şi genţi pentru calculatoare.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638945-07-01



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image