2016-12-04 12:22

EVENIMENT


Explozia unui proiectil a omorât trei militari în poligonul Cincu. An negru, cu 25 de morţi, pentru Armata Română

 |  19:33
Explozia unui proiectil a omorât trei militari în poligonul Cincu. An negru, cu 25 de morţi, pentru Armata Română

Armata devine cea mai periculoasă meserie în România,chiar şi pe timp de pace. Explozia pe ţeavă a unui proiectil de aruncător,ieri, în jurul orei 12.30, în poligonul de la Cincu (Braşov), a omorât treimilitari şi a rănit alţi trei, dintre care doi sunt în stare mai gravă. Numărulmilitarilor români morţi în timpul unor exerciţii şi în Afganistan, în 2010, aajuns la 25, o cifră mult prea mare pentru orice armată de dimensiunile celeiromâne. Pentru poligonul Cincu este al doilea accident mortal, în mai puţin deo lună.

Trei morţi, trei răniţi

Comunicatul emis de Ministerul Apărării Naţionale (MApN),ieri după-amiază, anunţa foarte sec accidentul. „Marţi, 23 noiembrie, în jurulorei 12.30, în timpul desfăşurării unui exerciţiu tactic cu trageri de luptă,în poligonul Cincu, s-a produs explozia unui proiectil în ţeava unui aruncătorde 120 mm, în urma căreia trei militari şi-au pierdut viaţa şi alţi trei aufost răniţi. Ceişase militari, cu gradul de caporal, fac parte din Batalionul 26 Infanterie"Neagoe Basarab". Militarii răniţi au fost evacuaţi către spital, înprezent starea lor fiind stabilă”.

Ceitrei militari care au murit se numeau Marin Costea, Viorel-Cristinel Antonie şiConstantin Buică. Caporalul Marin Costea, în vârstă de 37 de ani, eracăsătorit, avea doi copii şi a participat la mai multe misiuni externe, înAngola, Afganistan şi Irak. Caporalul Viorel-Cristinel Antonie, de 27 de ani,era căsătorit, avea doi copii şi a participat la două misiuni în Afganistan. Deasemenea, caporalul Constantin Buică avea 25 de ani şi era necăsătorit.

Miliatriirăniţi au fost duşi la Spitalul Municipal Făgăraş, unde au ajuns puţin înaintede ora 14.00. După ce au fost consultaţi de urgenţă, doi dintre cei treicaporali au fost trimişi, în jurul orei 15.00, la Spitalul Militar „ReginaMaria“ din Braşov, fiind transportaţi cu ambulanţe militare. Cel de-al treileaavea răni uşoare, care nu au necesitat internarea. Numele răniţilor sunt:Dănuţ-Marian Florea, Claudiu-Constantin Vulpoiu şi Tudorică-Răzvan Plai. Ceidoi răniţi mai grav sunt, în prezent, în stare stabilă, au comunicatreprezentanţi ai Ministerului Apărării.

Întretimp, o echipă formată din procurori de la Parchetul Militar de pe lângăTribunalul Militar Cluj şi specialişti criminalişti a început să cercetezeîmprejurările în care s-a produs accidentul. Şeful Statului Major al ForţelorTerestre, general maior dr. Dan Ghica-Radu, a numit o comisie de cercetare carese va alătura procurorilor, pentru a descoperi cum a avut loc acest accidentgrav.

ComunicatulMApN mai preciza, ieri, că “ministrul apărării naţionale, Gabriel Oprea, şiconducerea armatei îşi exprimă profundul regret pentru pierderea vieţii celortrei camarazi şi urmăresc cu atenţie evoluţia stării de sănătate a militarilorrăniţi”.

Bilanţ negru

Primelepierderi în 2010 pentru Armata Română au fost suferite la începutul anului, înAfganistan. Pe 23 februarie, sergentul-major Florin Bădiceanu a fost ucis întimpul unei misiuni de patrulare pe autostrada Kandahar-Kabul, după cevehiculul în care se afla a trecut peste un dispozitiv explozibil improvizat.Tot în Afganistan a fost şi următoarea victimă, sergentul-major Valerică Leu,care a murit pe 12 mai 2010, după ce a călcat pe o mină antipersonal în timpulunei intervenţii de securizare a unei căi de acces.

Înluna iunie, pe data de 9, plutonierul-adjutant Petre Onofre, care participa laun curs al Şcolii de aplicaţie pentru paraşutişti din cadrul Statului Major alForţelor Terestre, a murit după ce paraşuta nu i s-a deschis. Pe 23 iunie afost, din nou, rândul Afganistanului. Sergentul-major Dan Ciobotaru şicaporalul Paul Caracudă au murit, după ce autovehiculul în care se aflau a fostatacat cu un dispozitiv exploziv improvizat acţionat de la distanţă.

Aurmat cel mai grav accident aviatic din istoria Armatei Române, pe timp depace. La data de 5 iulie, un avion de tip AN2 s-a prăbuşit la scurt timp dupădecolare. Au murit 12 militari, iar alţi doi au fost grav răniţi.

Lunaoctombrie a fost şi ea o perioadă neagră. Pe 1 octombrie, sergentul-majorMarius Florin Sfecheş şi soldatul Cristian-Petru Filip au decedat după cetransportorul blindat Humvee, în care se aflau, a trecut peste un dispozitivexploziv improvizat, în Afganistan. La sfârşitul lunii, pe 30 octombrie,sergentul Gavril Nicorici, din Batalionul 814 Tancuri din Turda, şi-a pierdut viaţaîn poligonul Cincu, în urma producerii unei explozii la o lovitură de manevră(muniţie de antrenament fără proiectil), ca urmare a iniţierii capseiport-amorsă.

Pe1 noiembrie, un avion de tip MiG 21 Lancer s-a prăbuşit în apropiere de aerodromul militar CâmpiaTurzii, în timp ce venea la aterizare. Căpitan-comandorul Laurenţiu-NicolaeChiriţă şi căpitan-comandorul Sorin-Traian Avram, care pilotau aparatul, nu aureuşit să se catapulteze din aeronavă.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638949-03-27

Mai multe imagini:
Explozia unui proiectil a omorât trei militari în poligonul Cincu. An negru, cu 25 de morţi, pentru Armata Română
zoom



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image