2016-12-10 05:10

EVENIMENT


Fănuş Neagu: Sunt convins că Adrian Păunescu e mult mai viu decât mulţi dintre noi

 |  15:32
Fănuş Neagu: Sunt convins că Adrian Păunescu e mult mai viu decât mulţi dintre noi

ScriitorulFănuş Neagu a declarat vineri că este convins că Adrian Păunescu este "maiviu" decât mulţi dintre noi, numindu-l pe acesta "poetul şi gazetarulde geniu şi omul de înaltă nobleţe sufletească".

"E ovineri neagră (...), o zi din cea mai cumplită evanghelie a însingurării.Venită din ocoluri arhaice, moartea a lovit iarăşi năprasnic în generaţia mea,răpindu-l pe poetul şi gazetarul de geniu şi omul de înaltă nobleţe sufleteascăAdrian Păunescu", şi-a început Fănuş Neagu omagiul adus poetului.

"Cândva,demult, scriam despre el că s-a localizat definitiv în anii tinereţii. Azi, îmidau seama că n-am greşit. A fost, cât timp şi-a sfinţit tălpile pe acest pământromânesc, pe care l-a iubit fără de măsură, cel mai tânăr dintre noi, cel maiîncărcat de vifore şi de mânie", a mai spus scriitorul.

FănuşNeagu a mai spus despre Adrian Păuneascu că este "marele răzvrătit alluminii, iniţiat de Dumnezeu, ca puţini alţii, să-şi apropie toate tainelepoeziei".

"Blestematsă iubească mereu o ţară în care nebunii clocotesc de ură, Adrian Păunescu şi-ahrănit zorile numai cu amurguri. Şi azi pleacă. El n-a murit, el este un râucare a coborât în propriile izvoare înmiresmate. Ca să se schimbe acolo încoloană dorică alături de Nicolae Labiş, Nichita Stănescu, Ioan Alexandru,Marin Sorescu, Gheorghe Tomozei, Mircea Micu şi alţii, spre a ne sprijini îneternitate acest pământ românesc gata să se scufunde. Păunescu s-a născut ca sămoară şi să nu doarmă, ci să vegheze în eternitate la dăinuirea neamului său.Sunt convins că e mult mai viu decât mulţi dintre noi. Odihnească-se înpace", a conchis Fănuş Neagu.

DinuSăraru: Adrian Păunescu mi-a fost ca un frate

ScriitorulDinu Săraru a declarat, vineri, că Adrian Păunescu i-a fost ca un frate,considerându-l pe acesta "o personalitate covârşitoare pentruspiritualitatea românească". "A fost ca un frate. Eu nu am avut fraţişi chiar aşa am fost, ca fraţii. În cariera mea de scriitor, datorită lui suntromancier. Romanul «Nişte ţărani» a fost scris la teroarea lui şi publicat înfoileton în Flacăra până l-a oprit securitatea. De-atunci am fost împreunănedezlipiţi, certându-ne, certându-ne de câte zece ori pe an «pentru totdeaunaşi pe viaţă», ca să o luăm de la început de fiecare dată", a declarat DinuSăraru.

"Opersonalitate covârşitoare pentru spiritualitatea românească. A creat înRomânia, în anii comunişti, cea mai copleşitoare, tulburătoare oază delibertate pentru generaţii întregi de tineri, care veneau acolo şi respirau şierau fericiţi. A împins în faţă oameni de talent. A avut o generozitate pe carenu am întâlnit-o la niciun creator până astăzi", a adăugat Dinu Săraru.

IonelHaiduc: Adrian Păunescu a fost, pe lângă un mare poet, un suflet mare

PreşedinteleAcademiei Române, Ionel Haiduc, a declarat vineri că instituţia pe care oconduce deplânge moartea lui Adrian Păunescu şi el, personal, se simteîntristat, adăugând că l-a cunoscut pe poet, care a fost şi un suflet mare.

"Afost un mare poet, poate cel mai mare în viaţă. E o mare pierdere pentruliteratura română. Academia Română l-a respectat şi deplânge pierdereasa", a declarat Haiduc. Preşedintele Academiei a mai spus că el, personal,se simte întristat de vestea morţii lui Adrian Păunescu. "A fost un omcare a iubit oamenii. L-am cunoscut într-o activitate comună şi, pe lângă unmare poet, a fost un suflet mare", a spus Haiduc.

NicolaeManolescu: Adrian Păunescu lasă un gol în poezia românească atât ca om, cât şica artist

NicolaeManolescu, preşedintele Uniunii Scriitorilor din România, a declarat că AdrianPăunescu a fost "o puternică personalitate şi un poet important",care uneori "a căzut victimă excesului propriilor calităţi".

"Afost o puternică personalitate şi un poet important, care uneori a căzutvictimă excesului propriilor calităţi. Într-un fel, temperamentul extrem deimpulsiv încă din tinereţe l-a împins să îmbrace cauze nu întotdeauna corecte.Lasă un gol în poezia românească atât ca om, cât şi ca artist, ca formulăpersonală de poezie pe care o au destul de puţini în epoca noastră", aspus Nicolae Manolescu.

NicolaeBreban: Adrian Păunescu rămâne un poet extrem de original

ScriitorulNicolae Breban a declarat, vineri, că el şi Adrian Păunescu au fost foarte buniprieteni şi, deşi a fost dezamăgit când acesta din urmă a intrat în politică,Păunescu rămâne un poet extrem de original.

Laaflarea veştii despre decesul lui Adrian Păunescu, Nicolae Breban, aflat laParis, şi-a amintit cum l-a cunoscut pe acesta, "într-o cămăruţă lasubsol", şi cum erau foarte buni prieteni alături de poetul NichitaStănescu.

Brebanl-a prezentat pe Păunescu ca pe un poet "romantic, vulcanic", care"îl admira pe Macedonski şi voia să îi continue ideile şi obsesiile".

El şi-amai amintit că a fost unul dintre puţinii care au mers la nunta lui Păunescu cuprima sa soţie, Constanţa Buzea, "nunta a doi poeţi săraci".

"Amfost dezamăgit când a intrat în politică, a avut un efect nociv asupra literaturiilui, i-a schimbat timbrul creaţiei. El rămâne un poet extrem de original, darcred că altceva ne putea da dacă nu intra în politică", a mai spus Breban.

PoetulAdrian Păunescu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la Spitalul de UrgenţăFloreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie, cu problemecardiace, renale şi hepatice.

DoctorulŞerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a SpitaluluiFloreasca, a declarat, vineri dimineaţă, la ora 8.30, că inima lui Păunescu a încetatsă bată la ora 7.15.

AdrianPăunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, înprezent Republica Moldova - a fost poet, publicist şi om politic.

AdrianPăunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al CenacluluiFlacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.

EugenSimion: Adrian Păunescu a fost probabil ultimul poet social pe care l-am avut

Criticulşi academicianul Eugen Simion a declarat, vineri, că Adrian Păunescu a fost, probabil,ultimul poet social pe care l-au avut românii şi speră ca acesta să rămână înmemoria contemporanilor ca o mare personalitate a lumii româneşti.

EugenSimion, care se află la Atena pentru a ţine un discurs la Academia greacă, aspus că regretă profund că nu poate fi alături de familia poetului.

"Înultimele două decenii, a jucat un rol important în viaţa socială şi politicăromânească. I-a apărat pe cei care nu erau apăraţi - românii care trăiau înmizerie", a spus Simion, caracterizându-l pe Păunescu ca "unveritabil tribun".

"Dinpăcate, a scris şi unele poeme discutabile, dar cei care l-au acuzat au făcutacelaşi lucru (...) După părerea mea, l-au transformat într-un fel deparatrăsnet, un ţap ispăşitor", a mai spus Eugen Simion.

PoetulAdrian Păunescu a încetat din viaţă vineri dimineaţă, la Spitalul de UrgenţăFloreasca din Capitală, unde a fost internat din 26 octombrie, cu problemecardiace, renale şi hepatice.

DoctorulŞerban Brădişteanu, şeful Clinicii de chirurgie cardiovasculară a SpitaluluiFloreasca, a declarat, vineri dimineaţă, la ora 8.30, că inima lui Păunescu aîncetat să bată la ora 7.15.

AdrianPăunescu - născut la 20 iulie 1943, în Copăceni, judeţul Bălţi, Basarabia, înprezent Republica Moldova - a fost poet, publicist şi om politic.

AdrianPăunescu este cunoscut mai ales ca poet şi ca organizator al CenacluluiFlacăra, el fiind şi unul dintre cei mai prolifici autori români contemporani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638948-08-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image