2018-12-11 16:13


Fast&Furious de România

 |  21:00
Fast&Furious de România

Cea mai importantă grupare infracţională organizată din zona Urziceni - Afumaţi, specializată în furturi din TIR-uri, din care făcea parte şi un fost membru al clanului Cămătarilor, a fost destructurată de procurorii DIICOT - Structura Centrală, 20 de suspecţi fiind duşi la audieri.

Liderii  grupării au fost identificaţi ca fiind membrii familiei lui Santer Porumbiţă (37 de ani), din comuna ilfoveană Afumaţi, care au atras în grupare şi alte persoane. De asemenea, potrivit DIICOT, un membru important al grupării era Dănuş Ion, zis Dan Jeg, fost membru al clanului Cămătarilor, aflat în prezent în stare de arest, în executarea unei pedepse dispuse anterior.

În această cauză au fost efectuate 20 de percheziţii domiciliare în judeţele judeţele Ilfov şi Alba şi în municipiile Bucureşti şi Hunedoara, la imobile aparţinând membrilor grupării. Procurorii DIICOT vizează 15 învinuiţi care, în perioada martie - mai 2012, au sustras, pe timp de noapte, diverse mărfuri din autovehicule de transport marfă aflate în mişcare, în timpul deplasării acestora pe drumuri naţionale, cu precădere pe raza judeţelor Vâlcea, Alba, Sibiu şi Hunedoara.

Pagubă de 300.000 de euro

Membrii grupării foloseau o metodă de furt inedită şi riscantă, asemănătoare stilului de jaf practicat de personajele celebrului film „Fast and Furious”. Astfel, autovehiculele TIR, aflate în mers, erau încadrate în trafic de alte autovehicule, aparţinând învinuiţilor, din care un autoturism circula în faţa TIR-ului vizat pentru a încetini deplasarea acestuia, iar un altul, aflat imediat în spatele TIR-ului, circula cu luminile stinse, pentru a asigura transportul celorlalţi coinculpaţi. Unul dintre infractori, aflat în acest ultim autoturism, asigurat în dispozitive special realizate, urca pe capotă şi tăia sigiliile şi forţa uşile din spate ale TIR-ulor, sustrăgând bunurile transportate.

Mărfurile sustrase - aparate tv, ţigări, cafea sau alte bunuri uşor vandabile, erau preluate de alţi învinuiţi, aflaţi în autoturism, şi erau încărcate într-o autoutilitară, fiind depozitate ulterior în două locaţii deţinute de către învinuiţi, după care erau comercializate în municipiul Bucureşti, în zona pieţei Obor.

Potrivit DIICOT, în acest mod, membrii grupării au cauzat un prejudiciu de peste 300.000 de euro.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639566-10-26
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


CATALIN
13 Iun 2012

poate hotz&curios;....hahaha
Random image



Ultimele stiri






loading...