2018-04-21 16:13


Florian COLDEA, în mulțime la parada militară de la Arcul de Triumf

 |  13:46
Florian COLDEA, în mulțime la parada militară de la Arcul de Triumf

Parada militară organizată la Arcul de Triumf de Ziua Naţională, la care au fost prezenţi preşedintele Klaus Iohannis şi mai mulţi reprezentanţi ai instituţiilor statului, s-a încheiat în sunet de fanfară după o oră şi jumătate, timp în care au defilat peste 3.500 de militari şi specialişti, cu peste 350 de mijloace tehnice, din care circa 50 de aeronave.

Desfăşurarea de forţe pe sub Arcul de Triumf a fost urmărită de câteva mii de bucureşteni, printre care a putut fi observat și Florian Coldea, fost adjunct al Serviciului Român de Informaţii, anunta stiripesurse.ro.Printre cei prezenţi în tribuna oficială s-au numărat şeful statului, Klaus Iohannis, foştii preşedinţi Traian Băsescu şi Emil Constantinescu, premierul Mihai Tudose, ministrul Apărării, Mihai Fifor, ministrul de Interne, Carmen Dan, procurorul şef al DNA, Laura Codruţa Kovesi, procurorul general Augustin Lazăr, preşedintele CCR, Valer Dorneanu, Avocatul Poporului, Victor Ciorbea, reprezentanţi ai corpului diplomatic acreditat la Bucureşti, lideri de partide, reprezentanţi ai Armatei, veterani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-12-01

TAGURI: coldea, 1 decembrie, parada, arcul de triumf





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


EMIL
01 Dec 2017

TRIBUNA OFICIALA= PESTERA LUI ALI BABA SI CEI .........
TRIBUNA OFICIALA
02 Dec 2017

In afara de premier la tribuna oficiala s a aflat statul dumitale domnu Iohannis ! statul paralel despre care spui ca nu exista
TROVATORE
02 Dec 2017

Tovu' academician-doctor-professor-tractorist, cu palarie de gabor artist-viorist, arata splendid !
Random image



Ultimele stiri







Apa Nova