2018-09-18 21:23


Florin Iordache și Bogdan Olteanu, audiați la instanţa supremă în dosarul lui Mihail Vlasov

 |  13:45
Florin Iordache și Bogdan Olteanu, audiați la instanţa supremă în dosarul lui Mihail Vlasov

Președintele Camerei Deputaților, Florin Iordache și Bogdan Olteanu au fost audiați, miercuri, la instanţa supremă, în dosarul în care Mihail Vlasov este judecat pentru dare de mită.

Fostul viceguvernator al BNR Bogdan Olteanu a refuzat să depună jurământ pe Biblie, acesta recunoscând că a susținut în anul 2005 propunerea legislativă de trecere a Registrului Comerțului de la Ministerul Justiției la Camera de Comerț.

"În anul 2005, am susținut propunerea legislativă privitoare la trecerea Registrului Comerțului la Camera de Comerț și Industrie a României. Această decizie s-a bazat pe programul politic al Alianței DA, care cuprindea această promisiune. Proiectul a fost votat de Parlament, dar respins de CCR. Am discutat cu Vlasov. Nu am participat la procesul de elaborare a acestui proiect", a afirmat Bogdan Olteanu, potrivit Agerpres.

Deputatul PSD Florin Iordache a precizat, la rândul său, că îl cunoaște pe Mihail Vlasov de 8 sau 9 ani, însă a negat faptul că ar fi fost susținut de acesta pentru a deveni arbitru la CCIR.

Acesta a mai spus că proiectul de trecere a Registrului Comerțului în subordinea Camerei de Comerț a fost susținut de Alina Gorghiu, Aurel Vainer și Marko Attila.

"Nu am urmărit proiectul de lege în mod special. Poate a avut și părți bune (...) Nu m-am uitat la detalii, fiind un proiect destul de amplu. Avea zeci de articole, asta nu însemna că ne uităm la orice detaliu din proiect", a aprecizat Florin Iordache la ieșirea din sediul instanței.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-10-05

TAGURI: florin iordache, bogdan olteanu, audiat, instanta, suprema, dosar, mihail vlasov
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


COSTICA
05 Oct 2016

Avem un proiect ambițios! E timpul sa schimbi ceva! Te asteptam cu drag in echipa noastra! Te vom instrui gratuit si vei incepe sa castigi bani, chiar si in timpul liber! Cauta-ne acum la adresa de email: pacurarucostica1963@gmail com pacurarucostica1963@gmail com http://bit.ly/29ypMJN COSTICATIO.BetterThanYouTube.com
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...