2018-10-16 03:35


Fostul secretar de stat Marius Fecioru, audiat la DNA într-un dosar de corupţie

 |  13:30
Fostul secretar de stat Marius Fecioru, audiat la DNA într-un dosar de corupţie

Fostul secretar de stat în Ministerul pentru Societatea Informaţională, Marius Constantin Fecioru, este audiat, marţi, la sediul DNA, într-un dosar ce vizează fapte de corupţie săvârşite de foşti angajaţi ai Poştei Române.

Marius Constantin Fecioru a venit la DNA în jurul orei 12.30, el nefăcând nicio declaraţie la intrare în sediul instituţiei.

Fostul secretar de stat este audiat într-un dosar ce vizează fapte comise de funcţionari publici ai Poştei Române, între anii 2011- 2012, în urma cărora statul a fost prejudiciat cu aproximativ 300.000 de euro.

Potrivit unor surse judiciare, citate de Mediafax, în perioada mai 2011 – 2012, din dispoziţia lui Constantin Olimpiu Nicolae, fost director Logistică în cadrul Poştei Române, la instigarea şi sub autoritatea Mioarei Pribescu, fost director executiv al Companiei Naţionale Poşta Română (CNPR), şi a lui Marius Constantin Fecioru, a fost distribuită în mod repetat, de Poşta Română, fără facturare, corespondenţă prelucrată în poştă hibridă, provocând companiei naţionale un prejudiciu de 1.128.228 de lei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-26

TAGURI: fost, secretar, stat, marius, fecioru, audiat, dna, dosar, coruptie, angajat, posta, romana
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...