2016-12-04 12:18

EVENIMENT


Fratele lui Fane Spoitoru, condamnat la 10 ani de închisoare

 |  19:07
Fratele lui Fane Spoitoru, condamnat la 10 ani de închisoare
Fratele luiFane Spoitoru, Ion Migdal, a fost condamnat definitiv de magistraţii instanţeisupreme la 13 ani de închisoare cu executare, într-un dosar în care a fosttrimis în judecată, în 2008, de procurorii DIICOT pentru trafic de droguri.Migdal a fost condamnat la o pedeapsă de 10 ani de închisoare, la carejudecătorii au adăugat un spor de 3 ani. Iulian Zaharia, trimis în judecată înacelaşi dosar, a primit o pedeapsă de 10 ani de închisoare, ca şi CristinelMandragiu, Daniel Gagiuşi Constantin Rozenzweig, iar Cristi Bejinaru afost condamnat la 8 ani de închisoare. De asemenea, instanţa supremă a menţinutdecizia Tribunalului Bucureşti, care a dispus confiscarea unui imobil ce îiaparţinea lui Migdal, precum şi a unui autoturism ce îi aparţinea luiRozenzweig. Decizia Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie este definitivă.Potrivit procurorilor, în perioada 2007-2008, cei şase au deţinut în vedereavânzării, au vândut şi au intermediat vânzarea a unor importante cantităţi dedroguri de mare risc, respectiv heroină, cocaină şi comprimate ecstasy,obţinând importante beneficii financiare şi material.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-07-31



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image