2016-12-05 00:42

EVENIMENT


Fundulea, oraşul controlat de clanul Chira. Jurist la Primărie, fiu de lider interlop

 |  16:49

În timp ce în Bulgaria a început răscoala împotriva clanurilor de romi ce au imunitate în fața legii mai ceva decât parlamentarii, la noi interlopii „se integrează” subtil în administrație sau în alte structuri, încercând astfel să își asigure spatele și să dea o aură de legalitate furturilor operațiunilor pe care le practică.

După ce s-au plictisit să studieze Codul penal în pușcărie, interlopii noștrii au evoluat. Unul dintre cele mai elocvente exemple se regăsește în orașul Fundulea, judeţul Călărași. Drept consilier juridic îl regăsim aici pe Marin Chira, copilul șefului celui mai de temut clan din Călărași. Dacă este să te iei după declarația de avere, odrasla lui Chira nici nu are după ce bea apă. În schimb, averea clanului nici măcar nu poate fi contabilizată, deși despre rudele  apropiate ale acestuia  se spune că au ajuns să dețină mii de hectare de teren și zeci de alte proprietăți imobiliare prin șantaj și reținerea cu forța de persoane prepuse a avea mulți bani. Toate aceste acuze au rămas în mare parte nefondate, mai ales că majoritatea averilor clanului este plasată pe numele unor apropiați, ori rude ale familiei. În plus, cei chemați drept martori renunță subit la mărturii și îi salvează astfel de pușcărie pe interlopi. Mai lipsea ca aceștia să aibă și un „executiv”, știind fiind că la Fundulea a fost cel mai mult de furat. Se spune că membrii clanului au reușit să își impună propriul primar, pe Dorel. Dorel Dorobanțu, oficial membru al PSD.  Întrebat despre această situație, primarul din Fundulea ne-a declarat că postul de jurist al primăriei a fost ocupat prin concurs, deși, din câte am aflat noi, la concurs s-a prezentat un singur candidat.  În plus, din spusele edilului, reiese că este străin de învârtelile membrilor clanului Chira. Și chiar dacă surse bine informate din județdau ca sigură informația conform căreia primarul Dorel va sări în bărcuța PDL, acesta ne-a declarat că șefa lui este Oana Mizil și că este un om onest și fidel membru al partidului PSD.

Celebri pentru răpiri, șantaje și extorcări de bani

Membrii clanului Chira sunt specializați de mai mulţi ani în răpiri, şantaje, extorcări de bani şi alte asemenea infracţiuni. În nenumărte rânduri, la percheziții în case aparținând membrilor clanului, vizitate de către mascați au fost găsite veritabile arsenale, ce au inclus puşti, pistoale şi săbii. La percheziţii au mai fost găsite şi droguri, acte de identitate false, precum şi sume impresionante de bani. Membrii clanului au fost cercetați în repetate rânduri pentru tentative de omor, lipsiri de libertate, tâlhării, ultraj contra bunelor moravuri şi tulburări ale ordinii şi liniştii publice, violări de domiciliu, loviri şi alte violenţe.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-07

TAGURI: clanul Chira, interlopi



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

VIVIAN
26 Iul 2015

nici un comentar, frica e mai puternica decit orice

Adauga un comentariu

Random image