2018-09-20 01:48


Gabriel Oprea a PIERDUT un proces important. Decizia CAB și reacția fostului minstru de Interne

 |  14:14
Gabriel Oprea a PIERDUT un proces important. Decizia CAB și reacția fostului minstru de Interne

CAB a respins, ca neîntemeiată, acţiunea depusă de Gabriel Oprea, prin care acesta solicita anularea ordinului ministrului Educaţiei care i-a retras titlul de doctor în drept. Decizia nu este definitivă.

Ex-ministrul de Interne a atacat în instanță, pe 1 septembrie 2016, ordinul de retragere a titlului de doctor în drept semnat de fostul ministru al Educaţiei Mircea Dumitru. Oprea a rămas fără titlul de doctor în drept, după ce Consiliul General CNATDCU a decis că el a plagiat în teza de doctorat. "Admite excepţia lipsei calităţii procesual pasive a pârâtului Guvernul României în ceea ce priveşte capetele 2 şi 3 de cerere, invocată de pârât prin întâmpinare. Respinge capetele 2 şi 3 din cererea de chemare în judecată formulate în contradictoriu cu pârâtul Guvernul României ca fiind introduse împotriva unui pârât fără calitate procesual pasivă. Respinge excepţia lipsei de interes al reclamantului în formularea capătului 1 de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiată. Respinge excepţia inadmisibilităţii capătului 3 de cerere, invocată de pârâtul Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiată. Respinge, pe fond, acţiunea formulată de reclamantul Gabriel Oprea în contradictoriu cu pârâţii Guvernul României şi Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice, ca neîntemeiată. Cu drept de recurs în 15 zile de la comunicare", se arată în decizia Curţii de Apel Bucureşti. 

Oprea a reafirmat vineri că teza lui de doctorat nu este un plagiat şi a anunţat că va declara recurs la decizia Curţii de Apel Bucureşti. "În legătură cu teza de doctorat, spun încă o dată că lucrarea mea nu este un plagiat. Astăzi vorbim despre o hotărâre judecătorească în primă instanţă, care nu se bucură de autoritate de lucru judecat. Aştept comunicarea acesteia pentru a cunoaşte motivele avute în vedere de către instanţă la respingerea cererii mele. Voi declara recurs, urmând să se pronunţe definitiv Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie. Tema plagiatului în teza mea de doctorat a făcut şi văd că face în continuare obiectul unui atac politic concertat şi foarte bine construit pe 'intelligence'. Pentru cei care şi-au făcut un scop din a mă ataca politic nu contează verdictul de neplagiat dat de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, singurul organism abilitat pentru soluţionarea acestui tip de sesizări la nivel naţional. Nici faptul că, pentru verificarea tezei, acest for a apelat la specialişti recunoscuţi şi de prestigiu în domeniul juridic", a scris Oprea pe Facebook.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-07-13

TAGURI: gabriel oprea, proces pierdut, plagiat, doctor drept, minsistrul educatiei
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
13 Iul 2018

Opinați că domnul Gabriel Oprea ar trebui să se adreseze instituțiilor statului pentru a verifica dacă la nivelul academic și universitar s-a format vreo "rețea de șatajiști" care acordă titluri universitare în condiții în care, ulterior ,cei ce primesc acele titluri universitare să poată fi șantajați de alți indivizi din sistemul universitar cu modul de obținere a titlurilor academice și universitare ?
DACIAN
13 Iul 2018

Cand Izmenarul Oprea G pretins academician si-a luat doctoratul cu MILOAGA era SLUGA lui MIRON COZMA si acesta la randul sau era prieten (il tinea de avocat) cu prof. univ. NEAGU de la catedra de drept penal a Universitatii Bucuresti nu-i trebuia atunci calitatea de om politic sau de parlamentar izmenarului.Asa ca acuzatia de PLAGIAT pt doctorat e reala, CERTA si sigura (confirma Marian Popescu, preşedintele Comisiei de Etică a Universităţii din Bucureşti ce are competenta consolidata). In cazul sau e vorba de o dubla acuzatie: atat de plagiat, cat si de parcurs doctoral ilegal. Lipsa de inteligenta si reaua credinta privind BIOGRAFIA pe care le-a dovedit in “interesul sau national” (notiune pe care a reusit aceasta CENTURA de CALTI a armatei romane sa o terfelesca si sa o banalizeze) sunt relevante in putinele documente semnate inclusiv in CV. De ce ar fi secretizat TEZELE de doctorat “coordonate” de el FISIITUL IN CIZME MILITARE si acordate abuziv daca nu avea nimic de ascuns.Izmenarul pretins academician nu poate DISCERNE pt a realiza faptul ca, Consiliului Naţional de Etică din Ministerul Educaţiei (compus din impostori sau semidocti ca el) este o adunatura data de interese meschine ce intruchipeaza o struto-camila de sorginte POLITICA si prin urmare este NUL de drept.
ANONIM
13 Iul 2018

Există multe plângeri penale pe numele IZMENARULUI Gabriel Oprea, dar acestea stau in nelucrare pt ca din 2008 izmenarul a fost in mod ILEGAL si in detrimentul prestigiului acestei institutii coordonator de doctorate la Academia Națională de Informații Mihai Viteazul, instituția de învățâmânt superior a Serviciului Român de Informații UNDE i-a facut doctori pe multi din sefii SRI si din Justitie. IZMENARUL PUSCARIABIL Oprea l-a facut doctor pe , prim adjunctul directorului SRI, Florian Coldea, de asemenea si pe Bogdan Licu, prim-adjunctul procurorului general al României, Tiberiu Nițu. De asemenea si PE fostul vicepreședinte CSM, Gheorghe Muscalu. . Oprea l-a mai făcut doctor și pe fostul membru CSM și fost procuror-șef adjunct în cadrul Parchetului General, George Bălan, achitat recent într-un dosar de corupție, în care este implicată și judecătoarea Georgeta Barbălată. Chiar și avocata lui Victor Ponta, Loredana Radu, a devenit doctor sub îndrumarea IZMENARULUI. Primarul Sectorul 2, Nicolae Onțanu, care este în același timp și secretar general UNPR, a devenit doctor în științe militare tot sub coordonarea IZMENARULUI Oprea. Fostii adjuncți SRI, Ionel Marin și Dumitru Zamfir, condamnai de ICCJ la un an de închisoare cu suspendare pentru fals în declaraii, și-au dat și ei doctoratul IZMANA. La fel și Remus Șpan, fost șef în serviciul secret al Ministerului de Interne, DGIPI cercetat în dosarul de corupție în care este implicat Ovidiu Silaghi, este și el doctor în științe militare. Șpan este cercetat pentru complicitate la trafic de influență. Dumitru Pârvu, FODT adjunct al Inspectorului General al Poliției Române, este și el doctor în siguranță națională, sub coordonarea lui INDENDENTULUI izmenar O.G.. Dar și Constantin Bolboșanu, director adjunct al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Poliției Române. TOTI ACESTI INDOCTRINATI CU CREZ DE FARISEI nu au PIC de respec
ANONIM
13 Iul 2018

. TOTI ACESTI INDOCTRINATI CU CREZ DE FARISEI nu au PIC de respect fata de ei insasi din moment ce au acceptat sa primeasca o diploma semnata de cineva fara potential stiintific si fara pic de moralitate din moment ce acestii doctori facuti la norma si de forma cunosc si stiu de faptele penale unele penibile ale domnului coordonator IZMENARU fara nici un merit de doctorate ale izmenarului academician . Ro este un stat MAFIOT??????????
ANONIM
14 Iul 2018

Daca il bagi la sapun , strica compozitia cu izmenele lui . Pe la dosarele Europa si Niro cind umbla adormiti ?
ANONIM
15 Iul 2018

SA FIE PEDEPSITI SI COMISIA CARE ACORDAT DOCTORATUL . SA DEA BANI INAPOI HOTOMANU .
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...