2016-12-09 19:43

EVENIMENT


Grevă generală în şcolile din Botoşani şi Suceava

 |  19:24
Grevă generală în şcolile din Botoşani şi Suceava

Cadreledidactice din mai multe unităţi de învăţământ din judeţele Suceava şi Botoşaniau intrat, de ieri, în grevă generală, fiind nemulţumite de neachitareaintegrală a salariilor pentru luna februarie. Liderul Sindicatului JudeţeanÎnvăţământ "Spiru Haret" Suceava, Constantin Cernica, a declarat căcele aproximativ 50 de unităţi de învăţământ aflate în grevă generală sunt dinzonele Suceava, Gura Humorului şi Vatra Dornei. El a spus că în alte 12 şcoli au avut loc greve desolidaritate de două ore sau de o zi. Cernica a mai spus căprofesorii unui colegiu din Fălticeni şi-au exprimat intenţia de a intra îngrevă începând de joi, iar la Şcoala nr. 4 din Suceava cadrele didactice vorintra de joi în grevă întrucât au transmis mai târziu listele cu semnăturiprivind declanşarea protestului şi nu au avut timp să anunţe elevii să nu vinăla cursuri. Şi în Botoşani, cadreledidactice din 20 de unităţi de învăţământ au refuzat să intre la cursuri, dupăce cu o zi în urmă se aflau în grevă dascălii din şapte unităţi de învăţământ.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-07-20



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image