2018-09-21 13:02


Harghita. Un bărbat a murit după ce a fost lovit în cap de copacul pe care îl tăia

 |  07:35
Harghita. Un bărbat a murit după ce a fost lovit în cap de copacul pe care îl tăia

Un bărbat în vârstă de 53 de ani, angajat la Primăria Odorheiu Secuiesc, judeţul Harghita, a murit, luni, după ce a fost lovit în cap de copacul pe care îl tăia.

Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) Harghita a deschis o anchetă în acest caz.

Inspectorul şef al ITM Harghita, Dorin Male, a precizat, că bărbatul, împreună cu o echipă de la Primăria Odorheiu Secuiesc, tăia un copac format din trei trunchiuri, într-un cartier din localitate. După ce arborele a fost tăiat parţial, bărbatul s-a dus spre acesta pentru a se uita la părţile rămase netăiate, iar în momentul în care s-a întors unul dintre trunchiuri s-a desprins şi l-a lovit în cap.

"A fost lovit în cap de unul dintre cele trei trunchiuri, înalt de aproximativ patru metri şi cântărind mai multe zeci de kilograme”, a spus inspectorul şef al ITM Harghita.

Sursa citată a mai precizat că colegii de echipă au sunat la 112, solicitând o ambulanţă, însă bărbatul nu a putut fi salvat.

"Bărbatul de 53 de ani era angajat cu forme legale la Primăria Odorheiu Secuiesc şi a murit în timpul programului. În prezent, desfăşurăm cercetări pentru a stabili împrejurările în care s-a produs evenimentul. Încă nu ne putem pronunţa asupra caracterului acestuia, rămâne de văzut, în urma anchetei, dacă evenimentul va fi catalogat a accident de muncă sau nu”, a precizat Dorin Male.

Bărbatul era căsătorit şi avea doi copii.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-05-05

TAGURI: harghita, barbat, murit, moare, loveste, cap, copac, taie, angajat, primarie, odorheiu, secuiesc
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...