2016-12-10 14:44

EVENIMENT


Ies la iveală aranjamentele de la INS

 |  19:07
Ies la iveală aranjamentele de la INS

În 18 decembrie în ziarul nostru a apărut articolul intitulat „Ultimul tun din 2011 la INS”. Aşa după cum anunţam, pe site-ul oficial de licitaţii electronice a apărut trei zile mai târziu anunţul de atribuire a contractului de „Achiziţionare de echipament hardware pentru accelerare aplicaţii” câştigat exact de cine spuneam noi că va câştiga, societatea Asseco SEE.

Vergil Voineagu, preşedintele Institutului Naţional de Statistică, ne-a spus cu o zi înainte de apariţia articolului că habar nu are cine va câştiga licitaţia. Pe site-ul e-licitaţii.ro se specifică însă foarte clar că anunţul de atribuire a fost trimis spre publicare în data de 16 decembrie. În plus, am aflat de la oamenii din teritoriu ai INS că toată mânăria cu tehnica şi programul care ar trebui să-i ajute să nu mai culeagă datele manual este o poveste de adormit copiii, întrucât programul refuză cu obstinaţie să îşi facă datoria.

Şi tot în luna decembrie, mai exact în data de 11, vă informam că în urma controlului efectuat de Corpul de control al prim-ministrului la INS, secretarul general al instituţiei, Gabriel Jifcu, a decis să îşi dea demisia. Iată că suntem nevoiţi să revenim şi să facem o rectificare: Jifcu a vrut să îşi dea demisia, însă nu are cine să i-o aprobe. Conform prevederilor legale, acesta ar fi trebuit să fie numit în funcţie printr-o decizie a primului-ministru.

Rămâne încă un mister cum a ajuns Gabriel Jifcu să ocupe funcţia de secretar general al INS, întrucât, din informaţiile noastre, acesta nu a beneficiat de semnătura vreunuia dintre foştii prim-miniştri, cu atât mai puţin a lui Emil Boc. Oricum, Jifcu pare să fi fost uitat în scaun de prin anul 2001, fără a se mai interesa cineva despre calităţile care l-au recomandat pentru acest post. Or, dacă este aşa cum am aflat noi, înseamnă că toate actele semnate de secretarul general ar cam fi lovite de nulitate. Aşteptăm cu interes concluziile inspectorilor Corpului de control al premierului.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639550-09-09

TAGURI: Statistica, Voineagu, licitatii, Asseco



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Cinci persoane reținute pentru șantaj și deturnare a licitațiilor publice Polițiștii din Bacău, Neamț și Iași au destructurat o grupare infracțională specializată... 25 Noi 2016 | (0)