2016-12-10 05:03

EVENIMENT


IGP: Nu s-a transmis nici un chestionar sau mesaj prin care să se solicite datele de identificare ale protestatarilor

 |  18:54
PoliţiaRomână precizează că nu a trimis unităţilor teritoriale chestionare cu privirela participanţii la mitingul din 24 septembrie şi nici nu a cerut nici o listăcu datele de identificare ale celor care au fost prezenţi la acţiune.Precizarea vine ca urmare a acuzaţiilor lansate, marţi seară, în cadrul uneiemisiuni televizate, de liderul Sindicatului Poliţiştilor, Marin Gruia.

IGPR„nu a transmis unităţilor teritoriale nici un chestionar referitor laparticipanţii la miting. De asemenea, prin reţelele de comunicaţii ale IGPR nus-a transmis nici un mesaj în formă scrisă sau radio prin care să se solicitedatele de identificare ale participanţilor la acţiunea de protest din data de24 septembrie", se arată într-un comunicat de presă difuzat ieri. IGPRmenţionează că în continuare îşi manifestă disponibilitatea la orice formă dedialog şi analiză, pentru a identifica cele mai bune soluţii împreună cusindicatele şi organizaţia profesională.

PreşedinteleSindicatului Naţional al Poliţiştilor şi Personalului Contractual (SNPPC),Marian Gruia, a susţinut, marţi, că la nivelul Ministerului Administraţiei şiInternelor s-au solicitat liste cu participanţii la mitingul din 24 septembriedin Capitală şi că se fac presiuni asupra poliţiştilor.

Vineri,24 septembrie, aproximativ 6.000 de sindicalişti ai "Cartel Alfa",majoritatea poliţişti şi angajaţi ai penitenciarelor, au plecat într-un marşilegal de la Guvern spre Palatul Cotroceni, unde au aruncat cu caschete şilumânări şi au strigat "ieşi afară javră ordinară". În urmaprotestului ilegal, atât preşedintele, cât şi premierul au renunţat laserviciile de escortă ale Poliţiei. Premierul a revenit, marţi, asupradeciziei. Duminică, preşedintele Traian Băsescu a declarat că salariaţii MAIcare au manifestat vineri la Cotroceni au încălcat legea, menţionând că aceştia,prin gestul ilegal făcut, au subminat autoritatea statului român.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :638943-02-02



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image