2018-12-17 03:29


IGPR. Comisarul-şef Bolboşanu, sub control judiciar

 |  18:22
IGPR. Comisarul-şef Bolboşanu, sub control judiciar

Tribunalul București a respins marți cererea DNA de arestare preventivă a comisarului-șef de poliție Constantin Bolboșanu, fost director adjunct al Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din cadrul Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), urmând ca acesta să fie cercetat pentru luare de mită sub control judiciar. Decizia nu este definitivă, iar DNA poate face contestație.

Potrivit DNA, în perioada martie-septembrie 2007, Constantin Bolboșanu, în calitate de ofițer de poliție, șef serviciu în cadrul Direcției de Combatere a Criminalității Organizate din IGPR, a primit, printr-un intermediar, de la un om de afaceri, cu titlu de mită, echivalentul în lei al sumei de 110.000 euro, pentru a-i asigura acestuia din urmă protecție din partea organelor de cercetare penală, dar și pentru a se dispune soluții favorabile în dosarele penale în care era cercetat. Procurorii spun că protecția promisă de polițist a fost una reală, astfel că omul de afaceri respectiv nu a fost ''deranjat'' de niciun organ cu atribuții în domeniu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-11

TAGURI: igpr, comisar, bolbosanu, control judiciar
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...