2018-11-14 21:50


Încă una din Legile Justiției, PROMULGATĂ de Iohannis. Președintele continuă criticile

 |  16:14
Încă una din Legile Justiției, PROMULGATĂ de Iohannis. Președintele continuă criticile

Preşedintele Klaus Iohannis a promulgat încă una din Legile Justiţiei, cea privind organizarea Consiliului Superior al Magistraturii. Șeful statului se declară însă nemulțumit de modificările aduse acestei legi.

„Preşedintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat joi, 4 octombrie a.c., decretul privind promulgarea Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii. Încă de la demararea, în urmă cu mai bine de un an, a procedurilor de modificare a celor trei legi fundamentale ale justiţiei, Preşedintele Klaus Iohannis a uzat, în mod repetat, de prerogativele sale constituţionale de a solicita Parlamentului României reexaminarea acestora şi de a sesiza Curtea Constituţională a României. 

În plus, atât Preşedintele României, cât şi Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei s-au adresat Comisiei Europene pentru Democraţie prin Drept, Comisia de la Veneţia. Opinia preliminară emisă de acest organism european, care se va regăsi în documentul final din luna octombrie, precizează că modificările legislative au un impact negativ asupra sistemului judiciar din România şi asupra independenţei judecătorilor şi procurorilor. 

Modificările aduse cadrului legal existent în domeniul justiţiei reprezintă un regres pentru democraţia din România. Pentru prima dată de la aderarea la Uniunea Europeană, este pus sub semnul întrebării angajamentul României privind respectarea valorilor fundamentale ale Uniunii, precum statul de drept şi separaţia puterilor în stat, pericol semnalat de către Comisia Europeană şi GRECO. 

Preşedintele României reiterează că nu susţine modificările aduse acestei legi, la fel ca în cazul Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 304/2004 privind organizarea judiciară, respectiv al Legii pentru modificarea şi completarea Legii nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor şi procurorilor. 

Preşedintele Klaus Iohannis solicită reluarea parcursului legislativ în Parlament pentru punerea celor trei legi din domeniul justiţiei în acord cu toate recomandările Comisiei de la Veneţia, înainte ca modificările adoptate să producă efecte negative ireversibile ori greu de reparat în privinţa bunei funcţionări a justiţiei şi a calităţii actului de justiţie. 

Totodată, Preşedintele României atenţionează că opinia Comisiei de la Veneţia nu poate fi folosită ca un pretext pentru viitoare intervenţii legislative care nu au nicio legătură cu întărirea statului de drept, ci cu legiferarea unor prevederi care urmăresc rezolvarea problemelor penale ale unor politicieni”, transmite Administrația Prezidențială, într-un comunicat.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-10-04

TAGURI: legile justitiei, csm, promulgata, iohannis
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


MAFIA PSD
04 Oct 2018

Dupa viitoarele alegeri cand mafia psd se va dizolva toata legislatia trebui READUSA in matca ei , iar borfasii din comisiile juridice care au bulversat sistemul judiciar la ordinul unui condamnat penal CONDAMNATI PENTRU INALTA TRADARE . MOARTE MAFIEI PSD.
STERPUL CEL MARUNT
04 Oct 2018

Ce bine imi pare ca ai luat ȚEAPA....SLUGOIULE DE STERP ....cu toate tergiversarile a fost OBLIGAT SA SEMNEZE......HAHAHA
ANONIM
04 Oct 2018

POPORUL ROMAN ESTE UN POPOR DE SINUCIGASI A DEMONSTRAT ASTA IN SUTE DE ANI DE EXISTENTA. ARE IN GENA SA CULTURILE; HOTIEI, TRADARII, CURVASARIEI, LACOMIEI, URII, UCIDERII, ETC SEMENILOR SAI. TOATE ACESTE NENOROCIRI, PENTRU CARE NU EXISTA LEAC, SUNT ACUMULATE DE LA POPOARELE MIGRATOARE, COTROPITOARE CARE AU INVADAT IN ISTORIA TIMPULUI, VREMELNIC ACESTE TINUTURI PAMANTESTI ALE ROMANIEI. POPORUL ROMAN ESTE PE CALEA DISPARITIEI SALE DEFINITIV SI IREVOCABIL, CA SI ALTE CIVILIZATII DISPARUTE PENTRU CA S-AU COMPORTAT, DEVORAT CA; SACALII, RECHINII, HIENELE, ETC
PESEDISTILLOR
04 Oct 2018

sterp este si fondatorul vostru iliescu care la revolutie si mineriade a ucis peste 1700 de persoane si inca nu a platit dar va veni si ziua platii pentru mafia psd alde
@STERPUL CEL.....
04 Oct 2018

Sa-i pupi in cur pe sterpii din intreaga lume. Vezi ce faci cu CRIMINALUL STERP ILICI ILIESCU PE CARE IL PUPI IN CUR DE 30 ANI. BOLSEVIC NENOROCIT.
@@ STERPULUI...
04 Oct 2018

Te asteptet sa la lingi in cur ....nu am sa ma sterg...sa ai si caimac...ALUPIGUS
Random image



Ultimele stiri






loading...