2018-12-15 09:03


Incendiu la Casa de Cultură Constanţa, la Culture Pub - VIDEO

 |  20:29
Incendiu la Casa de Cultură Constanţa, la Culture Pub - VIDEO

Alte câteva clipe de neatenție ar fi putut să ducă la o nouă tragedie, precum cea de vineri seară din Capitală, la clubul Colectiv. Duminică seară, imediat după marșul a aproximativ 500 de constănțeni, organizat ca omagiu adus victimelor din București, un club din Constanța a ars ca o torță!

Culture Pub se află în incinta Casei de Cultură, alături de o altă locație de manele (!) Nu mult a lipsit ca paradoxul constănțean să se transforme într-o nouă tragedie. Duminică, în jurul orei 19:30, persoanele aflate în Culture Pub au fost evacuate. Mai întâi, personalul clubului a simțit miros de fum, apoi, un scurtcircuit la panoul electric a lăsat clubul în beznă. La scurt timp, două autospeciale ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Dobrogea” au sosit la fața locului, alături de un echipaj al SMURD, care s-a îngrijit de două persoane intoxicate cu fum. Pompierii au fost nevoiți să spargă geamurile din laturile de nord și est ale clădirii pentru a putea interveni.

Constănțenii s-au strâns la locul incidentului și, evident, subiectul principal a fost clubul Colectiv, îngroziți că ceea ce s-a întâmplat în București s-ar putea repeta și la Constanța. Chiar un bărbat a devenit la un moment dat recalcitrant, a acuzat autoritățile de corupție și de „complicitate la incendiu”, însă a fost „săltat” de jandarmi.

Prefectul județului Constanța, Ion Constantin, a precizat că „ne mai fac cluburile astea surprize neplăcute”, înaintea controalelor de amploare anunțate recent de Executiv.

Incendiu la Casa de Cultură Constanţa, la Culture Pub - VIDEO
zoom
„În club erau cinci angajați, își făceau stocurile și, la un moment dat, au fost surprinși de incendiu. Au sunat la 112, au chemat pompierii și au ieșit. (...) Așa au declarat angajații. Lucrurile acestea se verifică. (...) Pompierii au eliminat incendiul la momentul acesta (20:45 – n.r.) și se fac cercetări. Au reușit să se autoevacueze înainte să pățească cineva ceva. (...) De luni ne apucăm de treabă, dar uite că ne mai fac cluburile astea surprize neplăcute... da, luni va fi demarat un control general la toate cluburile, ISU, împreună cu ISJ, Poliția, precum și alte autorități care ar trebui introduse, vor forma o echipă și vor vizita toate cluburile, restaurantele”, a spus prefectul Constanței, Ion Constantin, pentru PUTEREA.

Spectacol anulat din cauza doliului

Printre cei speriați s-a regăsit și directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Gheorghe Ungureanu.

„Eu am plecat la 19:05 de aici, că trebuia să am spectacol în seara asta pentru că este doliu național, am trimis 700 de oameni acasă! La pub erau persoanele care făceau inventarul și a luat foc tabloul electric. Ce s-o fi întâmplat la ei... apoi, s-a dat cu spumă și s-a făcut fumul ăla mare acolo și a intrat în Casa de Cultură... Dar, am evacuat, nu e nimeni”, a spus directorul Casei de Cultură a Sindicatelor, Gheorghe Ungureanu, pentru PUTEREA.

Printre cele două persoane care au avut nevoie de îngrijiri medicale se regăsește un paznic al Casei de Cultură, care a inhalat mult fum și o tânără, care a fost transportată la spital.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-01

GALERIE MEDIA


TAGURI: incendiu, casa de cultura, constanta, culture pub
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...