2016-12-09 13:45

EVENIMENT


Închisoare pe viaţă pentru recidivistul care a tâlhărit, a violat şi a incendiat o studentă

 |  15:14
Închisoare pe viaţă pentru recidivistul care a tâlhărit, a violat şi a incendiat o studentă
TribunalulBraşov a decis, vineri, să îl condamne pe Daniel Iordan, recidivistul care înaugust 2010 a agresat o studentă şi apoi i-a dat foc, la închisoare pe viaţă,precum şi la plata a 100.000 de euro daune morale şi 15.000 de lei daunemateriale către mama victimei. Decizia nu este definitivă şi poate fi atacatăcu apel, potrivit reprezentanţilor Tribunalului Braşov.

DanielIordan a fost arestat în august 2010, fiind acuzat de omor deosebit de grav,lipsire de libertate în mod ilegal, tâlhărie, viol şi violare de domiciliu.Acesta a fost ulterior trimis în judecată, la sfârşitul lunii noiembrie 2010,fiind acuzat că a ucis-o pe Maria Lucica Crişan, de 21 de ani, din Făgăraş.Iordan a intrat în apartamentul în care locuia tânărapentru a fura,acesta înjunghiindu-şi victima, după care a întreţinut raporturi sexuale cu ea,iar înainte de a pleca a dat foc patului în care a abandonat femeia.

Conformdeclaraţiilor anchetatorilor, Daniel Iordan, în vârstă de 28 de ani, arfipătruns în casă printr-o fereastră de la parter lăsată deschisă cuintenţia de a fura. A fost surprins de tânăra care se afla singură înapartament. Iniţial, fata a reuşit să se baricadeze într-o cameră de la etaj,dar agresorul, care s-a înarmat cu un cuţit de bucătărie, a forţat uşa, apătruns în cameră şi a înjunghiat-o de mai multe ori în zona gâtului, după ce alovit-o de mai multe ori cu picioarele în faţă. În timp ce fata zăceainconştientă, agresorul a întreţinut relaţii sexuale normale şi anale cuvictima, după care a dat foc cu o brichetă patului în care zăcea tânăra, a luattelefonul mobil al acesteia şi o pereche de blugi pătaţi cu sânge şi a părăsitapartamentul.

Iordanfusese eliberat condiţionat în 2008, după cea fost încarceratpentrumai multe fapte, precum furt calificat, tâlhărie, violare de domiciliu şivătămare corporală.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639240-05-23



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image