2016-12-07 00:00

EVENIMENT


Intabularea prin fals, anulată la cererea lui Oprescu. Dosar penal pentru Cathedral Plaza

 |  16:02

După ce în luna iunie, prin metode mai mult sau mai puţin subversive, s-a reuşit intabularea clădirii, iată că acum, la cererea primarului general al Capitalei, acest lucru a fost anulat. Mai mult, angajaţii Oficiului de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Sector 1 care au intabulat clădirea vor fi cercetaţi penal.

Lupta între instituţii pentru colosul de oţel-beton construit în coasta unui monument istoric este departe de a se fi sfârşit, cu toate că o instanţă din România a decis irevocabil să anuleze autorizaţia de construire emisă de primarul sectorului 1, Andrei Chiliman. Mai mult, cu toate că această clădire ar fi trebuit să fie demolată, după cum spun judecătorii, proprietarii o vând unei firme de a cărei administrare se ocupă tot ei. Este vorba despre societatea Casina Construct. Surse oficiale au declarat că antecontractul ar fi fost semnat pentru suma de 300.000 de euro din totalul celor 70 de milioane, la cât s-ar ridica tranzacţia. Surse din cadrul Agenţiei de Cadastru ne-au declarat că dezvoltatorii au apelat la o stratagemă prin schimbarea proprietarului pentru că au pierdut în instanţă, dorind astfel să mute procesul pe numele altei firmei. Numai că acest lucru nu le-a reuşit, pentru că, pe 27 septembrie, Oficiul de Cadastru şi Publicitate Imobiliară Bucureşti Sector 1 a anulat, la cererea primarului general al Capitalei, Sorin Oprescu, intabularea promisiunii stipulate în antecontractul de vânzare-cumpărare. În atare situaţie, clădirea trebuie demolată. Mai mult, surse din cadrul ANCPI au declarat pentru „Puterea” că deja a fost sesizat Parchetul împotriva persoanei care, trecând peste decizia unei instanţe, a intabulat o clădire teoretic inexistentă.

Conform datelor de la Recom, firma care a încheiat antecontractul de vânzare-cumpărare a clădirii Cathedral Plaza în schimbul sumei de 300.000 de euro aparţine de fapt aceluiaşi grup Millennium, controlat de un fond de investiţii american, Miller Global. Unic acţionar al firmei Casina Construct este Niapa Company Limited, cu sediul în Nicosia (Cipru), la căsuţa poştală 25001, strada Catelaris. Casina Construct este administrată din anul 2008 pentru un mandat de patru ani de Raluca Alexandra Bărbulescu, în vârstă de 32 de ani, care este şi economist la Willbrook Management International, companie ce a dezvoltat proiectul Cathedral Plaza în favoarea Millennium Building Development. Tot ea conduce şi firmele Tanora Building Development şi Bia Construct Team. La aceeaşi căsuţă poştală îşi au adresa şi alte firme, printre care Trentina Enterprises Company, asociat unic în Tanora Building Development.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639263-01-06

TAGURI: Cathedral Plaza, Oprescu



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

Adauga un comentariu

Random image

Citeste si...

Vilă de 7 milioane de euro, pe numele norei lui Sorin Oprescu Fotografii cu vila din Viena, trecută pe numele norei lui Sorin Oprescu, Ilinca Oprescu, au fost... Acum 2 ore | (0)