2016-12-10 07:05

EVENIMENT


Interzis la alcool în zona Pieţei Universităţii

 |  13:26
Interzis la alcool în zona Pieţei Universităţii

Primarul sectorului 2 al Capitalei, Neculai Onţanu, a prelungit perioada de interzicere a comercializării şi desfacerii băuturilor alcoolice de către agenţii economici din zona adiacentă Pieţei Universităţii, în perioada 1 - 13 februarie, între orele 12.00 – 24.00, pe perioada desfăşurării adunărilor de protest.

Măsura, luată la solicitarea Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, se aplică tuturor agenţilor economici care comercializează băuturi alcoolice în perimetrul delimitat de Bulevardul Dacia, Calea Moşilor, Strada Traian, Calea Călăraşilor până la limita de sector.

Potrivit unui comunicat al administraţiei locale, măsurile au fost luate pentru buna desfăşurare a adunărilor de protest din Piaţa Universităţii şi zonele adiacente acesteia şi protejarea manifestanţilor de infiltrarea unor oameni sub influenţa băuturilor alcoolice care ar putea perturba sau afecta manifestaţiile paşnice ce au loc în acel perimetru, potrivit Agerpres.

De la dispoziţia edilului sectorului 2 se exceptează unităţile de alimentaţie publică care au şi funcţiuni de cazare turistică şi cele care au aranjamente privind organizarea unor evenimente stabilite anterior, cum ar fi nunţi, botezuri, aniversări de zile festive.

Cadrele Poliţiei Locale a Sectorului 2 vor verifica respectarea măsurilor de interzicere a comercializării , iar cei găsiţi în neregulă vor fi sancţionaţi cu amenzi contravenţionale cuprinse între 500 - 5.000 lei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639553-10-17

TAGURI: Bauturi_alcoolice, comert, piata_universitatii



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site

DNA
01 Feb 2012

ontoanu un PRIMAR PENAL ce va face puscarie general cu epoleti de hartie rusinea armatei romane!
BASESCU
01 Feb 2012

incercam si noi sa oprim furia poporului roman.. asa cum putem.. si cat mai putem..

Adauga un comentariu

Random image