2018-11-17 13:23


Iohannis se ia la trântă cu Guvernul pe bugetul din 2017

 |  08:29
Iohannis se ia la trântă cu Guvernul pe bugetul din 2017

Executivul aprobă, vineri, proiectul de buget pentru anul în curs, după cum anunţa miercuri premierul Sorin Grindeanu. Atât el cât şi ministrul Finanţelor au dat asigurări că această întârziere faţă de calendarul pe care şi-l propusese iniţial Guvernul nu va afecta în niciun fel programnul de măsuri care a fost aprobat de guvernanţi încă de la primele şedinţe şi care presupune creşteri salariale începând cu 1 februarie.

Proiectul de buget urmează să ajungă vineri seară la Parlament. Premierul Sorin Grindeanu a anunţat miercuri că proiectul de buget pe 2017 va fi trimis în Parlament vineri după ce va fi aprobat de Executiv. Iniţial, el îşi propusese ca proiectul de buget consolidat pe anul în curs să ajungă pe masa parlamentarilor pe 25 ianuarie, însă iniţiativa a fost abandonată după ce atât prim-ministrul cât şi liderul PSD Liviu Dragnea s-au declarat nemulţumiţi de forma proiectul pe care ministrul Finanţelor, Viorel Ştefan, a făcut-o publică luni pe site-ul MFP.

Preşedintele Klaus Iohannis i-a transmis, joi, o scrisoare premierului Sorin Grindeanu în care acuză diminuarea bugetelor instituţiilor cu atribuţii pe siguranţă naţională, dar şi faptul că MApN, deşi primeşte bani suplimentari, nu are alocat un buget de 2% din PIB, aşa cum s-a angajat România, afirmând că intenţia de a reduce fondurile reprezintă un gest de "iresponsabil".

Preşedintele afirmă, că în actualul context reducerea bugetelor este o "gravă eroare". "Asigurarea securităţii naţionale ar trebui să fie o prioritate absolută, şi nu orgoliile politice de moment. Intenţia Guvernului de a reduce aceste bugete reprezintă un gest iresponsabil şi o gravă eroare. Nu ne putem juca niciodată cu siguranţa cetăţenilor, cu securitatea României", se arată în scrisoare.

Şeful statului subliniază că proiectul bugetului pentru 2017 prevede creşteri ale cheltuielilor totale faţă de 2016, cu aproape 31 de miliarde de lei, astfel încât "reducerea bugetelor pentru domeniul securităţii naţionale este nu doar nejustificată, ci total inoportună".


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-01-27

TAGURI: guvern, buget, klaus iohannis, scrisoare
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






loading...