2018-11-16 05:27


Ionel Corbu, Parchetul Militar: Întreaga MISIUNE a fost coordonată şi condusă de inspectorul general Sebastian Cucoş

 |  15:26
Ionel Corbu, Parchetul Militar: Întreaga MISIUNE a fost coordonată şi condusă de inspectorul general Sebastian Cucoş

Prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu, a anunţat miercuri că a primit de la Jandarmeria Română mai multe documente solicitate pentru ancheta deschisă ca urmare a intervenţiei violente a jandarmilor la protestul din 10 august şi că vor mai cere şi alte date. De asemenea, Corbu a precizat că sâmbătă a cerut Prefecturii Capitalei să le transmită ordinul de intervenţie, dar că "încă îl aşteptăm". Corbu a mai anunţat că, din datele analizate până acum, peste 160 de militari jandarmi au participat la intervenţia din Piaţa Victoriei, pe 10 august, iar întreaga misiune a fost coordonată şi condusă de inspectorul general al Jandarmeriei, Sebastian Cucoş.

"Un colectiv din cadrul Parchetului Militar Bucureşti efectuează acte de urmărire penală în baza ordonanţei de delegare a Parchetului General. În prezent, vă comunic faptul că au fost primite de la Jandarmeria Română o serie de documente solicitate, din analiza cărora că se impune cu necesitate solicitarea în mod suplimentar şi a altor date de referinţă necesare şi utile cauzei. (...) De asemenea, am cerut ordinul de intervenţie de la Prefectură, încă îl aşteptăm", a declarat prim-procurorul Parchetului Militar de pe lângă Tribunalul Militar Bucureşti, Ionel Corbu.

Procurorul militar a completat că solicitarea ordinului de intervenţie a fost transmisă Prefecturii Capitalei încă de sâmbătă, 11 august, iar răspunsul Prefecturii a fost că Parchetul Militar trebuie să se adreseze Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti pentru a intra în posesia documentului.

"De la Prefectură am solicitat acest ordin, la faza primară, în după-amiaza zilei de 11 august. Am primit un răspuns de la prefectură, în sensul de a ne adresa Direcţiei Generale de Jandarmi a Municipiului Bucureşti, pentru a intra în posesia lui, deşi cred că am fi putut intra în posesia unui exemplar şi de la Prefectură, întrucât acolo trebuie să existe un exemplar", a completat procurorul militar.

Corbu a mai spus că Jandarmeria a trimis spre Parchetul militar planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative.

"Am primit planul de acţiune, planul de intervenţie şi jurnalul acţiunilor operative întocmit de către structurile de jandarmi desemnate să îl întocmească. Rămâne să centralizăm pe structuri efecivele de jandarmi paricipante la eveniment", a mai spus Corbu.

De asemenea, Ionel Corbu a spus că din documentele transmise de Jandermerie a rezultat că peste 160 de militari jandarmi au participat la intervenţia din Piaţa Victoriei.

"La acest moment, din vizualizarea documentelor pe care le avem, sunt peste 160 de militari jandarmi. Vorbesc de militarii jandarmi care au participat la activitatea de intervenţie. Atât am reuşit să sintetizăm din documente. E vorba de forţele participante. Sunt cele care în urma decelării documentelor ce ne-au fost puse la dispoiziţie au fost evidenţiate într-o situaţie de analiză", a mai adăugat Corbu.

Întrebat dacă din documentele primite până în prezent de la Jandarmerie există dovezi că s-a impus acea intervenţie în forţă, prim-procurorul a spus că sunt elemente care să dovedească aploarea evenimentelor, dar, după părerea sa, "sub nicio formă actele de agresiune exacerbate nu se justifică".

De asemenea, procurorul militar a mai spus că din documentele primite de la Jandarmeria Română a reieşit că "întreaga misiune a fost coordonată şi condusă de domnul inspector general", mai exact de Sebastian Cucoş.

Parchetul General a anunţat că Secţia Militară a instituţiei a preluat ancheta privind violenţele din 10 august din Piaţa Victoriei, pentru a uni toate denunţurile într-un singur dosar, fiind avute în vedere şi plângerile depuse împotriva ministrului de Interne şi a prefectului Capitalei.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-15

TAGURI: ionel corbu, parchetul militar, prim procuror, sebastian cucos, jandarmerie, proteste bucuresti,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


STIE CINEVA
15 Aug 2018

UNDE A FOST PORCUL DRAGNEA IN TIMPUL PROTESTULUI DE VINERI ?
POATE A FOST DEGHIZAT
15 Aug 2018

în țestoasă, mai știi?
@STIE CINEVA ?
15 Aug 2018

Unde a fost sasul vanzator de tara dupa ce a aranjat aducerea ultrasilor in piata ?Dar Sica mandolina betivul cel care a executat ordinul individului criminal de la colectiv ,unde era ?
GENOCID
15 Aug 2018

Puscariasul draknea, analfabeta de la interne, analfabeta lui firea din prefectura si criminalul cucos EXECUTATI IN PIATA PUBLICA. ESTE SINGURA SENTINTA PENTRU GENOCIDUL SAVARSIT DE MAFIA BOLSEVICA PSD-ALDE.
@@STIE CINEVA
15 Aug 2018

AMAINDOI ERAU ACASA SI PRIVEAU LA TV ORORILE COMISE DIN ORDINUL JIGODIEI DE DRAGNEA . IAR TU BOULE , POTI SA-I PUPI DREPT IN CUR .
@@@STIE CINEVA ?
15 Aug 2018

Ce vor homalaii asia drogati ?Stie cineva de ce sasul nu este cercetat pentru incendiul de la Colectiv omorand in chinuri 64 de tineri ?,Criminalul nazist johanus si betivul sica mandolina prostul ,se aflau acasa la tv si priveau opera pusa la cale de ei impotriva romanilorEi priveau ce bine se descurcau ultrasii adusi de el sa omoare jandarmi si( fiind homo) ,femei jandarm ,Nazistul traficant de organe si hot de case date de la romani la nazistii sai ranjea satisfacut clipind di ochii de pork nazi spunandu si :Am reusit iar cu prostalaii astia de romaniIi detest !
MUIE PSD
15 Aug 2018

DIMINEATA , LA PRINZ SI SEARA . DE ASEMENI , MULTA MUIE SUSTINATORILOR LOR .
NEGRO
15 Aug 2018

Liviu Nicolae Dragnea comunica cu sluga sa, seful jandarmeriei, criminalul Sebastian Cucos (criminal dovedit si acoperit pentru doua crime in Kosovo) de la Palatul lui Nicolae Ceausescu din Scrovistea. Planul fusese clocit mai dinainte: primirea ostila a mnifestantilor, provocatorii (au fost recunoscuti interlopii care-i flancau pe infractor la judecatoriile unde era cercetat). Criminalul a executat ordinele cum a stiut el. Numai o minune nu a facut sa curga sange romanesc nevionovat, dupa cum plaificasera descreieratii PSD-ALDE . Acesta era inceputul incendierii Romaniei promis de Liviu Nicolae Dragnea la Latrina 3 tv cateva zile inainte. Deocamdata Ministerul de Interne nu colaboreaza cu Procuratura. Procuratura Militara este insa hotarata sa faca lumina in evenimente, mai ales ca au fost atacati ziaristi straini si cetateni din alte tari nevinovati care erau in trecere in acele nefaste momente. De asemenea faptele au fost criticate dur de Consiliul Europei, de ambasade straine, de aliatii NATO si ocupa spatii largi in analizele si interpetarile presei straine. Se pune problema renuntarii la cedarea Presedintiei Comunitatii Europene din ianuarie anul viitor pana nu se limpezesc apele in Romania. In aceste conditii nadajduim ca Procuratura Militara sa nu mai cedeze intereselor incendiatorului Tarii pentru musamalizarea cazului. Oricum, piromanii Romaniei au zilele numarate la putere. Cu aceste evenimente, si-au grabit marsul implacabil spre locurile umbroase si cu mai putina lumina. Un salut tuturor!
RUSINE POPOR ROMAN
15 Aug 2018

GENOCID INPOTRIVA POPORULUI ROMAN . CRIMINALI DE LA AUSCWIT DE TELEORMAN . MAI RAU DE CIT IN 1907 , 1944 , 1989 , 1990 , GAZARE SI DISTRUGERE TOTALA A POPULATIEI , BATRINI , COPII , FEMEI , INFIRMI SI TOT CE A IESIT IN CALE . FASCISTI DE LA CRAIOVA SI CARACAL ., AU PLECAT CU GARZILE PATRIOTICE CU BASTOANE FACUTE LA FABRICA DE MOBILA DIN CARACAL , A LUI PARLAMENTARUL IORDACHE ( LEGEA 13 SI CODURILE DE ACUM ) . MAI RAU DE CIT IN GAZA , LA RASISTI SUDAFRICANI , GADAFI , HUSEINI , MOBUTU , CIOMBE , TARILE SUDAMERICANE CU DROGURI . INJOSIREA TARI DE CATRE GUVERN CU STEAGUL TRICOLOR PESTE BLOCUL LUI ANTONESCU . STEAGURILE TREBUIAU GAURITE CA LA REVOLUTIE . PRAFUL SE ALEGE DE TARA . GASCA DE TELEORMAN SI CRAIOVA , CU UMFLAREA SALARIATILOR GUVERNAMENTALI LA 27 MINISTERE SI AGENTI BABANE , PENTRU EI . AU VENIT GARZILE GRUNE A LUI HITLER SI GHEOBS , IN PIATA VICTORIEI . RUSINE NATIE DE POPOR PROST SI INDOBITOCIT DE OLGUTA VASILESCU CU 100 LEI LA PENSIE SI CONDUS DE DARIUS VILCOV IDEOLOGUL LUI DANCILA PAOATA . IAR PRETURILE EXPLODEAZA . RUSINE POPOR ROMAN SI CONDUCATORII TAI MAFIOTI PUSCARIASI .
ANONIM
16 Aug 2018

Dobitocilor care blamați jandarmeria ptr ca a apărat un obiectiv......observați că si la constanța tot jandarmii v.au protejat jigodia națională care stătea singur cuc in tribuna ...halal președinte...sictir
BABUIN
16 Aug 2018

Păi cine vroiai sa coordoneze .... bai sluga ...ai fi vrut cârpă aia de STERP???..... dacă este comandant, conduce si dirijează.....de ce oare vorbesti numai de jandarmi și de huligani nu.....pe iei cine i.a adus/condus....se vede ca esti un muist...nu procuror militar ...sictir
MOOYAKA
16 Aug 2018

DRACI TRADATORI! CINE CREDE CA SE VA MAI REPETA SCENARIUL DIN DECEMBRIE 1989 SE INSALA AMARNIC. NU O SA MAI VEDETI!
Random image



Ultimele stiri






loading...