2018-09-24 06:55


Jocurile de noroc, din nou în vizorul DNA

 |  16:36
Jocurile de noroc, din nou în vizorul DNA

După intervenţia DNA în investigarea diverselor fraude în sălile de jocuri de noroc, ROMSLOT, Asociaţia Organizatorilor de Sloturi transmite că susţine cercetările procurorilor în domeniu.

“Considerăm că piaţa neagră şi piaţa gri reprezintă nu doar o concurenţă neloială pentru operatorii care îşi desfăşoară în mod corect şi legal activităţile şi care îşi plătesc în avans toate taxele şi impozitele, dar şi un pericol pentru jucători, care nu au  garanţia pe care o oferă aparatele omologate, autorizate şi verificate de autorităţile competente. Totodată, statul român nu beneficiază de taxele ce ar fi trebuit să fie încasate de la companiile ce activează pe o piaţăce se află în afara legii.

Mai mult, asociaţia noastrăa militat activ împotriva pieţei negre și a aparatelor contrafăcute, uşor de manipulat, ce reprezintă sursa principală ce alimentează această piaţă si a transmis Oficiului Național pentru Jocuri de Noroc (ONJN) propuneri clare de reglementări cu privire la îmbunătățirea controlului pieței jocurilor de noroc de tip slot machines și preîntâmpinarea exploatărilor ilegale a mijloacelor de joc.

Toate aceste propuneri au vizat o gestionare mai bună a mijloacelor de joc, o evidență și un control în orice moment de către autoritățile de resort. Ne-am inspirat din practicile uzitate în acest moment în țările vecine și în întreaga lume care au drept scop eliminarea practicilor ilegale din piața jocurilor de noroc de tip slot machines.

Una  dintre propunerile asociației noastre care se și regăsește în noua legislație a jocurilor de noroc și ar trebui să fie implementă începând cu 31 decembrie 2015 o reprezintă conectarea aparatelor de joc de tip slot machine la sistemul informatic centralizator de la sediul ONJN. Această măsură va crea un cadru de funcționare a mijloacelor de joc extrem de bine controlat și va duce la eliminarea situației în care se dublează echipamente sau serii care sunt exploatate în locații diferite, în baza unei singure licențe, precum și eliminarea din piață a echipamentelor de joc contrafăcute.

Suntem convinşi că, odată cu implementarea cât mai rapidă a noilor prevederi legislative pregătite în acest an,se vor vedea rezultate importante şi imediate în combaterea activităţilor pe piaţa neagră şi a concurenţei neloiale.”, a declarat Viorela Rădoi, Directorul Executiv ROMSLOT printr-un comunicat remis Puterea.ro.

Afacerile cu jocuri de noroc din patru județe ale Moldovei au fost verificate de procurorii DNA. Aceştia bănuiesc că mai mulţi funcționari publici, dar și polițiști le-ar fi oferit protecție patronilor unor săli de jocuri. După ce au efectuat 71 de de percheziţii, inclusiv la două instituţii publice, anchetatorii au chemat la audieri aproape 200 de persoane.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2015-11-17

TAGURI: dna, jocuri de noroc, romslot
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...