2018-09-25 22:57


Jurma, după întâlnirea cu Tudorel Toader: Delegările la DNA au fost absolut legale

 |  14:43
Jurma, după întâlnirea cu Tudorel Toader: Delegările la DNA au fost absolut legale

Procurorul şef interimar al DNA, Anca Jurma, a declarat, marţi, după întâlnirea cu ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, că delegările la DNA au fost absolut legale, ea precizând că nu a existat niciun fel de problemă de legalitate nici în privinţa celor şase procurori cu vechimea mai mică de opt ani în cazul cărora procurorul general a dispus luni încetarea delegării, scrie news.ro.

Întrebată dacă actele procedurale ale celor şase procurori care nu aveau vechimea necesară pentru a activa în DNA pot fi lovite de nulitate, Jurma a răspuns: "Nu este vorba de nicio nuliate. Delegarea lor a fost în temeiul legii la momentul în care au fost dispuse ordinele de delegare. Eu i-am găsit în DNA, majoritatea sunt procurori de judiciar, intră în şedinţele de judecată şi a fost o nevoie punctuală de a ocupa acele posturi. Delegările sunt absolut legale, nu înţeleg de unde s-a inflamat această problemă".

Ea a mai spus că a fost o nevoie punctuală de a ocupa aceste posturi, pentru că DNA nu îşi poate permite să lase şedinţe de judecată neacoperite.

"Eu pot să vă spun ce pot să fac eu în calitate de procuror şef interimar - rolul meu este să asigur funcţionarea instituţiei, motiv pentru care încă de săptămâna trecută ne-am gândit să facem demersurile necesare pentru a demara procesul pentru numirile pe funcţiile de conducere, pentru a nu mai continua sub forma delegării", a mai spus Anca Jurma.

La întâlnirea cu ministrul Justiţiei, au participat şi procurorul general Augustin Lazăr şi procurorul şef al DIICOT, Felix Bănilă.

DNA a prezentat, luni, situaţia delegării/detaşării unor procurori la DNA şi din DNA la alte parchete, precizând că toţi procurorii din cadrul DNA, delegaţi pe funcţii de execuţie şi pe funcţii de conducere, îndeplinesc condiţiile legale. Numărul procurorilor delegaţi la DNA de la alte parchete este 12, iar numărul procurorilor numiţi în DNA şi delegaţi în funcţii de conducere este 26. Numărul procurorilor de la alte parchete delegaţi în DNA în funcţii de conducere este trei, iar numărul procurorilor numiţi în DNA şi delegaţi la alte parchete este doi, se arată în comunicatul DNA.

DNA mai preciza că şase dintre procurorii delegaţi în funcţii de execuţie de la alte parchete aveau o vechime între şase şi opt ani şi a cerut Parchetului General un punct de vedere asupra oportunităţii menţinerii delegărilor procurorilor care au o vechime între şase şi opt ani şi, eventual, încetarea delegării acestor procurori.

Luni, procurorul general a dispus încetarea delegării în DNA pentru cei şase procurori care nu aveau vechimea minimă de opt ani, având în vedere că, prin modificările Legii 304/2004 privind organizarea judiciară, vechimea necesară numirii procurorilor în DNA s-a majorat de la 6 la 8 ani.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2018-08-07

TAGURI: tudorel toader, dna, delegari dna,
loading...





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


ANONIM
07 Aug 2018

Delegarile au fost legale iar demiterea lui Kovesi a fost ILEGALA. CCR PIERDE PROCES DUPA PROCES PENTRU INCALCAREA CONSTITUTIEI SI CENZURA LA OPINII INDIVIDUALE. ASA CEVA NU DAU TELEVIZIUNILE DE PARTID haznaua 3 si closetul tv ghita fugaru.
Random image



Ultimele stiri










Apa Nova

loading...