2017-12-16 01:35


Kovesi, prima REACȚIE la acuzațiile lui Dinu Pescariu

 |  16:50
Kovesi, prima REACȚIE la acuzațiile lui Dinu Pescariu

Șefa DNA, Laura Codruța Kovesi a recunoscut, pentru EVZ, că s-a întâlnit cu Dinu Pescariu, în biroul său, după ce acesta i-a solicitat o audiență. Kovesi susţine că întâlnirea a avut loc în 2014, după ce fostul tenisment i-a mărturisit că vrea să discute despre unele date cu privire la dosarul Microsoft.

"La data de 21 iulie 2014, persoana menţionată în cererea dvs. (Dinu Pescariu - n.red.) a solicitat, în scris, să fie primită în audienţă de procurorul şef al D.N.A. pentru a discuta în legătură cu domeniul de activitate al instituţiei pe care o conduce.

Din nota de audienţă a întâlnirii reiese că petentul a menţionat că a aflat din informaţiile vehiculate în spaţiul public că D.N.A. a deschis o anchetă referitoare la dosarul „licenţelor Microsoft” şi, ca urmare, a menţionat că doreşte să se prezinte la procuror şi să discute despre eventuala sa implicare în acel dosar.

Întrucât dosarul era înregistrat la Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie, fiind în lucru, petentul a fost îndrumat să se prezinte la procurorul de caz pentru a-i prezenta acestuia toate aspectele legate de caz", se spune în răspunsul oferit de DNA jurnaliştilor de la EVZ.

Pe de altă parte, șefa DNA, Laura Codruța Kovesi susține, prin biroul de presă, că procurorii nu au competențe să semneze Hotărâri de Guvern.

"Există o HG din 2008 cu semnătura dnei Kovesi pe ea?...Mă gândesc că da...are legătură cu licitaţiile pentru Microsoft?... Eu aşa zic...Vă explicaţi de ce partea aceea nu e cercetată?Păi îmi pun şi eu aceeaşi întrebare. De exemplu, că s-ar fi făcut totul cu avizul lui Băsescu şi mulţi bani din dosarul ăsta şi banii pentru licenţe au fost folosiţi în campania prezidenţială...fiţi sigură de treaba asta. Nu pot să vorbesc acuma mai departe de ce v-am spus mai devreme", susţinea Pescariu.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2017-10-12
Citeste si:
Pescariu, declarații BOMBĂ: “Am fost în birou la KOVESI și mi s-a sugerat să fac DENUNȚURI”

TAGURI: dna, kovesi, intalnire, dinu pescariu





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


THERESA WILLIAMS
12 Oct 2017

Bună, sunt Theresa Williams După ce am fost în relație cu Anderson de ani de zile, sa despărțit de mine, am făcut tot posibilul să-l aduc înapoi, dar totul a fost zadarnic, l-am vrut atât de mult din cauza dragostei pe care o am pentru el, L-am rugat cu totul, am făcut promisiuni, dar a refuzat. Mi-am explicat problema prietenului meu și mi-a sugerat să contactez mai degrabă un vrăjitor care să mă ajute să arunc o vrajă să-l aducă înapoi, dar eu sunt tipul care niciodată nu credea în vrajă, nu aveam de ales decât să încerc, am trimis poșta și mi-a spus că nu există nici o problemă că totul va fi bine înainte de trei zile, că ex fostul meu se va întoarce la mine în trei zile, a aruncat vraja și în mod surprinzător în a doua zi, era în jurul orei 16:00. Ex-ul meu ma sunat, eram atat de surprins, am raspuns la apel si tot ce a spus a fost ca a fost atat de rau pentru tot ce sa intamplat ca el a vrut sa ma intorc la el, ca ma iubeste atat de mult. Am fost atât de fericit și am mers la el, așa am început să trăim împreună din fericire din nou. De atunci, am promis că oricine știe că are o problemă de relație, aș fi de ajutor pentru o astfel de persoană, referindu-mă la singura vrăjitoare reală și puternică care mi-a ajutat cu propria mea problemă. email: drogunduspellcaster@gmail.com îl poți trimite prin e-mail dacă ai nevoie de asistența lui în relația ta sau în orice alt caz. 1) vrăji vrăji 2) Vrăjile pierdute de dragoste 3) Vrăjile de divorț 4) Vrăjile căsătoriei 5) Vraja de legare. 6) vrăji de rupere 7) Înlăturați un iubit din trecut 8.) Vrei să fii promovat în biroul tău / vraja de loterie 9) doresc să-ți satisfacă iubitul Contactați acest om grozav dacă aveți o problemă pentru o soluție durabilă prin drogunduspellcaster@gmail.com
VANESSA CORCODEL
13 Oct 2017

Si eu m am despartit de Corcodel si apoi am ajutat o pe zavoranca si acum sunt ascunsa la mititica
Random image



Ultimele stiri






Apa Nova