2017-11-23 13:22


La moartea unui actor. George Alexandru a fost înmormântat

 |  16:47
La moartea unui actor. George Alexandru a fost înmormântat

Un ultim omagiu i-a fost adus luni actorului George Alexandru, de către apropiaţi şi admiratori. Sicriul cu trupul neînsuflețit al acestuia a fost depus, pentru câteva ore, în foaierul Teatrului Nottara.

La căpătâiul actorului au venit pentru a-și lua rămas bun Alexandru Repan, Cristian Șofron, Mircea Diaconu, Ștefan Bănică, Emilia Popescu, Diana Lupescu, Mihai Dinvale, Horațiu Mălăele, George Ivașcu, Lucian Ghimiși, George Mihăiță, Dan Bordeianu, Mitică Popescu, Ada Navrot, Corina Dragomir, Laura Anghel, Dani Popescu, regizorii Mircea Cornișteanu și Alexandru Mâzgăreanu, Radu F. Alexandru, canotorul Ivan Patzaichin, din partea FRF Mircea Iorgulescu, dar și foarte mulți bucureșteni care l-au cunoscut din filme sau de pe scenă.

Actorul Ion Haiduc a spus că George Alexandru a fost actorul "cu cea mai mare disponibilitate histrionică" din câți a cunoscut în 50 de ani de carieră. "Ironic, zâmbitor, briliant la replică. Cred că a fost actorul cu cea mai mare disponibilitate histrionică din câți am cunoscut eu în 50 de ani de carieră. Avea replică la orice. Ne rugam la Dumnezeu să dea un turneu, o deplasare, orice, numai să fim împreună și cu el, era o distracție și un spectacol unic, irepetabil. Acest lucru va lipsi cu siguranță în lumea noastră, a actorilor, iar acest teatru este mult mai sărac fără el", a declarat Ion Haiduc, citat de Agerpres.

Mircea Diaconu, fost director al Teatrului Nottara, l-a caracterizat pe George Alexandru drept un actor cu un "umor absolut năprasnic". "Cred că Alexandru Repan a avut dreptate când a spus 'cine urmează?'. Moartea este firească, este normală câtă vreme nu vine prea devreme și de data asta, din păcate, a venit prea devreme. (...) Pe George Alexandru nu trebuie să-l descriu, zâmbesc. Un zâmbet pentru el. Există foarte multe vorbe de duh în lumea actoricească. Multe dintre vorbele de duh au plecat din capul și din gura lui, avea un umor absolut năprasnic, un umor de sinteză, tăios, nemilos, ca orice umor adevărat, și vorbele acelea și rolurile lui vor rămâne multă, multă vreme", a afirmat Mircea Diaconu.

În holul Teatrului Nottara, pe un ecran au fost proiectate imagini din spectacolele care l-au avut ca protagonist pe marele actor. George Alexandru a fost înmormântat în cimitirul Ghencea 3 Militar. Actorul a încetat din viață în noaptea de vineri spre sâmbătă la Spitalul Fundeni. 


Aparut in:

Ultima modificare in data de :2016-01-04

TAGURI: george alexandru, actor, inmormantat, moarte



Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova