2018-02-20 08:06


La Cugir s-a fabricat prima armă de asalt

 |  20:14
La Cugir s-a fabricat prima armă de asalt

La fabrica de Arme Cugir a fost finalizată, la standarde NATO,prima armă de asalt integral românească, iar din toamnă se vor produce 60.000 de astfel de puşti pentru Ministerul Apărării Naţionale. Zece arme-prototip se află deja în teste pe teatrele de operaţiuni de militarii români.

”Specialiştii Fabricii de Arme Cugir au terminat de proiectat şi de executat noua puşcă, în cadrul programului naţional privind realizarea produsului “Arma de asalt calibrul 5,56 mm X 45 cu muniţia aferentă”. Zece bucăţi au fost trimise Ministerului Apărării Naţionale pentru a fi testate, real, pe diverse teatre de operaţiuni militare, în misiuni de luptă, de soldaţii români”, a precizat, luni, directorul general al Companiei ROMARM, Vasile Crişan. După finalizarea testării şi evaluării noii arme, un AKM îmbunătăţit, cu un alt design şi alte configuraţii, ambidextru, cu un sistem de adaptare pe toată arma - cu lunetă, lanternă etc., va fi încheiat acest contract, urmând ca, într-o primă etapă, în toamnă, să fie comandate 60.000 de bucăţi, iar ulterior, să fie dispusă o comandă mult mai mare. ”Sperăm că undeva în această toamnă va fi prima comandă, de 60.000 de bucăţi, urmând o comandă mult mai mare”, a spus Crişan. Conducerea Fabricii de Arme din Cugir anunţa, anul trecut, că unitatea lucrează la producerea prototipului unei arme de asalt cu muniţia aferentă, realizată la standarde NATO, cu care ar putea fi dotată în anii următori Armata Română. Directorul Fabricii de Arme Cugir, Horea Suciu, declara, în luna mai a anului trecut, că fabrica a încheiat un acord de colaborare cu Ministerul Apărării Naţionale, în baza unui program naţional, prin care realizează prototipul unei arme de asalt calibrul 5,56X45 milimetri cu muniţia aferentă, care să îndeplinească standardele NATO.

Vor fi angajate 500 de persoane

Fabrica de Arme Cugir produce în general pentru export (97%), în special arme civile pentru piaţa americană, având acoperit cu comenzi anul 2012. De la această fabrică se exportă mai mult pe piaţa americană (produse civile), dar şi pe piaţa europeană, atât pentru armată, cât şi pentru zona civilă. Există trei contracte încheiate cu parteneri din Statele Unite ale Americii, iar printre cele mai recente se află un contract cu Azerbaidjan. Fabrica de Arme Cugir numără în prezent aproape 700 de salariaţi, urmând ca în aprilie-mai să fie angajaţi încă 500 de oameni. Înfiinţată în 2004 prin separarea de Uzina Mecanică Cugir, Fabrica de Arme produce o gamă diversificată de calibre, armament de infanterie destinat înzestrării trupelor armate, a celor de pază şi ordine, trupelor cu destinaţii speciale, cât şi arme de vânătoare. Uzina din Cugir a fost înfiinţată în 1799, în timpul Imperiului Habsburgic, sub denumirea de Fabrica de Fier şi Oţel.


Aparut in:

Ultima modificare in data de :639560-05-21

TAGURI: arme_de_asalt, AKM, NATO, fabrica_de_Arme_cugir





Comenteaza pe facebook




Comenteaza pe site


Random image



Ultimele stiri






Apa Nova